Statele Unite și Israelul au atacat Iranul sâmbătă, într-o ofensivă de amploare care amenință să declanșeze un conflict regional extins.
Valuri de explozii puternice au zguduit capitala Iranului, Tehran, toată ziua, primele explozii fiind semnalate în jurul orei 9:00. Martorii au descris haos pe străzi, în timp ce oamenii încercau să se adăpostească, să-și găsească apropiații sau să fugă din oraș.
Armata israeliană a declarat că, printre altele, primele lovituri au vizat o reuniune a unor oficiali iranieni de rang înalt. Imagini din satelit au arătat un nor de fum și pagube extinse la complexul de înaltă securitate al liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei.
După multe controverse pe parcursul zilei, președintele Donald Trump a anunțat pe rețelele sociale că Ayatollah Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a murit. Deocamdată, autoritățile iraniene nu au confirmat oficial informația.
Ca represalii, Iranul a lansat valuri de rachete balistice asupra Israelului, unde autoritățile au raportat că există răniți. Emiratele Arabe Unite, Qatarul, Bahrainul și Kuweitul – toate state care găzduiesc baze militare americane – au anunțat că au fost atacate, la fel și Iordania. Resturi căzute în urma unui atac iranian cu rachete balistice au ucis cel puțin o persoană în Emiratele Arabe Unite.
Luptele au blocat practic transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, ruta prin care tranzitează o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol, potrivit companiilor de transport, fapt care a dus la creșterea prețurilor petrolului. Administrația Maritimă a SUA a recomandat navelor să evite Golful Persic.
Donald Trump amenințase cu un atac timp de mai multe săptămâni, afirmând anterior că ia în calcul lovituri limitate pentru a forța Iranul să accepte condițiile SUA privind restricționarea programului său nuclear. În schimb, a lansat o operațiune mult mai ambițioasă și potențial mai periculoasă.
Președintele a declarat într-un videoclip publicat sâmbătă pe Truth Social că, pe lângă programul nuclear iranian, Statele Unite vor „rade de pe fața pământului industria de rachete”, vor „anihila marina” Iranului și vor facilita schimbarea regimului, susținând că Teheranul a refuzat un acord care ar fi evitat războiul.
Loviturile americane au fost executate de avioane de atac de pe baze și portavioane din Orientul Mijlociu, oficialii afirmând că obiectivele inițiale au fost active militare iraniene. Armata israeliană a declarat că a lovit aproximativ 500 de ținte în Iran, inclusiv amplasamente de rachete balistice și sisteme antiaeriene.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a promis că armata Iranului „îi va învăța pe agresori lecția pe care o merită”, adăugând că, prin atacarea Iranului, Trump servește doar interesele Israelului.
Analiștii avertizează că luptele ar putea degenera cu ușurință într-un război de durată, fără o ieșire clară. Mulți lideri mondiali au cerut reținere, Canada și Australia au susținut acțiunea americană.
Donald Trump a sugerat că conflictul s-ar putea încheia printr-o revoltă a iranienilor împotriva guvernului lor autoritar. „Aceasta va fi probabil singura voastră șansă pentru generații”, a spus Trump, adresându-se cetățenilor iranieni.
Spotmedia.ro v-a transmis, în format LIVE TEXT, principalele informații cu privire la atacurile din Iran:
- Trump anunță moartea liderului suprem al Iranului – Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat pe rețelele sociale că Ayatollah Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a murit. Trump a afirmat că moartea lui Khamenei reprezintă „nu doar dreptate pentru poporul iranian, ci și pentru toți marii americani și pentru oamenii din multe alte țări din lume care au fost uciși sau mutilați de Khamenei și gașca sa de huligani însetați de sânge”. Președintele american a mai susținut că liderul iranian „nu a reușit să evite serviciile noastre de informații și sistemele extrem de sofisticate de urmărire” și că, „lucrând îndeaproape cu Israelul, nu a existat nimic ce ar fi putut face – nici el, nici ceilalți lideri care au fost uciși împreună cu el”. Deocamdată, autoritățile iraniene nu au confirmat oficial informația.
- Trump, despre decesul lui Khamenei – Președintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă, într-un interviu acordat NBC News, că simte că știrile conform cărora liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile aeriene de sâmbătă sunt „corecte”, informează EFE. „Credem că aceasta este o relatare corectă”, a declarat Trump. El a adăugat că „cea mai mare parte” a conducerii superioare a Iranului „nu mai există”. „Oamenii care iau toate deciziile, majoritatea au dispărut”, a afirmat președintele american.
- Imagini cu Trump care monitorizează loviturile din Mar-a-Lago – Casa Albă a publicat fotografii cu Donald Trump și echipa sa de securitate națională monitorizând atacurile asupra Iranului de la reședința sa din Mar-a-Lago, în Palm Beach. În imagini apar șefa de cabinet Susie Wiles, secretarul de stat Marco Rubio, directorul CIA John Ratcliffe și adjunctul șefului de cabinet Dan Scavino. Pe un panou din spatele președintelui apare harta regiunii și numele operațiunii: „Operation Epic Fury”. În alte imagini, șeful Statului Major, Dan Caine, indică hărți operaționale. Vicepreședintele JD Vance este surprins separat, în Situation Room, participând prin conferință la discuțiile cu președintele și echipa de securitate.
- Rubio convoacă miniștrii de Externe din G7 – Secretarul de stat american Marco Rubio va avea sâmbătă o convorbire cu omologii săi din G7 pentru a discuta situația din Iran, a declarat un oficial al Departamentului de Stat pentru CNN. Grupul G7 include Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite, alături de Uniunea Europeană.
- O rachetă iraniană a lovit Tel Aviv – O rachetă lansată din Iran a lovit zona Tel Aviv, sâmbătă seara, după ce a reușit să penetreze sistemul de apărare antiaeriană al Israelului, au observat echipele CNN aflate la fața locului. Armata israeliană a lansat un baraj masiv de interceptori, în ceea ce pare a fi cel mai amplu val de rachete iraniene de până acum. Impactul a provocat o explozie puternică și un nor dens de fum deasupra orașului.
- Trump, convorbiri cu lideri din Europa și Orientul Mijlociu – Președintele SUA, Donald Trump, a discutat cu premierul britanic Keir Starmer, cu emirul Kuweitului Sheikh Meshal al-Ahmad al-Jaber al-Sabah și cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan, după ce a anunțat declanșarea unor „operațiuni militare majore” ale SUA în Iran, a transmis Casa Albă.
- Șapte înalți oficiali iranieni, uciși – Armata israeliană a anunțat sâmbătă moartea a șapte înalți oficiali ai regimului iranian, printre care ministrul apărării, Aziz Nasirzadeh, comandantul Gărzii Revoluționare, Mohamed Pakpur, și Ali Shamkhani, consilier al liderului suprem, transmit EFE și AFP. Un atac a vizat o adunare în cadrul căreia șapte responsabili ai „regimului terorist iranian” au fost „eliminați”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, generalul de brigadă Effie Defrin.
Pakpour, IRGC commander
Ali Shamkhani, Khamenei’s advisor
Mohammad Shirazi, Khamenei’s military office leader
Aziz Nasirzadeh, DM
Reza Mozaffari Nia
Hossein Jabal Amelian
All dead. pic.twitter.com/2CVdITkqr1
— Shin (@hey_itsmyturn) February 28, 2026
- Urale la Teheran – Urale au răsunat pe străzile din Teheran sâmbătă seara, potrivit martorilor, după apariția relatărilor despre moartea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, informează AFP. Locuitori ai capitalei iraniene au aplaudat de la ferestrele lor, iar urale puternice s-au auzit la scurt timp după ora locală 23:00 pe străzile mai multor cartiere din capitala iraniană, au relatat mai mulți martori.
- Poza cu cadavrul lui Khamenei, arătată lui Trump și Netanyahu – Două posturi de televiziune israeliene au relatat sâmbătă seara în termeni similari că o „fotografie cu cadavrul” liderului suprem iranian Ali Khamenei, despre care au spus că a fost ucis în atacul americano-israelian asupra Iranului, a fost arătată președintelui american Donald Trump și prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. „Cadavrul său a fost recuperat din dărâmăturile complexului său”, a relatat postul de televiziune KAN.
- Opțiunile lui Trump – Preşedintele SUA Donald Trump a declarat, pentru Axios, că are mai multe opţiuni într-un eventual război cu Iranul: „Pot merge pe termen lung şi să preiau controlul integral sau pot încheia totul în două sau trei zile şi să le spun iranienilor: «Ne vedem din nou peste câţiva ani dacă începeţi să vă reconstruiţi»” capacităţile nucleare. Trump a invocat două motive principale pentru lansarea latacurilor: eşecul negocierilor din această săptămână conduse de emisarii săi, Steve Witkoff şi Jared Kushner și comportamentul Iranului din ultimele decenii. Preşedintele SUA a susţinut totodată că Iranul ar fi început să reconstruiască unele dintre facilităţile lovite de SUA anul trecut.
