Bărbatul deține un record de 57 de condamnări în 28 de ani
Achref S., acum în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat pentru prima dată în 1997, la 18 ani. De atunci, a strâns 57 de condamnări, inclusiv pentru evadări, furturi și escrocherii de amploare.
„Nu-mi spuneți că a recidivat? Ce păcat…”, oftează unul dintre numeroșii săi avocați, citat de presa franceză. Cei care l-au apărat îl descriu drept „un tip incredibil de isteț și îndrăzneț”, cu „o memorie fenomenală” și „un IQ foarte ridicat”.
Escrocherii din spatele gratiilor
Specialitatea lui sunt înșelăciunile asupra persoanelor vârstnice, comise direct din celulă, cu ajutorul unui telefon mobil. Victimele erau alese din anuarele online, după prenume vechi precum „Paulette”, „Édith” sau „Andrée” și zone de locuit prospere, precum Paris, Lyon sau Nisa.
Sub identitatea falsă a unui „locotenent de poliție”, le convingea să transfere bani pentru a ajuta la rezolvarea unei presupuse anchete.
„Odată ce încrederea e câștigată, e pierdut totul”, povestește fiica unei victime de 95 de ani care a suferit un prejudiciu de 2.000 de euro.
Într-un alt caz, o femeie de 72 de ani, Andrée B., i-a transferat 45.000 de euro, crezând că sprijină o investigație oficială.
Recomandări
Experiment Libertatea. Cum sunt preţurile la alimente în Bulgaria faţă de România, în pieţe şi la hipermarket. Marile surprize de la raft
A făcut milioane de euro din închisoare
În iunie 2021, bărbatul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru deturnarea a 1,5 milioane de euro, bani obținuți prin același tip de înșelăciune din penitenciarul Châteaudun. Banii erau spălați prin pariuri sportive sau transformați în lingouri de aur, uneori cu ajutorul unor complici din Belgia.
„Nu credeți că o să vă spun?”, i-ar fi răspuns el, cu aroganță, unui judecător care l-a întrebat unde sunt ascunse lingourile.
„A făcut din închisoare biroul său”
Chiar și din spatele gratiilor, Achref S. coordona rețeaua de complici, plătea chirii și facturi, trimitea flori partenerei și organiza vacanțe pentru apropiați.
„A făcut din închisoare biroul său”, spune avocatul Pascal Winter, care îl descrie drept „un gentleman escroc, capabil să amețească pe oricine”.
De la mic infractor la fraude uriașe
Drumul său infracțional a început cu furturi de carduri bancare prin „vol à la détourne”, adică furt prin distragerea atenției, o tehnică ce implică distragerea atenției victimei în timpul retragerii de numerar.
În 2010, a primit o condamnare pentru o escrocherie de 9 milioane de euro împotriva companiei Française des Jeux, cumpărând bilete de loterie cu carduri furate și încasând câștigurile înainte ca posesorii să facă opoziție.
Recomandări
Câți bani au făcut Tăpălagă și Pantazi în 2024 cu G4Media, compania pe care au vândut-o mogulului Radu Budeanu
„A fost mereu cu un pas înaintea sistemelor de securitate”, spune un alt avocat, amintind cum acesta a reușit chiar să pirateze rețele wi-fi din închisoare.
Elev model, dar dependent de închisoare
În penitenciar, Achref S. a acumulat diplome: BEP contabilitate, CAP în brutărie și bucătărie, un certificat în drept și cursuri universitare la distanță. Comportamentul său „model” i-a adus, în mai 2024, aprobarea pentru o eliberare condiționată.
Dar bucuria libertății a durat mai puțin de o oră.
„Nu am știut să mă controlez, credeam că am lucrat cu mine… De fiecare dată când mă apropii de ieșire, stric tot”, a declarat el în fața instanței, în iunie.
„Mai liber în închisoare decât afară”
Psihologic, cazul lui ilustrează profilul deținutului „supraadaptat” mediului carceral, dar incapabil să funcționeze în afara lui.
„În închisoare are un statut, dar afară nu e nimic. Din teamă să nu dezamăgească, se sabotează singur”, spune un fost avocat.
„Este, probabil, mai liber în închisoare decât afară”, spune o victimă.
Potrivit hotărârii judecătorești, următoarea dată când Achref S. ar putea fi eliberat este în 2049, când va avea 71 de ani.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO