Articol de Cezar Titor – Publicat duminica, 17 august 2025, 13:14 / Actualizat duminica, 17 august 2025 13:19
Transferul lui Louis Munteanu la Rennes, intens vehiculat în ultima perioadă, prinde contur.
Nottingham Forest este la un pas de a perfecta aducerea lui Arnaud Kalimuendo-Muinga, cel care a „rupt” plasele în Ligue 1 în ultimele sezoane pentru formația din nord-vestul Franței.
Kalimuendo a plecat de la Rennes! Vine Louis?
Fabrizio Romano este cel care a făcut anunțul printr-o postare pe X. Pentru atacantul în vârstă de 23 ani urmează vizita medicală, iar cele două cluburi s-au înțeles în jurul sumei de 31,5 milioane de euro.
Astfel, unul dintre criteriile pentru ca românul să ajungă în Hexagon a fost îndeplinit, întrucât Rennes are nevoie de un atacant. La sfârșitul lunii trecute, presa din Franța scria despre intersul „Les Rouge et Noirs” pentru Louis, suma vehiculată fiind în jurul a 12 milioane de euro. Neluțu Varga a plusat, iar Louis ar putea pleca pentru chiar mai mult de atât: 18 milioane de euro, o sumă fabuloasă pentru campionatul intern.
În cazul în care va ajunge, în cele din urmă, sub comanda lui Habib Beye, Louis Munteanu are de suplinit o absență importantă. Crescut la PSG, împrumutat la Lens, transferat deefinitiv de Rennes în 2022, Kalimuendo-Muinga a punctat de 40 de ori în toate competițiile în ultimele sezoane, oferind și 8 pase decisive.
Louis Munteanu nu a jucat în ultima partidă a „feroviarilor”, cea cu Braga, cei din club preferând să-l menajeze în vederea unui potențial transfer.
De altfel, în debutul acestei stagiuni, și când a jucat, a făcut-o predominant din postura de rezervă. A marcat o singură dată, în returul cu Paksi din Ardeal, din primul tur preliminar al Europa League.
După plecarea lui Kalimuendo în Albion, Rennes mai are la dispoziție doi atacanți: Mohamed Kader Meite (17 ani) și Bertug Yildirim (23 de ani).
Rennes a debutat aseară în Ligue 1, impunându-se cu 1-0 în fața celor de la Marseille, în inferioritate numerică!
CFR Cluj joacă astăzi în Superligă, cu FC Botoșani, de la ora 18:30.