- Ali Khamenei, mort (surse) – Reuters a transmis sâmbătă seara, citând un oficial israelian de rang înalt, că trupul liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost găsit, iar decesul acestuia este confirmat. Informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile iraniene sau de SUA. Detalii AICI.
- SUA: drone explozive, folosite pentru prima dată în luptă – Armata americană a anunțat că a utilizat pentru prima dată în luptă drone explozive în atacurile asupra Iranului, o tehnologie folosită intens în războiul din Ucraina, relatează AFP. Potrivit CENTCOM, unitatea Task Force Scorpion Strike, creată în decembrie anul trecut, a folosit „drone de atac de unică folosință, cu costuri reduse”, în cadrul operațiunii.
- Reuniune de urgență UE – Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Kaja Kallas, a anunțat convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului Afaceri Externe, duminică, prin videoconferință, pentru a discuta „situația din Iran și evoluțiile rapide din Orientul Mijlociu”, Reuters. Kallas a condamnat „atacurile nediscriminatorii ale regimului iranian împotriva vecinilor săi”, avertizând că acestea riscă să atragă regiunea într-un război mai amplu, și a precizat că este în contact cu partenerii din statele din Golf.
- SUA ridică nivelul de alertă teroristă – FBI a ridicat nivelul de alertă teroristă în Statele Unite, după atacul comun americano–israelian asupra Iranului, au declarat surse din agenție pentru CNN și Fox News. Secret Service a anunțat o suplimentare a securității în toate locațiile aflate sub protecția sa.
Totodată, departamentele de poliție locale din întreaga țară au activat protocoale de precauție și au intensificat patrulele în jurul lăcașurilor de cult și misiunilor diplomatice.
- Trump, convorbiri cu lideri din Golf și cu șeful NATO – Președintele SUA, Donald Trump, a discutat cu liderii Arabiei Saudite, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, precum și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit unui anunț al Casei Albe. Informația a fost transmisă de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o postare pe rețelele sociale.
- Imagini cu atacurile SUA – CENTCOM a publicat un videoclip care arată lansări de rachete și de avioane de luptă de pe o navă militară americană din Orientul Mijlociu. Imaginile surprind și lovituri asupra mai multor ținte, care nu sunt identificate în mod explicit. „Președintele a ordonat o acțiune fermă. Forțele CENTCOM livrează o lovitură covârșitoare și neîntreruptă”, se arată într-un comunicat.
As the President stated, our objective is to defend the American people by eliminating imminent threats from the Iranian regime.
The President ordered bold action. CENTCOM forces are delivering an overwhelming and unrelenting blow. pic.twitter.com/B0k5gV4YnU
— U.S. Central Command (@CENTCOM) February 28, 2026
- Mesajul lui Netanyahu către iranieni – Adresându-se „curajosului popor iranian”, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că loviturile asupra Iranului îi vor ajuta pe cetățeni să se „elibereze din lanțurile tiraniei”. Netanyahu a spus că iranienii au „o șansă unică într-o generație” de a răsturna regimul de la Teheran și i-a îndemnat să „iasă în stradă în masă” pentru a „duce treaba la capăt”. „Nu stați cu brațele încrucișate, pentru că acest moment a venit și vi se va cere să ieșiți în stradă în număr mare (…) și să doborâți acest regim”, a spus Netanyahu.
- Netanyahu: „Sunt multe semne” că liderul suprem al Iranului nu mai este în viață – Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat sâmbătă seara că „există multe semne” potrivit cărora liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, „nu mai este printre noi”, fără a afirma explicit că acesta a fost ucis. Netanyahu a adăugat că Israelul a distrus complexul liderului suprem iranian și a precizat că operațiunea împotriva Iranului necesită „răbdare” și va dura „atât timp cât este nevoie”. „Acest război va duce la o pace reală”, a afirmat premierul israelian.
- Trump dansează, cu câteva ore înaintea atacului – Cu câteva ore înainte ca armata SUA să lanseze loviturile asupra Iranului, președintele Donald Trump a participat la un eveniment de strângere de fonduri la Mar-a-Lago, arată imagini apărute pe rețelele sociale. Într-un videoclip obținut de Daily Mail, Trump apare dansând pe melodia „God Bless the USA”, purtând o șapcă albă cu inscripția „USA” – aceeași cu care apare ulterior în mesajul video către americani, în care anunță o operațiune militară „masivă și în desfășurare”. Casa Albă a transmis că Trump a „monitorizat situația peste noapte de la Mar-a-Lago, alături de membri ai echipei sale de securitate națională”.
🚨President Trump was CAUGHT ON CAMERA at Mar-a-Lago absolutely CRUSHING it – dancing to “GOD BLESS THE USA” like a total legend!
79 years old and still rocking out!
— Sheila Clark (@KateBartlettJa1) February 28, 2026
- Bilanțul victimelor în Iran – Peste 200 de persoane au murit în urma loviturilor comune SUA–Israel asupra Iranului, potrivit postului de stat Press TV, care citează Crucea Roșie iraniană. Cel mai recent bilanț indică 201 morți și 747 de răniți în 24 de provincii. Printre victime se numără 85 de persoane ucise într-un atac asupra unei școli de fete din sudul Iranului, potrivit agenției IRNA.
- Liderii Iranului sunt în siguranță – Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și președintele Masoud Pezeshkian sunt „în siguranță”, potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, citat de Sky News. „Sunt toți în siguranță. Da, am avut și alți comandanți care au fost martirizați în urma acestui act terorist de agresiune”, a declarat oficialul. Anterior, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi spusese pentru NBC News că, „din câte știe”, atât Khamenei, cât și Pezeshkian sunt în viață. Locația exactă a celor doi rămâne necunoscută, deși presa iraniană a relatat anterior că Khamenei ar urma să susțină astăzi un discurs.
- Cea mai mare operațiune aeriană a Israelului – Atacul Israelului asupra Iranului lansat sâmbătă a implicat aproximativ 200 de avioane de vânătoare, în ceea ce a fost cea mai mare operațiune de survol militar din istoria Forțelor Aeriene Israeliene, au declarat Forțele de Apărare ale Israelului IDF pe Telegram. Atacurile continuă, a precizat șeful de stat major Eyal Zamir. Sistemele de apărare aeriană și marina au fost mobilizate pentru a proteja spațiul aerian și linia de coastă a Israelului.
- Reuniune de urgență a comisarilor europeni – Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat sâmbătă că va convoca o reuniune de urgență, luni, a așa-numitului „colegiu de securitate” cu comisarii europeni pentru a discuta situația din Iran. Anunțul a fost făcut de șefa Comisiei Europene pe rețelele de socializare.
- Mesaj al SUA către Liban – Președinția Libanului a anunțat că a primit asigurări din partea Statelor Unite că Israelul nu își va intensifica atacurile asupra Libanului, relatează Al Jazeera. Președintele libanez Joseph Aoun a fost informat de ambasadorul SUA la Beirut, Michel Issa, că Israelul nu va escalada loviturile – deja frecvente – atât timp cât nu vor exista „acte ostile” împotriva Israelului de pe teritoriul libanez. Mișcarea Hezbollah a condamnat atacurile SUA–Israel, dar nu a precizat dacă intenționează să intre în conflict prin atacuri asupra Israelului sau a pozițiilor militare americane din regiune.
- Măsuri de securitate sporite la New York – New York Police Department (NYPD) a anunțat că își întărește măsurile de securitate în jurul unor obiective sensibile din New York, „dintr-un exces de prudență”, pe fondul conflictului din Iran. „NYPD monitorizează îndeaproape evenimentele din Iran și Orientul Mijlociu” și „vom intensifica patrulele la obiective sensibile din întreg orașul, inclusiv la sedii diplomatice, culturale, religioase și alte locații relevante”, a transmis departamentul.
- Tensiuni maritime: Interzis la Strâmtoarea Ormuz – Un oficial al misiunii navale a Uniunii Europene Aspides a declarat că navele comerciale au primit mesaje radio pe frecvență VHF din partea Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, prin care li s-a transmis că „nicio navă nu are voie să tranziteze Strâmtoarea Ormuz”, relatează Reuters. Și agenția britanică de transport maritim a anunțat că a primit mai multe raportări de la nave aflate în Golf, care susțin că au primit mesaje privind închiderea Strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea Ormuz este cea mai importantă rută de export de petrol din lume. Iranul nu a confirmat oficial un astfel de ordin, dar Teheranul a amenințat, de-a lungul anilor, că va bloca această cale maritimă îngustă ca represalii în cazul unor atacuri asupra Republicii Islamice.
