Șueta cu cercetătorul german Norman Ohler – prilejuit de publicarea cărții „Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich” (Editura Corint) – dă peste cap tot ce știați despre perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Din răspunsurile atent documentate în arhivele germane, americane sau britanice se desfac bucăți de adevăr delirante: o țară întreagă dependentă de metamfetamină, o armată înrobită prin intermediul stupefiantelor, un conducător dependent de droguri și injecții cu vitamine… În sfârșit, o perspectivă atent mascată a Germaniei naziste.
– Jurnalul: Ce rol au jucat industria farmaceutică germană și, mai ales, produsele ei – pervitin, heroină etc. – în declanșarea și susținerea celui de-Al Doilea Război Mondial? A fost Germania nazistă mobilizată prin intermediul stupefiantelor, pentru că în urma lecturii volumului dumneavoastră, stimate domnule Norman Ohler („Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich” – Editura Corint, 2020), se desprinde (și) această idee, una spectaculoasă.
– Norman Ohler: Germania a folosit o adevărată armă farmacologică, Pervitinul, un „medicament” care este, de fapt, metamfetamină pură. Acesta a fost inventat în 1937, iar Wehrmachtul a fost prima armată din lume care a folosit acest stimulent sintetic care le permitea soldaților săi să rămână treji perioade lungi, chiar și câteva zile și nopți la rând, și, în mod sigur, cu mult mai mult decât reușeau inamicii lor. În zilele noastre, metamfetamina este denumită crystal meth și nu se poate procura decât în mod ilegal. Totuși, problema este complexă.
– Evident.
– Germania nazistă era o societate modernă animată de dorința de a fi cât mai productivă, mai eficientă, iar consumarea metamfetaminei (care era comercializată drept un produs german puternic și pur) a intensificat viața înainte de Al Doilea Război Mondial. Exista o uriașă poftă de substanțe nootropice (sau neurotrope), de brain food („hrană pentru creier”). Contrar a ceea ce ați putea crede sau a ceea ce v-ați aștepta să se întâmple într-o dictatură, consumul nu s-a decretat de la vârf, ci decizia de a lua Pervitin a venit cu totul de la baza piramidei sociale. Acest așa-numit „Trezitol” a picat ca o bombă, s-a răspândit ca un virus, s-a vândut la fel de mult ca pâinea caldă și a devenit la fel de acceptat și de popular precum o ceașcă de cafea. Pervitinul s-a răspândit în toate mediile sociale, căci îl luau cu toții, fie că era vorba despre secretare care își doreau să bată mai repede la mașină, despre actori care se împrospătau înainte de spectacole, despre scriitori care se foloseau de efectul stimulator al metamfetaminei pentru a putea scrie toată noaptea sau despre muncitorii care lucrau drogați la liniile de asamblare din marile uzine, sporindu-și randamentul datorită surplusului de energie.
Bomboane cu metamfetamină
– Toată lumea, în Germania, se droga!
Citește pe Antena3.ro
Trupele Paraziţii şi Vama şi-au anulat concertele de la Festivalul Untold
– Pompierii stingeau flăcările mai repede, paznicii de noapte nu mai ațipeau în post, mecanicii de locomotivă își conduceau trenurile fără să se mai plângă, iar șoferii de camioane care străbăteau distanțe mari goneau pe recent construitele autobahn-uri („autostrăzi”), terminându-și călătoriile în timp record. Picotitul de după-masă a devenit ceva de domeniul trecutului. Doctorii se autotratau cu Pervitin, oamenii de afaceri care trebuiau să alerge între întâlniri se înviorau cu ajutorul lui. Iar membrii partidului nazist făceau la fel, ca și cei din SS. Stresul tuturor s-a redus, apetitul sexual a crescut, iar motivația a fost augmentată în mod artificial.
– Uluitor!
– Nu vă mirați! Pervitinul devenise un fel de simptom al performanței într-o societate în curs de dezvoltare. S-au pus în vânzare până și cutii care conțineau bomboane de ciocolată „drese” cu metamfetamină: o doză zdravănă de nu mai puțin de 14 miligrame de metamfetamină era inclusă în fiecare porție individuală, adică de aproape cinci ori mai multă decât se găsea într-o pastilă de Pervitin! Iar sloganul dulciurilor în stare să scoale și morții era: „Pralinele Hildebrand îți aduc mereu bucurie!”. Recomandarea producătorului era să se consume între trei și patru bomboane, menționându-se că, spre deosebire de cafea, acestea nu prezentau niciun fel de pericole ascunse. Ba dimpotrivă: treburile casnice deveneau mai ușoare, iar kilogramele în plus se topeau de la sine, întrucât metamfetamina avea darul să înfrâneze pofta de mâncare.
