Statele Unite trag un semnal de alarmă asupra ‘deteriorării’ drepturilor omului în multe țări din Europa, mai ales în ceea ce privește restricțiile privind libertatea de exprimare, potrivit raportului anual publicat marți de Departamentul de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în lume, relatează AFP și Reuters.
Raportul acoperă anul calendaristic 2024 – înainte de preluarea mandatului de către administrația Trump – și surse au declarat pentru CNN că acesta a fost în mare parte finalizat înainte ca președintele SUA să înceapă al doilea mandat. Cu toate acestea, în lunile următoare a suferit revizuiri semnificative.
Au existat schimbări notabile între raportul anterior publicat în aprilie 2024 – care acoperea anul 2023 – și cel publicat marți. Pentru țările ale căror lideri sunt aliați politici ai administrației Trump, precum El Salvador, au existat mult mai puține critici și detalii cu privire la rapoartele privind încălcările drepturilor omului.
În țări tradițional aliate, precum Germania și Regatul Unit, ultimul raport a semnalat o deteriorare a situației drepturilor omului în 2024, menționând că „printre problemele semnificative în materie de drepturile omului se numără rapoarte credibile privind restricții grave ale libertății de exprimare”. Oficialii administrației Trump au criticat dur țările europene pentru acuzațiile de regres în materie de libertate de exprimare.
Ultimul raport a fost lipsit de multe dintre secțiunile specifice incluse în rapoartele anterioare, inclusiv raportarea presupuselor abuzuri bazate pe orientarea sexuală, violența împotriva femeilor, corupția în guvern, violența rasială sau etnică sistemică sau refuzul unui proces public echitabil.
Publicarea raportului vine după ce au fost făcute schimbări semnificative în cadrul Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă al Departamentului de Stat – care găzduia echipele care pregătesc rapoartele anuale, solicitate de Congres. Mulți dintre angajații care au lucrat la rapoarte, inclusiv la schițele celor publicate marți, au fost concediați luna trecută. Obiectivul biroului a fost schimbat în „promovarea viziunii afirmative a Administrației asupra valorilor americane și occidentale”.