- Turcia condamnă provocările – Guvernul Turciei a condamnat sâmbătă „provocările care pot intensifica violența” în conflictul declanșat de atacurile americane asupra Iranului, transmite EFE. „Ne provoacă o îngrijorare profundă orice tip de acte care încalcă legalitatea internațională și amenință viața civililor nevinovați și condamnăm provocările care pot face să crească violența”, a precizat ministerul. Ankara cere părților aflate în conflict să „pună capăt cât mai curând atacurilor” și se oferă pentru mediere.
- Incendiu la un hotel de lux din Dubai – Hotelul de cinci stele Fairmont The Palm din Dubai a fost cuprins de flăcări după ceea ce pare a fi o lovitură de represalii iraniană. Imagini apărute pe rețelele sociale surprind momentul în care un obiect lovește clădirea, urmat de o explozie puternică. Nu este clar deocamdată dacă hotelul a fost lovit de o rachetă sau de o dronă. Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au confirmat ulterior producerea unui incident la o clădire din zona exclusivistă Palm Jumeirah, precizând că situația este sub control. Numărul victimelor rămâne neclar.
- Netanyahu a vorbit cu Trump – Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care acesta apare în timpul unei convorbiri telefonice. Potrivit postării, Netanyahu vorbea cu președintele SUA, Donald Trump. În imagine, premierul israelian se află la birou, având în față volumul Allies at War, semnat de Tim Bouverie, scrie The Guardian.
- Un nou atac asupra Iranului – Armata israeliană a lansat un nou val de lovituri asupra Iranului, vizând alte lansatoare de rachete, potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt al IDF, citate de CNN. De asemenea, un oficial militar israelian a declarat că SUA și Israel au lucrat împreună pentru a construi o „bază de ținte valoroasă și extinsă”, iar numărul potențialelor ținte s-a multiplicat în ultimele luni.
- Reuniune de urgență la ONU – O reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU se va desfășura sâmbătă seara. Aceasta a fost solicitată de Iran și a fost susținută de China și Rusia, relatează Al Jazeera. Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a solicitat încetarea imediată a ostilităților și a avertizat că toate statele membre trebuie să respecte Carta Națiunilor Unite, care interzice „amenințarea cu utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat”.
- Soarta ayatollahului – incertă? – Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat pentru NBC că liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, este în viață, „din câte știe”, după loviturile SUA și Israelului. El a mai spus că „aproape toți oficialii sunt în siguranță” și că pierderea „unuia sau a doi comandanți” nu reprezintă „o problemă majoră”.
- Mesajul Iranului pentru SUA – Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a declarat pentru NBC că Iranul a informat statele din Golful Persic că nu intenționează să le atace și că loviturile iraniene vizează exclusiv baze americane, „în legitimă apărare”. Araghchi a afirmat că Iranul este interesat de dezescaladare: „Nu există comunicare în acest moment, dar dacă America vrea să vorbească cu noi, știe cum să mă contacteze.”
- Avioanele UK se află „în aer” – Premierul britanic Keir Starmer a declarat sâmbătă că avioane britanice se află „în aer” în Orientul Mijlociu, ca parte a unor eforturi defensive coordonate pentru protejarea intereselor și aliaților Marii Britanii, relatează CNN. Într-un discurs televizat, Starmer a subliniat că Regatul Unit „nu a avut niciun rol” în atacurile comune SUA–Israel asupra Iranului, dar a precizat că forțele britanice sunt active în regiune. El a făcut apel la Iran să se abțină de la noi lovituri în Orientul Mijlociu, să renunțe la programul său de înarmare și să înceteze „violența și represiunea îngrozitoare împotriva poporului iranian”.
- Emiratele Arabe: un „moment istoric plin de provocări”– Conflictul actual din Orientul Mijlociu este un „moment istoric plin de provocări”, a declarat pentru CNN Anwar Gargash, consilierul președintelui Emiratelor Arabe Unite (EAU), adăugând că țara sa și alte țări din regiune „nu au reușit” să asigure stabilitatea regională, dar depun „eforturi intense” pentru a evita acest război. El a spus că EAU, care a fost ținta Iranului sâmbătă, nu „înțelege pe deplin” cum se va desfășura acest război și a cerut revenirea la negocieri. Gargash a confirmat că Emiratele Arabe Unite nu au fost informate în prealabil cu privire la o operațiune militară, dar se așteptau la aceasta pe baza rezultatului negocierilor dintre SUA și Iran.
- Iranul, în stare de șoc – Iranul este în stare de șoc după atacurile aeriene lansate de SUA și Israel. Civilii iranieni încearcă să părăsească orașele și zonele în care se află ținte militare. Purtătorul de cuvânt al Semilunii Roșii Iraniene, Mojtaba Khaledi, a declarat că cel puțin 20 din cele 32 de provincii ale Iranului au fost vizate de atacuri.
- Germania a fost anunțată în avans despre atacuri – Germania a fost informată în avans cu privire la atacurile militare ale Israelului în Iran, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului german, relatează The Associated Press. O celulă de criză a Guvernului german se reuneşte sâmbătă pentru a discuta situaţia din Iran. Evoluțiile sunt monitorizate atent și au loc consultări cu partenerii europeni.
- Macron cere o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU – Preşedintele francez Emmanuel Macron cere o „reuniune de urgenţă” a Consiliului de Securitate al ONU. Palatul Élysée anunţă că au avut loc discuţii cu liderii Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Qatarului și Iordaniei.
- Rubio i-a informat pe unii membri ai Congresului – Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, i-a notificat săptămâna aceasta în avans anumiți membri ai Congresului cu privire la atacul militar împotriva Iranului. Președintele camerei inferioare, Mike Johnson, și liderul majorității din Senat, John Thune, ambii republicani, precum și vicepreședintele Comisiei de Informații din Senat, democratul Mark Warner, ar fi fost avertizați cu privire la atac, potrivit unor surse citate de CNN. Alți parlamentari importanți ar fi fost informați după lansarea atacurilor, relatează NBC.
- Victime ale atacurilor din Iran – Un oficial local a declarat pentru agenția de presă de stat IRNA că 40 de persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli primare de fete din comitatul Minab, în sudul Iranului, scrie BBC.
- Atacuri în Iordania – Agenția de presă de stat a Iordaniei a anunțat că armata a doborât sâmbătă două rachete balistice care vizau teritoriul iordanian. Potrivit aceleiași surse, autoritățile au primit 12 apeluri privind căderea de schije și alte obiecte în mai multe zone, inclusiv în capitala Amman, precum și în orașele Irbid, Zarqa, Madaba și Jarash.
- Reacția Rusiei – Ministerul rus de Externe a condamnat atacurile lansate de SUA și Israel în Iran, calificându-le drept „un act de agresiune armată pregătit dinainte și neprovocat împotriva unui stat suveran și independent membru al ONU”. Într-un comunicat publicat pe Telegram, Moscova susține că Washingtonul și Israelul „se ascund în spatele” îngrijorărilor legate de programul nuclear iranian, dar urmăresc în realitate schimbarea regimului de la Teheran. Kremlinul cere încetarea imediată a campaniei militare, cu revenirea la soluții diplomatice și se oferă să medieze situația.
- Operațiunea SUA, supervizată de Trump de la Mar-a-Lago – Președintele SUA, Donald Trump, a supervizat declanșarea atacurilor asupra Iranului din reședința sa din Florida, Mar-a-Lago, devenită în ultimii ani un loc familiar pentru gestionarea unor acțiuni cu miză uriașă și strict secrete. La Mar-a-Lago, Trump a fost însoțit de secretarul Apărării, Pete Hegseth, și de generalul Dan Caine, președintele Statului Major Întrunit.
- Atacuri în Emiratele Arabe Unite – O înregistrare video surprinde fum ridicându-se din clădirile din Abu Dhabi, după ce Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a declarat că a interceptat un „atac flagrant cu rachete balistice iraniene”, relatează CNN.
- Un nou val de rachete asupra Isrelului – Armata israeliană a avertizat, sâmbătă după-amiază, asupra unui nou val de rachete dinspre Iran, cel puțin al șaselea astfel de avertisment de când SUA și Israelul au lansat atacuri comune împotriva Iranului sâmbătă dimineață.
- Comandantul Corpului Gardienilor Revoluției a fost ucis – Israelul afirmă că generalul Mohammad Pakpour, comandantul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), a murit în urma atacurilor.
- Atacurile asupra Kuweitului, respinse – Agenția națională de presă din Kuweit a transmis că sistemele de apărare aeriană ale țării din Golf au respins cu succes ceea ce a numit „un atac iranian odios” produs mai devreme în cursul zilei. Citând un comunicat al Ministerului de Externe, agenția KUNA a precizat că Kuweitul își menține dreptul de a se apăra.
- Reședința ayatollahului Ali Khamenei, distrusă – Imaginile din satelit arată un nor negru de fum și distrugeri extinse la complexul securizat al ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, din Teheran, însă locul în care se află acesta nu este cunoscut. New York Times scrie că o fotografie, realizată sâmbătă dimineață de Airbus, surprinde clădiri prăbușite în interiorul complexului, care servește de regulă drept reședință a lui Khamenei și principal spațiu pentru primirea oficialilor de rang înalt.
We obtained the first known satellite image of Ayatollah Ali Khamenei’s compound in Tehran. There are several destroyed buildings. While the current whereabouts of Iran’s supreme leader are unknown, the compound is generally used as his official residence. 🛰️📸: @Airbus pic.twitter.com/48krjclMBL
— Christiaan Triebert (@trbrtc) February 28, 2026
- Reacții ale liderilor lumii – Mai mulți lideri europeni și asiatici avertizează asupra riscului unei escaladări majore și cer reținere. UE vorbește despre o situație „periculoasă”. Detalii AICI.
- Avertismentul Teheranului – Iranul nu va ezita să răspundă „decisiv” noii „agresiuni israeliene și americane”, a transmis sâmbătă Ministerul iranian de Externe, citat de The Associated Press. „A venit timpul să ne apărăm patria şi să contracarăm asaltul militar al inamicului”, a scris instituția pe platforma X. Oficialii iranieni subliniază că, „la fel cum am fost pregătiţi de negocieri, am fost şi mai pregătiţi să ne apărăm în orice moment”, avertizând că „forţele armate ale Republicii Islamice Iran vor răspunde decisiv agresorilor cu deplină autoritate”.
- Celulă de criză în România – Președintele Nicușor Dan a convocat celula de criză la nivelul Administrației Prezidențiale, după atacurile lansate de SUA și Israel asupra Iranului. România a activat mecanismele de monitorizare diplomatică, iar șeful statului este informat în timp real despre evoluțiile din regiune. Detalii AICI.
- Atac cu drone în Irak – Un atac cu drone a lovit sâmbătă sediul miliției Kataib Hezbollah, din Irak, susținută de Iran, în zona Jurf al-Sakhar, la sud-vest de Bagdad, ucigând cel puțin două persoane și rănind alte patru, au declarat doi oficiali ai miliției.
- Zboruri anulate – TAROM suspendă temporar zborurile comerciale către și dinspre Tel Aviv, Beirut și Amman, în perioada 28 februarie – 2 martie 2026, inclusiv. De asemenea, zborurile RO155 OTP-TLV și RO156 TLV-OTP din data de 3 martie sunt în curs de analiză, iar decizia finală va fi comunicată în cel mai scurt timp. Și WizzAir anunță că a suspendat toate zborurile către și dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi și Amman, până la data de 7 martie inclusiv. Operatorii aerieni Animawings și Hisky au anunțat, de asemenea, anularea zborurilor către Tel Aviv, programate în acest sfârșit de săptămână.
- Bazele americane din patru state, atacate – Cel puțin patru baze militare americane au fost atacate simultan de Iran. Este vorba despre bazele din Bahrain, Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite.
Footage of an Iranian ballistic missile slamming into the headquarters of the US Navy’s 5th Fleet at Naval Support Activity (NSA) Bahrain earlier today. pic.twitter.com/6omkCrLy2u
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) February 28, 2026
https://twitter.com/VegasLamb/status/2027681690160673268?s=20
- „Furia Epică”, o operațiune militară americană majoră – Pentagonul a numit operaţiunea de luptă în Iran ”Furia Epică” (”Operation Epic Fury”). Anunţul a fost făcut pe reţele de socializare şi desemnează astfel în mod oficial campania drept o opraţiune militară americană majoră.
- Atacuri și în Bahrain, unde se află importante forțe militare ale SUA – Sirenele au sunat în mai multe zone din Bahrain, stat insular din Golful Persic care găzduiește cartierul general al Forțelor Navale Centrale ale SUA și Flota a Cincea. Alerte trimise pe telefoanele mobile de Ministerul de Interne din Bahrain i-au îndemnat pe cetățeni și pe rezidenți „să rămână calmi și să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, anunță New York Times.
- Zeci de morți în Iran – Din primele informații din Iran, forțele de securitate locale au suferit pierderi grave, cu zeci de morți și răniți în rândul Gardienilor Revoluției Islamice, inclusiv unele figuri cheie, relatează postul de televiziune israelian Channel 12.
- Rebelii Houthii vor relua atacurile aupra rutelor maritime – Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au decis să reia atacurile cu rachete și drone asupra rutelor maritime și asupra Israelului, în sprijinul Teheranului. Informația a fost confirmată pentru CNN de doi oficiali houthi de rang înalt. Unul dintre oficiali a declarat că primul atac ar putea avea loc chiar „în această seară”. Rebelii își suspendaseră atacurile asupra rutelor de transport maritim în cadrul unui acord cu administrația Trump, care prevedea și încetarea loviturilor americane împotriva houthi.