Pastile cu viteză
– Ce nebunie!
– Idealul utopic al unei societăți armonioase datorită convingerilor puternice ale membrilor săi, precum acela propovăduit de doctrina național-socialismului, s-a dovedit a nu fi decât o amăgire în raport cu reala competiție a intereselor economice dintr-o societate modernă performantă. Metamfetamina a reușit să arunce o punte peste prăpastia dintre ideal și realitate, așa că mentalitatea dopajului s-a răspândit în toate colțurile celui de-al Treilea Reich, inclusiv în rândurile militarilor. Pervitinul le permitea atât civilului, cât și soldatului să funcționeze în cadrul dictaturii și în război. Era nazismul sub formă de pilulă.
– Vreți să spuneți că exista un mecanism gândit dinainte prin care trupele Wehrmachtului erau dopate pentru a li se maximiza capacitățile fizice și psihice? Cât de mult a contat, de pildă, metamfetamina în ecuația Blitzkrieg – atacarea Franței prin Ardeni, cu panzerele?
– Profesorul universitar Otto F. Ranke era responsabil cu îmbunătățirea performanțelor tuturor celor din Wehrmacht. Iar atunci când a aflat despre existența Pervitinului a crezut că acesta ar fi putut să le ofere un avantaj strategic soldaților germani. Așa că l-a testat pe tinerii ofițeri sanitari și, după ce testele au fost încununate de succes, a sugerat ca folosirea Pervitinului să fie inclusă în planurile pentru atacarea Franței. Așa-numitul Blitzkrieg nu ar fi fost posibil fără „viteza” artificială pe care soldații o înghițeau sub formă de pastile, deoarece, pentru ca planul de a străpunge prin Ardeni să dea rezultat, germanii trebuiau să stea treji și să înainteze încontinuu, asemenea unei furtuni, vreme de trei zile și de trei nopți, ceea ce este imposibil fără utilizarea unei metamfetamine concentrate, care să ajute persoana să stea trează.
Pacientul „A”
– Adolf Hitler, conducătorul suprem al Germaniei naziste, a sfârșit dependent de droguri? Din interpretarea informațiilor preluate de dumneavoastră din jurnalul lui Theodor Morell (desecretizat de câțiva ani), medicul personal al dictatorului, reiese că „Pacientul A” – unul îndopat cu stupefiante – ar fi fost chiar Hitler. Există dovezi suplimentare care să susțină că Hitler era chiar „Pacientul A”?
– Morell l-a denumit pe Hitler „Pacientul A” în jurnalele sale medicale. Aceste documente sunt păstrate în Bundesarchiv (Arhivele Federale Germane de la Koblenz) și ne dezvăluie că Hitler a luat din ce în ce mai multe droguri pe măsură ce războiul înainta. El primea în fiecare zi câte o injecție de la medicul său, iar, uneori, chiar și două în interval de 24 de ore. În 1936, acestea conțineau, în principal, vitamine, dar compoziția lor s-a schimbat în 1941, când dictatorul a primit pentru prima oară un opioid. Dictatorul a început, de asemenea, să consume steroizi puternici, barbiturice, iar în 1944 (după atentatul eșuat din 20 iulie) s-a drogat toată vara cu cocaină. Așa-numitul Führer („conducător” sau „ghid”) a sfârșit prin a fi nimic mai mult decât un narcoman.
– Ce droguri îi erau administrate lui Hitler în perioada de maximă surescitare? Morell i-a fost aproape, zi de zi, în perioada 1936-1945. Chiar ajunsese conducătorul Germaniei naziste să înghită până la 150 de pastile săptămânal și să fie injectat cu medicamente de cel puțin opt ori în șapte zile?
– Hitler a făcut una sau două injecții pe zi vreme de nouă ani. De asemenea, cantitatea de pastile pe care le lua este absolut uluitoare. Multe dintre medicamentele pe care le consuma Hitler nu dădeau dependență (vitaminele, spre exemplu), dar el a luat, totuși, și o mulțime de droguri puternice, precum Eukodal (un opiaceu stimulant, începând din 1943), iar, mai apoi, cocaină (din 1944) și barbiturice – cum vă spuneam anterior.
