Un accident rutier mortal s-a produs duminică după-amiaza pe DN 6, în afara localității Domașnea, județul Caraș-Severin. În urma coliziunii între un ansamblu de vehicule (TIR) și un microbuz de marfă, scrie News.ro.
Potrivit ISU Caraș-Severin, impactul a fost extrem de violent. În urma lui trei persoane și-au pierdut viața. O a patra persoană a fost rănită și primește îngrijiri medicale. În urma coliziunii, a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei, în vârstă de 58 de ani, şi a doi copii în vârstă de 16 respectiv 13 ani. Conducătorul autocamionului, în vârstă de 50 de ani, a fost rănit uşor.
Echipajele de intervenție pompieri, descarcerare și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță s-au deplasat imediat la locul tragediei. Elicopterul SMURD a fost solicitat pentru sprijin. Traficul rutier pe DN 6 este blocat total în zona accidentului până la finalizarea cercetărilor și eliberarea carosabilului. Autoritățile rutieri fac apel la șoferi să respecte indicațiile de la fața locului.
Accidentul are loc pe acelaşi drum pe care, în urmă cu zece zile, şapte suporteri ai echipei PAOK Salonic şi-au pierdut viaţa, iar aşţi trei au fost răniţi grav, după ce microbuzul cu care se deplasau spre Franţa, la un meci de fotbal unde juca echipa lor favorită, s-a izbit violent de un TIR în apropiere de Lugoj, judeţul Timiş.
Ultimul dintre cei trei supravieţuitori ai accidentului a fost transferat, miercuri, 4 februarie, în Grecia, cu o aeronavă de pe Aeroportul Internaţional Timişoara.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.


