Un muncitor român a rămas blocat sub dărâmături luni, la Roma, după ce o parte din Torre dei Conti, emblematicul turn din capitala Italiei, aflat în reabilitare, s-a prăbuşit, relatează Corriere della Sera.
Conform informaţiilor iniţiale, un muncitor a fost rănit, în timp ce alţi patru, iniţial blocaţi în vârful turnului, au fost salvaţi.
Ce se știe despre românul prins sub dărâmături
Muncitorul român a rămas însă blocat la primul etaj al turnului. El era conştient şi alert şi a cooperat cu salvatorii.
Chiar în timp ce pompierii încercau să-l salveze şi să intre printr-o fereastră, a avut loc o altă prăbuşire a turnului. Un nor dens de fum a învăluit salvatorii şi spectatorii, aparent fără a provoca consecinţe.
Paura a #Roma, dove ci sono stati due crolli alla Torre dei Conti, attualmente in ristrutturazione, ai Fori Imperiali. Il primo crollo si è verificato intorno alle 12: un operaio è rimasto ferito gravemente, mentre altri tre, che erano al lavoro sulle impalcature di sostegno alla… pic.twitter.com/TBWWAAP6TC
— Sky tg24 (@SkyTG24) November 3, 2025
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, ministrul culturii, Alessandro Giuli, şi şefii Superintendenţei Capitoline s-au deplasat la faţa locului şi s-au întâlnit cu muncitorii care au supravieţuit prăbuşirii, care, potrivit acestora, se află în stare bună.
Prefectul Lamberto Giannini a fost, de asemenea, prezent.
În urma incidentului de luni, clădirea era încă în picioare, dar prezintă daune interne semnificative.
O fortificație a Romei medievale
Turnul este în prezent în curs de renovare. Zona fusese complet blocată de poliţie, traficul rutier şi pietonal fiind interzis.
În trecut, structura afectată de prăbuşirea de luni a făcut obiectul unor evacuări pentru ocuparea ilegală a clădirii, notează presa italiană.
Torre dei Conti este un turn fortificat medieval din Roma, situat în apropierea Colosseumului şi a Forumului Roman. Construit în secolul al XIII-lea, obiectivul era unul dintre cele mai impresionante fortificaţii care dominau Roma medievală.
Unul dintre obiectivele emblematice ale Oraşului Etern
Înalt de 29 de metri, turnul se află lângă unul dintre punctele turistice importante ale Oraşului Etern. Este la jumătatea drumului pe Via dei Fori Imperiali, bulevardul larg care duce de la Piazza Venezia din centrul oraşului la Colosseum.
Clădirea a găzduit odată birourile primăriei, dar nu a mai fost utilizată din 2006 şi era în curs de renovare în cadrul unui proiect de patru ani care urma să se încheie anul viitor, potrivit autorităţilor oraşului Roma.
Clădirea a fost ridicată de papa Inocenţiu al III-lea pentru familia sa la începutul secolului al XIII-lea şi era iniţial de două ori mai înaltă, dar a fost redimensionată după pagubele provocate de cutremurele din secolele al XIV-lea şi al XVII-lea.