Programul secret MK-Ultra
– E dovedit științific că mare parte dintre dependenții de Pervitin dezvoltă psihoze după trei ani de „tratament”. S-a aflat și Hitler în aceeași situație? Până la urmă era principalul cobai al experimentelor lui Morell.
– Nu este prea clar cât Pervitin lua, de fapt, Hitler. Jurnalul medical al lui Morell dezvăluie utilizarea unor opioide precum Eukodalul sau Dolantinul, precum și a altor substanțe care dau dependență. Și, dacă analizăm starea în care a ajuns, în final, dictatorul la sfârșitul lui 1944 și începutul lui 1945, aceasta poate fi, cu siguranță, numită psihoză.
– S-a vorbit și s-a scris despre rolul jucat de substanțele psihotrope în derularea celui de-Al Doilea Război Mondial, chiar și despre drog ca armă folosită în luptă. Se știe că multe astfel de produse de laborator erau testate pe deținuții din lagărele de concentrare. Ce ne puteți spune însă despre continuarea acestor cercetări după război, în SUA, în cadrul programului secret MK-Ultra? Vă întreb pentru că ați studiat și arhive americane, nu doar germane.
– Serviciile secrete americane au folosit tehnici de spălare pe creier facilitate de utilizarea drogurilor halucinogene (precum LSD) pentru a ține sub control prizonierii și a le smulge secretele. Aceste tehnici fuseseră dezvoltate de SS (care folosea mescalina) în lagărul de concentrare de la Dachau. Statele Unite au luat toate rapoartele medicale când au eliberat lagărul. Acest domeniu își merită propria cercetare extinsă.
Îndoctrinare
– Cu siguranță. Revenind la Hitler. Ultimul lui ordin – „Nero” – a fost emis fără îndoială sub efectul unor narcotice puternice. Dar îl mai lua oare cineva în serios pe Führer?
– Toată lumea era silită să îl ia în serios pe Hitler. El era conducătorul partidului nazist. Iar nesupunerea se pedepsea cu moartea. Oamenii erau atât de îndoctrinați, încât mulți au rămas lângă el până în ultimul moment, iar unii chiar s-au sinucis atunci când dictatorul și-a luat viața, la 30 aprilie 1945.
– Cum vă explicați că, deși s-a încercat de câteva ori, niciun atentat asupra lui Hitler n-a reușit? Existau și ofițeri care-l iubeau cu adevărat și care au făcut scut în jurul lui până în ultimele clipe?
– Mulți ofițeri și înalți oficiali l-au protejat cu prețul propriilor vieți până în ultima clipă. De ce au dat greș toate încercările de asasinare nu poate fi explicat în mod rațional. Dar Hitler nu este singurul dictator care nu a fost asasinat.
Averi fabuloase
– Firme mari producătoare de medicamente (germane) – Bayer, de exemplu – au făcut averi fabuloase în timpul dictaturii naziste. Ele continuă să prolifereze și astăzi, în mare măsură pe baza banilor adunați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Au fost vreodată trași la răspundere în Germania sau pe cei bogați nu-i mai judecă nimeni? Au avut vreo reacție reprezentanții marilor firme farmaceutice (care funcționau și-n urmă cu 100 de ani și care s-au implicat în producerea, legală, de droguri) după publicarea cărții dumneavoastră?
– Germania nazistă era o țară capitalistă, așa cum este și Republica Federală Germania. Practicile marilor companii farmaceutice au fost pedepsite, într-o oarecare măsură, în cazul unor firme precum IG Farben, cel mai mare conglomerat farmaceutic din statul național-socialist. Conducătorii marilor companii erau, cu toții, naziști, și și-au continuat carierele după război.
– Nu-i de mirare…
– În vreme ce făceam muncă de cercetare pentru a scrie Naziștii și drogurile, am luat legătura cu responsabilul pentru relațiile cu presa al Temmler, compania care nu numai că a inventat, ci a și produs metamfetamina sub denumirea de „Pervitin”, făcând-o să ajungă pe piață și în sângele oamenilor. La început, acesta a fost foarte cooperant și a promis că va căuta prin arhivele firmei pentru a mă ajuta să dau la iveală toate informațiile referitoare la Pervitin. Câteva zile mai târziu însă m-a sunat și mi-a explicat, cerându-și iertare, că primise noi ordine care îi cereau să nu mai susțină proiectul meu de a scrie o carte și că, prin urmare, nu avea să îmi mai dezvăluie nimic. El a pretins că toate informațiile relevante referitoare la Pervitin fuseseră distruse atunci când arhiva firmei fusese inundată, cu câțiva ani înainte.
