Forțat de accidentarea francezului Ikoko, Zeljko Kopic a apelat pentru ultimele zece minute ale meciului cu Metaloglobus, câștigat cu 1-0, la moldoveanul Alexandru Tabuncic, 19 ani, care a bifat astfel debutul la Dinamo. Cu ce impresii a rămas puștiul de peste Prut după primele minute în tricoul „câinilor”?
Dinamo a suferit teribil în finalul meciului cu Metaloglobus, în care Kopic a fost nevoit să improvizeze, după ce Jordan Ikoko, înlocuitorul lui Sivis, a ieșit accidentat, cărat pe brațe de echipa medicală. Kopic a apelat la cel de-al treilea fundaș dreapta din lot, debutantul Alexandru Tabuncic, care a luat contact în premieră cu prima ligă a României.
La final, fundașul născut în 2006 și-a spus impresiile după debutul la Dinamo, vorbind despre impactul primului meci oficial și cum a reușit să-și managerieze emoțiile. Chestionat de reporteri, Tabuncic a vorbit despre obiectivele sale și a dezvăluit că-l admiră pe Florentin Petre, cel care l-a pregătit psihic pentru debut.
Alexandru Tabuncic, după debutul la Dinamo: „Eram 100% pregătit! Am încercat să aduc plusvaloare”
„A fost un debut frumos, mult așteptat, mă bucur că am primit încrederea staff-ului tehnic și am reușit să debutez cu o victorie. Eram pregătit 100% când am aflat că intru, am încercat să aduc plusvaloare echipei în apărare, pentru că eram într-un moment în care echipa adversă era peste noi. Am reușit să ținem de rezultat și să obținem victoria.
Florentin Petre m-a îndrumat pentru fazele fixe, mi-a spus să fiu eu pe teren, cum mă antrenez, așa să și joc. A fost un sentiment unic, m-am umplut de bucurie, am început să zâmbesc și să mă bucur alături de colegii mei. A fost o presiune frumoasă, e frumos să intri pe teren și să simți acea energie pozitivă. Când auzi galeria care cântă tot meciul, ești gata să dai totul pentru echipă și să aduci un plus.
Îmi doresc s-o luăm treptat, să intrăm în play-off, după care să luptăm cât mai sus în campionat. [Ai vreun model din fotbalul românesc?] Pot spune că Mister Florentin Petre este. Mă înțeleg cu toți jucătorii bine, m-au primit bine și m-am integrat foarte rapid.
Determinarea e principala mea calitate. Când se va apela la serviciile mele, voi fi gata 100%, staff-ul tehnic e cel care decide. Îmi doresc să joc cât mai multe minute și să ofer assist-uri, să-mi ajut echipa”, a declarat Tabuncic, la finalul partidei de la Clinceni.
Născut în Republica Moldova, Alexandru Tabuncic este un produs al celor de la Zimbru Chișinău, iar în această vară a semnat cu Dinamo după ce l-a convins pe Zeljko Kopic în cele două cantonamente ale roș-albilor. Fundașul de bandă a semnat un contract valabil pentru următorii cinci ani.