Condamnată la peste trei ani de închisoare
Polițista Marie Thompson, în vârstă de 29 de ani, care era agent de poliție în Doncaster, a fost condamnată la peste trei ani de închisoare după ce a folosit o adresă de e-mail falsă pentru a cere 3.500 de lire sterline de la un bărbat pe care l-a arestat în 2022, potrivit The Telegraph.
Polițista a fost condamnată joi, 30 octombrie, la 40 de luni de închisoare după ce a pledat vinovată de șantaj și obstrucționarea justiției. O anchetă internă a poliției din South Yorkshire, un comitat din nord-estul Angliei, a dezvăluit că aceasta a șantajat un suspect într-unul dintre cazurile sale și apoi a încercat să-și acopere urmele.
Instanța a aflat că polițista era responsabilă de o anchetă a Poliției din South Yorkshire privind un bărbat, pe care l-a arestat în octombrie 2022 sub suspiciunea de posesie de imagini indecente cu copii. El a fost audiat, iar ulterior eliberat.
Tentativa de șantaj
Procurorii susțin că bărbatul a primit apoi un e-mail prin care i se cerea să vireze 3.500 de lire sterline într-un cont bancar, fiindu-i furnizate numărul contului și codul bancar. E-mailul era semnat „vânătorii de pedofili” și spunea că plata „va asigura că informațiile vor rămâne între noi și dumneavoastră”.
Recomandări
Târgul de Crăciun Sibiu 2025. Peste 100 de căsuțe cu delicii gastronomice, o roată panoramică de 22 de metri și Atelierul lui Moș Crăciun vă așteaptă în centrul orașului
Mesajul spunea: „Ni s-a transmis informația că ați fost arestat pentru activități media care implică copii. Ca organizație care lucrează pentru a proteja copiii de persoane ca dumneavoastră, vă rugăm să ne faceți o donație”.
Mai târziu, în aceeași zi, partenera bărbatului a primit un mesaj text în care i se cerea să răspundă până la sfârșitul zilei.
Polițista a încercat să-și acopere urmele
Cei doi nu au plătit suma cerută și au raportat incidentul la poliție, exact agentei Marie Thompson. Ea a spus că va investiga problema, dar a precizat, în fals, în raportul întocmit că aceștia nu au vrut să depună o plângere.
Ancheta a fost închisă, iar polițista l-a mințit pe bărbatul șantajat spunându-i că expeditorul e-mailului și al mesajului text nu a putut fi identificat.
Marie Thompson a părăsit echipa respectivă în martie 2023, iar cazurile sale au fost transferate către un alt polițist. Ofițerul care a preluat cazul a verificat numărul din mesajul text trimis către partenera bărbatului și a descoperit că era același număr pe care Marie Thompson îl folosise în formularul de verificare al poliției. Iar de aici s-a aflat întreg adevărul.
Ea a fost arestată în octombrie 2023 și suspendată imediat din funcție.
Instanța a fost informată că Thompson suferă de o formă severă de dependență de jocuri de noroc și că avea datorii considerabile la momentul comiterii infracțiunii.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO




