Unirea – un plan genial sau o șmecherie istorică?
Deși manualele de istorie prezintă momentul ca pe urmarea firească a unei povești de iubire între două state, adevărul e puțin mai… diplomat. Convenția de la Paris (1858) nu zicea nimic clar despre alegerea aceluiași domnitor în ambele principate. Așa că, descurcăreți ca și acum, politicienii vremurilor au apelat la o șmecherie. Pe sistemul „Lasă că merge și așa“, au pus în practică strategia: „De ce doi, când ajunge unul singur?”. Așa că au decis să aleagă un singur domnitor și în Moldova, și în Țara Românească. Acesta a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Un mic pârcălab (un fel de prefect) din Galați, fără mare importanță în politica Moldovei. Cei care au tras sforile pentru această alegere nu au fost Kogălniceanu sau Alecsandri, ci alte personaje mai puțin cunoscute: mitropolitul Sofronie Miclescu, Nicolae Pisoski sau tânărul ambasador Theodor Callimachi.
Miclescu a fost unul dintre oamenii care l-a propus pe Cuza domn şi a reuşit să demaşte la nivel european fraudele antiunioniştilor.
La rândul său, și Pisoski a cerut numirea lui Cuza, dar el a făcut-o cu sabia în mână. El le-a spus politicienilor care puteau lua o decizie: „Dacă nu-l alegeţi pe Cuza domn, eu vă tai pe toţi aici!”.
Iar Theodor Callimachi, prin calităţile sale excepţionale, a reuşit imposibilul. A convins Marile Puteri să recunoască Unirea în ciuda opoziției Sultanului.
Și așa, datorită manevrelor celor trei, a putut avea loc dubla alegere istorică. A fost un fel de lovitură de stat cu zâmbet, barbișon și frac.
„Influencerițele” vremii
În absența internetului, socializarea se făcea clasic: în saloanele mondenelor vremii. Acestea gemeau de bârfe, opinii și strategii. Soțiile și fiicele unioniștilor organizau frecvent întâlniri unde se decidea politica marelui stat roman. Între o gură de prăjitură sau de ceai, făceau „lobby-ul” pentru Unire. Breaking news în 1859: trending #Unirea! Așa cum era firesc, subiectul unirii celor două mici state a ținut prima pagină a ziarelor.
Ziare precum „Steaua Dunării” susțineau Unirea. Ba chiar au adăpostit în paginile lor mesaje cu reacții de după alegerea lui Cuza. Pe 26 ianuarie 1859, în Steaua Dunării, apăreau reacţiile diferitelor oficialităţi la numirea lui Alexandru Ioan Cuza.
Mitropolitul Nifon spunea atunci: „Obşteasca adunare salută cu respect şi amor pe domnul său şi mi-l invită să ia cârma ţării”.
Iași vs. București – rivalitatea care nu a murit
Când s-a decis ca Bucureștiul să fie capitala, moldovenii au simțit că li s-a furat gloria. „Unirea, unire, dar capitala cine o ia?” – a fost întrebarea momentului. Iar resentimentele s-au transformat într-o rivalitate care, vorba aia, încă face trafic pe internet.
Cuza, prins și el cu ocaua mică
Domnitor cu figură interesantă, dar cu viață personală controversată, Alexandru Ioan Cuza este prezentat în toate manualele ca un erou. Adevărat că, în timp ce era domnitor, Alexandru Ioan Cuza a promovat reforme liberale și progresiste care au modernizat statul român.
Din păcate, pentru el și pentru cei din jur, nu a fost doar lapte și miere în timpul mandatului său. Ba, chiar, dimpotrivă! Corupția domnea în toată administrația lui Cuza. Funcții date pe pile, nepotisme de modă veche și un aparat birocratic care poate fi asemuit cu cel de astăzi: supraaglomerat și, uneori, slab instruit. „Camarila” – gașca lui Cuza – a profitat din plin, iar domnitorul, oricât de onest, a fost înfrânt de sistem.
Rezultatul? O guvernare glorioasă, dar și o prăbușire spectaculoasă. Adversarii l-au acuzat fix de ce încercase să schimbe: corupție. Ironia istoriei face like și share singură aici.
Mica Unire nu a fost o idilă, ci un mix de istețime, orgoliu, frumusețe feminină, presă militantă și… corupție. Cu alte cuvinte, România s-a născut exact așa cum o știm: cu noroc, nervi și multă creativitate.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
