Articol de Alexandru Tomuțiu – Publicat vineri, 31 octombrie 2025, 11:19 / Actualizat vineri, 31 octombrie 2025 11:28
Nicolae Dică (45 de ani), antrenor abia plecat de la Concordia Chiajna, a fost invitat la emisiunea GSP Live și a spus cu ce se mai ocupă pe lângă fotbal.
Nicolae Dică a spus că a început să investească în imobiliare începând cu anul 2015, imediat după ce și-a încheiat cariera de fotbalist. Este mulțumit de modul în care mergea afacerea.
Propune ca Federația să implementeze un proiect prin care fotbaliștii aflați în activitate să beneficieze de cursuri de educație financiară, la care să învețe cum să își gestioneze banii adunați de-a lungul carierei.
Nicolae Dică: „Investesc în imobiliare, merge bine”
„Da, investesc în imobiliare. Investițiile merg bine, din punctul meu de vedere. Am făcut un lucru bun, că după ce am renunțat la cariera de fotbalist am ales treaba asta. A fost o idee bună să investesc în imobiliare. M-au afectat măsurile Guvernului, ca pe toată lumea. Când crește TVA-ul, totul e mai greu. Depinde de ceea ce faci și în timp ce joci, cum îți gestionezi banii. Depinde după dacă reușești să investești în ceva și să te ocupi de acea treabă.
Eu chiar mai vorbeam cu oameni din fotbal care sunt conducători. Mi-ar plăcea ca poate la Federație să se facă aceste cursuri de educație financiară cu fotbaliștii care sunt în activitate, cred că i-ar ajuta foarte mult. Cu exemple de jucători care s-au lăsat și au reușit să își facă bussiness-uri după ce au renunțat la carieră. Ar fi un lucru extraordinar, mai ales pentru cei tineri, care câltigă sume mari de bani și nu știu ce să facă cu ei. I-ar ajuta foarte mult, și eu am făcut greșeli.
Tânăr fiind, faci investiții proaste, mașini de exemplu. O plăcere despre care am realizat la 23 de ani că nu am făcut bine. În loc să cumpăr, de exemplu, un teren pe care puteam să îl cumpăr pe o sumă modică, de 11.000 de dolari, mi-am cumpărat mașină. Am vândut-o la un timp și am ieșit pe minus. Dacă luam terenul, peste 5 ani aveam un milion de dolari. Nu m-a învățat nimeni, dar pe la 23 de ani mi-am dat seama ce să fac și am început să investesc, să cumpăr o casă.
Am renunțat la mașină și mi-am cumpărat casă, o idee foarte bună pentru mine. Când jucam am investit în terenuri și apartamente, am avut câteva apartamente luate la Pitești. După ce m-am lăsat de fotbal, am avut această idee, să investesc în imobiliare. Am vândut apartamentele și am început să investesc în construcții, am făcut un lucru bun. M-am apucat să investesc în 2015, când se terminase acea criză.
Nu a fost ok, dar după am avut curajul să investesc. Nu am luat sfaturi de la Gigi Becali, doar m-am interesat de piață. Dacă nu ai bani, nu mai contează ce ai făcut, te uită toată lumea”, a spus Nicolae Dică, la GSP Live.