- Netanyahu îi mulțumește lui Trump – Premierul israelian a confirmat că Israelul și Statele Unite au lansat o operațiune comună pentru „eliminarea amenințării existențiale” reprezentate de regimul de la Teheran, mulțumindu-i președintelui Donald Trump pentru „conducerea sa istorică”. Netanyahu a acuzat regimul ayatollahilor că a vărsat sânge și a încercat să se înarmeze nuclear și a făcut apel la perși, kurzi, azeri, baluci și ahvazi „să alunge jugul tiraniei”. El le-a cerut israelienilor răbdare și respectarea instrucțiunilor Apărării Civile
- Situația zborurilor pe Henri Coandă – Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat sâmbătă dimineață că, pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, este de aşteptat ca toate zborurile Bucureşti – Tel Aviv să fie afectate, însă deocamdată nu sunt anulări. În cursul zilei, pe Aeroportul Henri Coandă sunt programate patru curse spre şi dinspre Tel Aviv. O cursă Animawings Bucureşti – Abu Dhabi, care decolase în cursul dimineţii, s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă.
- Iranul ripostează și atacă Israelul – Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis, potrivit Sky News, că au identificat rachete lansate din Iran către teritoriul statului Israel. Explozii au fost auzite în nordul Israelului. Forțele Aeriene anunță că desfășoară operațiuni pentru interceptarea și neutralizarea amenințărilor, acolo unde este necesar, pentru a elimina pericolul.
- Trump confirmă participarea SUA la atac – Într-un videoclip de opt minute publicat pe Truth Social, Donald Trump a confirmat că Statele Unite au lansat „operațiuni de luptă majore” împotriva Iranului. El a afirmat că „activitățile amenințătoare” ale Teheranului „pun în pericol în mod direct Statele Unite, trupele noastre, bazele noastre din străinătate și aliații noștri din întreaga lume”. „De 47 de ani”, a adăugat Trump, „regimul iranian a scandat «Moarte Americii» și a purtat o campanie neîntreruptă de vărsare de sânge.” „Trebuie să depuneţi armele. Veţi fi trataţi în mod echitabil şi veţi beneficia de imunitate totală, sau veţi fi confruntaţi cu o moarte sigură”, a declarat preşedintele american adresându-se Gardienilor Revoluţiei Islamice. Detalii AICI.
- Teheranul se pregătește de represalii – Teheranul se pregătește pentru represalii, a declarat un oficial iranian. Răspunsul va fi unul „devastator”, a spus oficialul.
- Operațiunea Israelului, coordonată cu SUA – Un oficial israelian din domeniul apărării a declarat agenției de știri Reuters că operațiunea de dimineață a fost coordonată cu SUA. Atacurile SUA împotriva Iranului sunt efectuate din aer și de pe mare, a declarat un oficial american pentru Reuters.
- Atacurile l-au vizat și pe liderul suprem al Iranului – Associated Press relatează că atacul din capitala Iranului a avut loc în apropierea locuinței liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Surse oficiale citate de Reuters susțin însă că liderul Iranului nu se află în Teheran. Cu toate acestea, căile de acces către complexul lui Khamenei au fost închise de autorități. Potrivit presei iraniene, țintele confirmate la Teheran sunt: Ministerul Informațiilor din Iran, Ministerul Apărării din Iran, complexul Liderului Suprem, Agenția Iraniană pentru Energie Atomică și complex militar Parchin.
- Stare de urgență în Israel – Guvernul israelian a instituit stare de urgență, în așteptarea represaliilor iraniene. IDF a anunțat închiderea școlilor, interzicerea adunărilor publice, iar oamenilor li s-a recomandat să lucreze de acasă, cu excepția celor angajați în sectoarelor esențiale. Populația a primit notificări pe telefoanele mobile prin care este îndemnată să rămână în apropierea adăposturilor. Mai multe spitale și-au activat protocoalele de urgență, inclusiv prin mutarea pacienților și a intervențiilor chirurgicale în facilități subterane.
- Israelul a atacat Iranul – Israelul a lansat sâmbătă dimineață un atac „preventiv” asupra Iranului. În centrul Teheranului au fost auzite explozii puternice. Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a spus că operațiunea este una menită „să elimine amenințări”.


