Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii coaliției de guvernare, la o zi după ce coaliția a ajuns la un acord privind reforma administrației, cu intenția declarată de a opri tensiunile din coaliție.
„Și eu mi-aș dori ca liderii partidelor din coaliție să nu se mai critice, discuțiile să fie mai constructive, iar ceea ce este stabilit să rămână stabilit”, a spus Nicușor Dan înainte de întâlnirea al
Premierul Ilie Bolojan a afirmat după cele trei ore de discuții că au fost discutate probleme care ţin de pregătirea bugetului și de pachetul de reformă în administraţie, dar şi despre coordonarea poziţiilor în politica externă a României.
„Am discutat probleme care ţin de pregătirea bugetului, de aspectele care sunt cuprinse în pachetul pentru reformă în administraţie, de cele care ţin de politica externă, în aşa fel încât să existe o aliniere cu domnia sa pe componenta de politică externă”, a afirmat Bolojan într-un interviu acordat postului național de televiziune.
Întrebat dacă s-a ajuns la „un acord de pace” în coaliție după medierea președintelui, Bolojan a spus că „nu e vorba de acord de pace”, iar coaliția este „în fața unor decizii pe care trebuie să le punem în practică. Cea mai importantă este cea legată de a avea un buget realist, cât mai repede posibil”.
Bugetul va fi pregătit până la finalul săptămânii viitoare, iar la începutul acelei săptămâni se va adopta pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică.
„Până la sfârşitul săptămânii viitoare să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuţiile legate de principale alocări, de proiectele de investiţii, de alte aspecte care ţin de buget, iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm – şi vom adopta – cred eu, din motive de calendar, pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare.
Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie şi de un vot în CES, în acest Consiliu, în aşa fel încât să fie parcursă integral procedura şi asta necesită două-trei zile în plus”, a mai spus Bolojan.
„Și eu mi-aș dori ca liderii partidelor din coaliție să nu se mai critice, iar ceea ce este stabilit să rămână stabilit”
Înainte de întâlnirea de marți, Nicușor Dan a vorbit într-un interviu acordat pentru Radio România Actualități despre așteptările sale de la întâlnirea pe care, spune el, o va organiza periodic.
El a spus că și-ar dori ca liderii coaliției să nu se mai atace și să respecte ceea ce au stabilit de comun acord, dar a apreciat ieșirile unor lideri ai coaliției ca „manifestări politice în încercarea de a arăta propriului electorat că partidul merge în direcția pe care acesta și-o dorește”.
„Și eu mi-aș dori ca liderii partidelor din coaliție să nu se mai critice, discuțiile să fie mai constructive, iar ceea ce este stabilit să rămână stabilit. Deci am același tip de nemulțumiri pe care le au oamenii (…) Sunt bucuros că, în ședința de coaliție de ieri, cumva s-a ajuns la un consens pe legi importante”, a spus Nicușor Dan.
El a spus că și-ar fi dorit ca România să aibă deja un buget, dar că a primit asigurări de la ministrul de Finanțe că „discuția pe buget este gata să înceapă” după ce acesta a discutat deja cu toate instituțiile implicate.
Reforma administraţiei publice şi pachetul de relansare economică au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă cu excepții cerute de PSD și UDMR la instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională, educaţie, sănătate şi cultură.
Liderii Coaliției de guvernare au căzut de acord luni, după patru ore de discuții la Palatul Victoria, asupra unor excepții cerute de PSD la reducerile de cheltuieli din administrație, dar și din educație și sănătate, precum și de UDMR privind reducerea taxelor locale.
Instituțiile din sistemul de apărare și ordine publică, dar și educația, sănătatea și cultura nu vor fi nevoite să taie fondul de salarii, ci vor putea realiza ținta de reducere a cheltuielilor și de la alte capitole.
De asemenea, ministerele care au tăiat deja cheltuieli salariale în 2025 nu vor mai fi nevoite să le reducă cu încă 10%.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI


