Ministrul Finanțelor îl acuză pe Vlad Gheorghe de Fake News
„Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile: TVA se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului”, a precizat Alexandru Nazare, pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Finanțelor a și explicat această regulă: „Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie, se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%”.
„Aceeași regulă s-a aplicat și atunci când TVA a scăzut, iar oamenii au beneficiat de cote reduse la facturile emise după 1 ianuarie 2016 sau 2017, chiar dacă acestea priveau consumul din luna anterioară. Regula este neutră și echitabilă: se aplică identic atât la creșterea, cât și la scăderea cotei”, a mai adăugat el.
Alexandru Nazare a mai afirmat că nu a existat nicio omisiune din partea ministerului, aşa cum se propagǎ greşit în spațiul public.
„Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA. Prin urmare, Ministerul Finanțelor a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetățeni, iar orice încercare de denaturare a adevǎrului fiscal constituie fake news. Dacă, în schimb, există companii care au facturat diferit de prevederile legale, cu scopul de a obține sume necuvenite de la români, ANAF va interveni prompt pentru a verifica situația și a dispune măsuri clare. Nu vom accepta ca oamenii să plătească sume necuvenite”, a conchis ministrul Finanțelor.
Recomandări
Aventurile imobiliare ale ministrului Daniel David ca rector al UBB: 22,8 milioane de euro din bugetul Educației pentru a salva afacerile unor privați
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe cere Ministerului de Finanţe să dea banii înapoi
Reacţia lui Alexandru Nazare vine după ce au apărut informaţii potrivit cărora românii au primit facturi cu TVA majorat la 21% din iulie, în loc de august. Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a transmis o solicitare prin care cere Ministerului de Finanţe „să dea înapoi banii luaţi românilor pentru perioada 1 iulie – 1 august 2025″.
„Peste 10 milioane de români sunt jefuiţi pe facturile de utilităţi şi alte servicii continue pentru luna Iulie! Zeci de milioane de euro! Din 1 iulie plătim TVA majorată, deşi ni s-a spus că trebuia să crească abia din 1 august. Ministerul Finanţelor a «uitat» să modifice articolul 281 din Codul Fiscal şi a băgat mâna în buzunarul oamenilor o lună întreagă. Motiv pentru care toate facturile pe iulie vin acum cu TVA majorată”, a scris Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO