UPDATE:
Departamentul pentru Situații de Urgență a transmis că din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Nu se impune evacuarea celorlalte scări ale imobilului. Totalul persoanelor evacuate/autoevacuate este de aproximativ 70.
Două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri medicale la fața locului. Până la acest moment, nu au fost identificate alte drone. Incendiul a fost lichidat. De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției.
Știrea inițială:
La fața locului intervin echipaje ale ISU, SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță și Poliției pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor.
Potrivit informațiilor preliminare, două persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale. Cauzele exacte ale producerii incidentului și natura obiectului implicat sunt în curs de stabilire.
„În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat”, a transmis ISU Galați.
SAJ Galați a confirmat în urmă cu puțin timp, pentru Viața liberă, faptul că două persoane au nevoie de îngrijiri de medicale.
Conform directorului SAJ Galați, Daniela Enciu, este vorba despre o femeie cu arsuri de gradul I și de un băiat de 14 ani, care ar fi suferit un atac de panică. Ambii primesc îngrijiri medicale și vor fi transportați la spital


