Atacurile, extrem de violent, s-au soldat cu numeroase victime civile și pagube materiale.
Partea română a condamnat aceste atacuri, „care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale”, spune MAE român într-un comunicat remis presei vineri.
Ambasadorul Federației Ruse în Romnia, Vladimir Lipaev
De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council).
Totodată, partea română a condamnat atacurile repetate ale forțelor armate rusești asupra infrastructurii civile ucrainene aflate la granița cu România și a subliniat „caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale”.
Convocarea ambasadorului Federației Ruse a fost făcută din ordinul ministrului de Externe, Oana Țoiu.
Ambasadorul rus în România este Vladimir Gheorghievici Lipaev.
Ucrainenii și-au plâns morțiivineri, în timp ce echipele de salvare au continuat să caute supraviețuitori printre dărâmături, după unul dintre cele mai mari atacuri cu rachete ale Rusiei asupra capitalei ucrainene.
Autoritățile au declarat ziua de 29 august zi de doliu în capitala Kiev, pentru cele 23 de victime confirmate în urma atacului rus din ziua precedentă.
Atacul, care a implicat peste 600 de drone și rachete rusești, a fost cel mai mare de la summitul din Alaska de acum aproape două săptămâni dintre președinții Vladimir Putin și Donald Trump.
Photo Gallery:
Galerie foto | Urmările devastatoare ale atacului rusesc asupra Kievului
Atacul cu rachete rusești asupra Kievului a inclus peste 600 de drone și rachete și a fost unul dintre cele mai mari asupra țării din ultimele săptămâni. 23 de persoane au murit.
Atunci, oficialii americani și-au exprimat optimismul că întâlnirea directă va duce la încetarea luptelor și la o posibilă întâlnire între Putin și Volodimir Zelenski din Ucraina.
Însă oficialii ruși, inclusiv Putin, nu au dat niciun semn că ar fi dispuși să renunțe la pretențiile lor, printre care și cedarea unei părți importante din teritoriul Ucrainei.
„Rusia lovește acum pe toți cei care doresc pacea”, a declarat Zelenski pe 28 august în discursul său video de joi seară.
„Este o lovitură împotriva Ucrainei… Și este, de asemenea, o lovitură dată de Rusia președintelui Trump”, a spus el.
La Casa Albă, purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt a declarat că atacurile din timpul nopții l-au nemulțumit pe Trump.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI