Darurile chiar vor veni. Nu numai pentru că, și în Iran, de Ramadan (care începe astăzi în lumea musulmană) se fac daruri. În cazul de față, acestea constau într-un pachet de propuneri economice. Echipa americană de negociatori, Witkoff-Kushner, fusese tentată cu pachetul din 6 februarie, la prima întâlnire americano-iraniană (din Oman). Atunci a fost doar aruncată „momeala”. Urmează ca astăzi, la întâlnirea de la Geneva, partea iraniană să prezinte o ofertă articulată.
Hamid Ghanbari, director-adjunct în Ministerul de Externe de la Tehran, expert în diplomație economică, dezvăluise încă de duminică 15 februarie, agenției semioficiale Farsi (cât poate fi de „semi”, dacă e apropiată de Gărzile Revoluționare?!): „Sunt incluse în negocieri interesele comune în domeniul petrolului și gazelor, zăcămintele de interes comun, investițiile în minerit și chiar achizițiile de aeronave sunt incluse în negocieri”. Ghanbari a evidențiat că „pentru durabilitatea unui acord, este esențial ca SUA să beneficieze și de acces la zonele cu randamente economice mari și rapide din Iran”. A subliniat că, de această dată, Statele Unite trebuie să obțină beneficii rapide și substanțiale, cu atât mai mult cu cât pactul nuclear din 2015 „nu a satisfăcut interesele economice ale Americii”.
Mișcare tranzacționistă de mare anvergură! Dovedește că – la ananghie (cu Marea Arabiei plină de vase de luptă americane) – ayatollahii știu și ei, vorba Rais-ului de la Washington, să „gândească măreț”. Iranul vine la masa negocierilor cu o propunere greu de refuzat. Foarte greu, fiind vorba de Donald J. Trump și echipa lui de „înainte-mergători”, Witkoff-Kushner. Abia acum înțeleg în profunzimea ei fraza liderului de la Casa Albă, postată în textul de pe Truth Social, după întâlnirea din 11 februarie cu premierul Netanyahu: „Dacă se poate încheia [Acordul cu Iranul], îl informez pe prim-ministru că va fi de preferat”.
Regimul de la Tehran nu cere mare lucru în schimb: deblocarea câtorva zeci de miliarde de dolari, aflate în băncile occidentale, și relaxarea sancțiunilor internaționale.
În privința arsenalului său nuclear, regimul ayatollahilor este pregătit să facă o serie de concesii majore, mergând până la a-și transfera cele 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit (60%) într-o terță țară, sub control internațional (între alții, s-a oferit și Rusia să le găzduiască).
Reacția lui Netanyahu la noua propunere iraniană nu poate fi alta decât acuzația că banii pe care îi va obține Tehranul din această tranzacție, dacă va fi agreată, vor fi investiți în rachete balistice și în finanțarea rețelei teroriste de proxy-uri.
În tot acest context încordat, se conturează un adevăr imposibil de ascuns: Statele Unite și Israelul nu vor putea doborî, manu militari, regimul ayatollahilor. O poate face, trebuie să o facă și o va face poporul iranian. În cel mai optimist dintre scenariile rele – dat fiind că în rândul protestatarilor nu există încă un nucleu puternic în măsură să înlocuiască structurile de conducere existente – rezultatul ar fi un război civil. Acesta ar instaura haosul în Iran, atrăgând întregul Orient Mijlociu într-o spirală a escaladării. Undele de șoc ale seismului ar ajunge până la Oslo, unde ar zgudui conștiințele membrilor comitetului chemat să decerneze Premiul Nobel pentru Pace în 2027.
Nu întâmplător a doua întâlnire americano-iraniană se desfășoară la Geneva. Elveția a asigurat – după încleștarea provocată de criza ostaticilor din 1980 – canalul diplomatic dintre Tehran și Washington.
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse.
Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație.
Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine.
Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.
