„Nu funcționează doar cu vorba bună”
Despre fenomenul medicilor care lucrează în sistemul privat, în timpul orelor plătite într-un spital de stat, ministrul Rogobete a spus: „Este evident că nu funcționează doar cu vorba bună și acesta este motivul pentru care voi declanșa un control național destul de extins prin care vreau să verificăm toate aceste activități. Am spus întotdeauna că medicina este o meserie cu anumite particularități și că medicul, după programul de lucru în sistemul public, își poate desfășura activitatea unde dorește”, sâmbătă la Digi24.
Rogobete a spus că problema apare atunci când serviciile medicale nu sunt prestate în timpul programului plătit din fonduri publice. În aceste situații, spitalele nu pot deconta serviciile către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce duce la neîndeplinirea contractelor și la apariția unor deficite bugetare acoperite de minister.
Impactul financiar al fenomenului
„Dacă un medic în timpul programului de la stat, pentru care este plătit, nu oferă de fapt servicii medicale în spitalul public, acel spital nu încasează de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Și de aici apar acele probleme veșnice pe care le cunoaștem. Și anume că nu se realizează contractul cu Casa. Spitalul semnează un contract cu Casa Națională într-un plafon care nu se realizează. De ce nu se realizează? Pentru că nu se oferă servicii. Neoferindu-se servicii, automat apare un minus în bugetul spitalului pe care trebuie să-l acoperim din bugetul de stat”, a explicat ministrul Sănătății.
Acesta a anunțat pașii următori în privința acestei probleme: „Mâine va fi corpul de control la spitalul Elias, unde vom avea un raport complet, însă am discutat deja cu societăți profesionale și cu alți profesioniști în sănătate. Încercăm cumva să modificăm legislația, astfel încât managerul să poată avea mult mai multe instrumente administrative de control”.
Declarațiile ministrului sunt făcute după ce vineri a adus în atenția publică un caz în care un medic angajat în sistemul public și aflat în timpul orelor de program se pregătea să efectueze o operație la o unitate medicală privată.


