Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis propunerea formulată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța și au dispus arestarea preventivă a unui bărbat în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la trafic de minori.
De asemenea, cu privire la o persoană juridică (societate comercială) cercetată în cadrul dosarului penal pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor s-a dispus interdicția inițierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice și interzicerea unor operațiuni patrimoniale susceptibile de a antrena insolvența persoanei juridice.
„Calul Troian”
Măsurile au fost luate în dosarul „Calul Troian”, în care sunt cercetați și alți 35 de inculpați (15 aflați în stare de arest preventiv, 3 sub măsura arestului la domiciliu și 17 sub cea a controlului judiciar) pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, spălare a banilor, desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la trafic de minori, viol, influențarea declarațiilor, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, tulburarea ordinii și liniștii publice, proxenetism, complicitate la proxenetism, favorizarea făptuitorului.
Ancheta DIICOT arată că, în anul 2017, bărbatul în vârstă de 40 de ani (aflat în prezent în executarea unei pedepse cu închisoare în altă cauză), a aderat la gruparea de criminalitate organizată având ca rol asigurarea protecției integrității fizice a membrilor, iar în perioada august 2017 – decembrie 2020, l-a ajutat pe un coinculpat să recruteze și ulterior să exploateze sexual două victime minore. Astfel, prin acte de constrângere, de violență și manipulare exercitate asupra minorelor, dar și a rudelor acestora, a menținut persoanele vătămate în stare de aservire.
De asemenea, în perioada decembrie 2023 – noiembrie 2025, societatea comercială cercetată, în realizarea aceleiași rezoluții, împreună cu doi inculpați, având calitatea de administratori, a fost folosită ca unealtă în scopul spălării banilor proveniți din activitățile infracționale ale grupării de criminalitate organizată. Astfel, au fost efectuate mai multe operațiuni de ascundere și disimulare a adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor sau a dreptului acestora, în sumele de circa 340.000 lei și 95.000 euro, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj.


