Noul sezon din LaLiga începe astăzi, cu două partide, Girona
– Rayo Vallecano și Villarreal – Oviedo. În campionatul spaniol domnește însă
haosul, jumătate dintre noile transferuri neffind încă înregistrate la
federația iberică.
Levante duce lipsă acută de jucători. Foto Levante UD
Astfel, se anunță o primă etapă fără mai mulți debutanți și
vedete, dar o situație este cu adevărat specială: Levante are în acest moment
doar 10 jucători înregistrați, din care nicin unul nu este portar.
Marca a întocmit un clasament ale echipelor în funcție de
câți fotbaliști au înregistrați în acest mkoment, pentru noul sezon. Real
Madrid (27 de jucători), Valencia (25), Bilbao (25) și Real Sociedad (25) sunt
în fruntea listei, iar la polul opus sunt Levante (10), Getafe (13) și Sevilla
(15), din cauza dificultăților în înregistrarea noilor transferuri.
Barcelona are 16 jucători valizi
Jurnaliștii spanioli scriu că mai mult de jumătate din
echipe duc luptă contra-cronometru pentru ca totul să fie pus la punct, printre
care chiar și campiona Barcelona. Aceasta a intrat în ziua care deschide prima
etapă din La Liga cu doar 17 jucători înscriși, din care portarul Ter Stegen e
accidentat. În principiu, dificultățile sunt legate de problemele legate de
plafonul salarial, dar și de birocrația impusă de federația spaniolă de fotbal.
Programul primei etape din LaLiga
Azi
Girona – Vallecano
Villarreal – Oviedo
Sâmbătă
Mallorca – Barcelona
Alaves – Levante
Valencia – Real Sociedad
Duminică
Celta Vigo – Getafe
Bilbao – Sevilla
Espanyol – Atletico Madrid
Luni
Elche – Betis
Marți
Real Madrid – Osasuna