Tom Cruise ar fi
refuzat premiul Kennedy Center Honors oferit de Donald Trump, într-un context
marcat de controverse politice și de implicarea directă a președintelui în
selecția laureaților.
Tom Cruise a anunţat că nu poate fi prezent la gala organizată de Donald Trump. FOTO: Shutterstock
Actorul Tom Cruise
nu va participa la ceremonia Kennedy Center Honors din acest an, unde ar fi
trebuit să fie onorat pentru întreaga sa carieră, alături de Sylvester
Stallone, trupa rock Kiss și cântăreața Gloria Gaynor.
Potrivit The
Washington Post, Tom Cruise a invocat o „nepotrivire de program” ca motiv
pentru refuz, însă surse din interiorul Centrului Kennedy sugerează că decizia
ar putea avea și alte motive, având în vedere că actorul va fi prezent în
noiembrie pentru a primi un Oscar onorific.
Donald Trump a
selectat personal premianţii
Donald Trump, în
calitate de nou președinte al Kennedy Center, a anunțat personal laureații
într-o conferință de presă miercuri, 13 august.
Dacă în primul său
mandat nu a participat la decernarea
premiilor, Donald Trump a declarat că, de această dată nu doar că va fi gazda
evenimentului din decembrie, ci şi că s-a implicat profund implicat în procesul
de selecție, explicând faptul că a „respins mulți” candidați pentru orientarea
lor politică.
„Erau prea woke. Am avut câțiva activiști”, a declarat Donald Trump despre candidaţii respinşi.
De asemenea, a
recunoscut că a așteptat să primească el însuși premiul, afirmând: „Am așteptat și am așteptat și am spus: «La
naiba, voi deveni președinte și îmi voi acorda singur onoarea»”.
Tom Cruise a evitat
orice comentariu legat de Trump şi politica sa
În timpul promovării
filmului „Mission: Impossible – The Final Reckoning” în Coreea de Sud, Cruise a
evitat să comenteze politicile lui Trump. Când un reporter l-a întrebat despre
tarifele impuse producțiilor cinematografice, actorul a spus: „Preferăm să
răspundem la întrebări despre film. Mulțumesc.”
Această reticență
sugerează că refuzul premiului ar putea fi legat de evitarea implicării în
controversa politică.
Reacții și
controverse în mediul public
Alegerea Gloriei
Gaynor ca laureată a stârnit critici din partea unor personalități media,
inclusiv Ana Navarro, prezentatoare la The View. Aceasta a declarat că speră ca
artista să refuze premiul, explicând: „Trump
este o pată pe prestigiul și semnificația KCH. Nu o face, Gloria!”.
Ana Navarro a
subliniat contribuția comunității LGBTQ și a muzicii lui Gaynor la
transformarea piesei „I Will Survive” într-un imn şi crede că asociarea sub
orice formă cu Donald Trump, cunoscut pentru poziţia sa dură faţă de această
comunitate, pe care o numeşte peiorativ „woke”, va afecta imaginea artistei.
Reorganizarea
Kennedy Center și alinierea culturii la politica lui Trump
În acest an, Donald
Trump a reformat conducerea Centrului Kennedy, concediind mai mulți membri ai
consiliului și înlocuindu-i cu susținători politici.
Săptămâna aceasta,
Casa Albă a trimis o scrisoare secretarului Institutului Smithsonian, Lonnie
Bunch III, în care a prezentat în detaliu măsurile pe care se așteaptă ca
organizația să le ia în cadrul unei revizuiri anunțate, prin care instituțiile
culturale sunt obligate să-și alinieze conținutul la interpretarea lui Trump
asupra istoriei americane.
Ancheta va analiza
toate conținuturile destinate publicului, precum rețelele sociale, textele
expozițiilor și materialele educaționale, pentru a „evalua tonul, cadrul
istoric și alinierea la idealurile americane”, potrivit scrisorii.
„Această inițiativă are ca scop asigurarea
alinierii la directiva președintelui de a celebra excepționalismul american, de
a elimina narațiunile care creează diviziuni sau sunt partizane și de a
restabili încrederea în instituțiile noastre culturale comune”, a transmis
administraţia Trump


