Un senator USR a reacţionat după ce liderul PSD Iaşi a acuzat Guvernul că plasează A7 şi A8 la coada listei de priorităţi. Astfel, senatorul USR Marius Bodea acuză PSD că a pierdut în timpul guvernării Ciolacu banii europeni pentru autostrăzile A7 şi A8.
Reacţia lui a venit după ce PSD Iaşi a criticat plasarea autostrăzilor A7 şi A8 la ”coada listei” de priorităţi şi a învinuit Guvernul Bolojan că frânează Moldova.
”Definiţia neobrăzării: 1. Guvernul Ciolacu a pierdut banii europeni pentru A7 şi A8. 2. Azi, PSD acuză Guvernul Bolojan că nu dă bani pentru cele două autostrăzi. Unii social-democraţi sunt precum un piroman care îţi dă foc la casă, apoi te ceartă că de ce chemi Pompierii şi Poliţia, stai liniştit, că nu vei arde. După ce casa s-a făcut scrum, îi acuză pe pompieri că nu au fost în stare să te salveze”, a scris, pe Facebook, senatorul USR Marius Bodea.
Parlamentarul USR îi cere liderului ieşean al PSD, Bogdan Cojocaru, să explice de ce nu a luat poziţie atunci când Guvernul PSD pierdea banii din PNRR pentru autostrăzi.
”Unde eraţi, domnule Cojocaru, când activiştii se luptau cu guvernele PSD care refuzau să aloce bani pentru cele două autostrăzi? De ce aţi tăcut când colegii dumneavoastră din ministere pierdeau finanţarea? Moldova este ţinută în subdezvoltare de 35 de ani, din care vreo 25 au fost guverne PSD. Atunci nu vă durea sufletul de moldoveni? V-a apucat grija abia acum, când aţi aruncat povara la alţii. Aşa arată obrăznicia!”, a adăugat Bodea.
Foto Arhivă