Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul rus, Vladimir Putin.
Putin și-a expus părerile despre actuala criză din Ucraina și a prezentat situația ultimelor contacte Rusia-SUA. Rusia apreciază rolul constructiv jucat de China în soluționarea politică a acestei crize. Parteneriatul strategic multilateral ruso-chinez rămâne neschimbat în orice situație, iar Moscova dorește să mențină contactele strânse cu Beijingul, a spus Putin.
La rândul său, Xi Jinping a expus poziția principială a Chinei în această problemă, subliniind că nu există nicio soluție simplă la orice problemă complicată. Indiferent cum va evolua situația, China va susține principiul consecvent ce rezidă în mijlocirea părților implicate și promovarea concilierii și negocierilor. China salută contactele ruso-americane, ameliorarea relațiilor între aceste două țări și propulsarea de către acestea a rezolvării politice a crizei din Ucraina.
De asemenea, cei doi lideri au apreciat încrederea reciprocă politică la nivel înalt și cooperările strategice China-Rusia. Cei doi au convenit să dea un nou imbold dezvoltării acestei legături. Cele două țări vor face pregătirile necesare pentru Summitul de la Tianjin al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), ce va avea loc în perioada 31 august – 1 septembrie.