– Evident. Că tot veni vorba de documente vechi… Credeți că arhivele londoneze sau moscovite – deschise astăzi doar parțial cercetării – ar releva aspecte necunoscute despre evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial? De ce credeți că n-au fost transparentizate aceste dosare până acum? Ce-ar putea ascunde atât de grav încât să fie ținute în continuare sub lacăte grele? Probabil (și) acțiuni mai puțin lăudabile ale învingătorilor?
– Toate arhivele ar trebui să fie deschise pentru a fi studiate de către publicul care, astfel, să-și poată înțelege istoria. Așadar, orice încercare a conducătorilor unei țări de a păstra secret trecutul este și suspectă, dând de bănuit, și otrăvitoare pentru o societate. O democrație nu poate funcționa decât dacă arhivele sunt deschise. Deoarece arhivele deschise sunt un semn că există libertate de exprimare, că există un discurs public deschis și liber.
Doctor și dictator
– O ultimă curiozitate: cum vă explicați relația Hitler-Morell (capturat de americani, a supraviețuit conflagrației)? Cum a reușit acest medic dizgrațios să-l prostească în asemenea măsură pe liderul german? Schițați, vă rog, un portret al lui Morell pe baza informațiilor propriului jurnal (al medicului lui Hitler), dar și al celor din arhivele deschise cercetării dumneavoastră!
– Hitler și Morell au avut o relație foarte strânsă. Dacă Hitler a avut vreodată un prieten, atunci acesta se prea poate să fi fost Morell. Atunci când a început să aibă întâlniri cu dictatorul, Morell era un soi de doctor avangardist, care se specializase în a oferi, în mod uzual, tratamente cu probiotice și vitamine. Așadar, el era perfect pentru Hitler, care credea că avea un stil de viață în mod excepțional sănătos. Totuși, Morell era, totodată, și un oportunist, iar atunci când și-a dat seama cum putea să aibă o relație și mai strânsă cu Hitler, nu a ezitat să-i dea acestuia medicamente mai puternice. După război, Morell a fost capturat de americani, care au încercat să își dea seama dacă doctorul comisese crime, ca restul elitei naziste, dar ei nu au putut descoperi prea multe împotriva lui. Singurul lucru pe care l-a făcut Morell a fost să-l trateze pe Hitler… și să-l transforme pe acesta într-un dependent de droguri. Așadar, într-un fel, Morell a salvat, de fapt, lumea.
Despre Norman Ohler
Norman Ohler (născut în 1970) este jurnalist, scenarist și scriitor german care a colaborat cu cele mai importante publicații germane. A scris, împreună cu Wim Wenders, scenariul filmului Palermo Shooting (2008). Dintre romanele sale: Die Quotenmaschine (1998), Mitte (2001), Ponte City (2003) și Die Gleichung des Lebens (2017). Prima sa lucrare de istorie, Der totale Rausch: Drogen im Dritten Reich (2015) (pe care Editura Corint o propune cititorilor săi cu titlul Naziștii și drogurile. Senzații tari în Al Treilea Reich) este un bestseller internațional, fiind publicată în 30 de țări, iar cea de-a doua, Harro & Libertas. Eine Geschichte von Liebe unde Widerstand (2019) a fost deja tradusă în limba engleză.
„Metamfetamina a reușit să arunce o punte peste prăpastia dintre ideal și realitate, așa că mentalitatea dopajului s-a răspândit în toate colțurile celui de-al Treilea Reich, inclusiv în rândurile militarilor”, Norman Ohler
„Pervitinul le permitea atât civilului, cât și soldatului să funcționeze în cadrul dictaturii și în război. Era nazismul sub formă de pilulă”, Norman Ohler
„În 1944 (după atentatul eșuat din 20 iulie), Hitler s-a drogat toată vara cu cocaină. Așa-numitul Führer a sfârșit prin a fi nimic mai mult decât un narcoman”, Norman Ohler
Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania era o mare putere în domeniul farmaceutic, iar companii precum Merck, Bayer sau Temmler purificau sau produceau și vindeau în cantități industriale cocaină, opioide și, mai presus de toate, metamfetamină.
În zilele noastre, metamfetamina este denumită crystal meth și este un produs interzis publicului.
Dr. Morell l-a denumit pe Hitler „Pacientul A” în jurnalele sale medicale. Aceste documente sunt păstrate în Arhivele Federale Germane de la Koblenz și ne dezvăluie că Hitler a luat din ce în ce mai multe droguri pe măsură ce războiul înainta.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
