Patru dintre cele șase reactoare ale centralei nucleare Gravelines, operată de compania franceză EDF, au fost oprite după ce cantități uriașe de meduze au pătruns în tamburii de filtrare ai stațiilor de pompare din zona non-nucleară a instalației. Trei dintre reactoare s-au oprit automat duminică seară, iar al patrulea a fost închis luni dimineață, potrivit Politico.
„Aceste opriri sunt rezultatul prezenței masive și imprevizibile a meduzelor în filtrele de la pompele de răcire”, a precizat un purtător de cuvânt al EDF pentru Politico. Compania desfășoară în prezent verificări și intervenții pentru repornirea în siguranță a unităților.
Celelalte două reactoare ale centralei se află deja în revizie tehnică. Centrala, care folosește apă pompată dintr-un canal conectat la Marea Nordului pentru răcire, produce în total peste 32 de gigawați de energie.
Potrivit specialiștilor, numărul meduzelor în zonele de coastă a crescut în ultimii ani din cauza încălzirii apelor, modificării salinității și pescuitului excesiv, care reduce populația de prădători naturali ai acestor nevertebrate. EDF a subliniat că incidentul nu a pus în pericol siguranța centralei, a personalului sau a mediului.
Citește pe Antena3.ro
Într-un restaurant din Italia, doi turiști au cerut un desert și două furculițe. Au avut un șoc când au primit nota de plată