Cursa din Vietnam se apropie de final, iar Drumul Eroilor duce diseară, de la ora 20.30, în inima celui mai mare oraș al țării – Ho Chi Minh, cunoscut și sub numele de Saigon. Este locul unde se va încheia aventura din Vietnam și unde echipele vor da totul pentru a rămâne în competiție.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
După ce Tamaş și Alexa au câștigat primul bilet către Coreea de Sud, presiunea crește pentru toate celelalte echipe. Urmează o nouă zi intensă, în care fiecare pas contează, iar greșelile pot fi decisive. În drumul lor spre destinația finală, concurenții vor avea de rezolvat o nouă serie de provocări, toate legate de tema acestei etape – simbolurile românești. Pistele îi vor purta în locuri spectaculoase și neașteptate, printre peisaje de coastă și sate tradiționale vietnameze.
Una dintre cele mai spectaculoase opriri va fi în satul zmeielor, unde localnicii se pregătesc pentru celebrul Festival de Zmeie. Echipele vor trebui să învețe cum să ridice un zmeu uriaș, dar mai întâi să țină în aer unul mic, timp de un minut, sub privirile atente ale artizanilor locali. Doar după ce vor reuși această probă, vor putea manevra impresionantele zmeie vietnameze, adevărate opere de artă zburătoare. Cine va reuși să ajungă primul la Irina? Cine își va asigura locul pe Drumul Eroilor până în Coreea de Sud? Telespectatorii vor descoperi diseară, de la ora 20.30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Recomandări
Un român și-a agresat soția după 20 de ani de căsnicie, reproșându-i că „stă mai mereu pe TikTok”: „Am mers în cameră la ea și mi-a zis «du-te dracu de aici!»”
Ce s-a întâmplat la Asia Express 2025 în ediția din 27 octombrie
Gabi Tamaș și Dan Alexa au obținut primul bilet pentru Coreea de Sud! Cei doi au încheiat aventura din Vietnam cu o victorie importantă, după o cursă spectaculoasă care i-a purtat prin deșert și pe plajele exotice unde au avut de construit castele de nisip. Finalul ediției a adus și un moment savuros, când concurenții au fost provocați să răspundă la întrebări despre partenerii lor, stârnind hohote de râs. A fost o ediție intensă, plină de energie și momente neașteptate, iar Asia Express – Drumul Eroilor a fost din nou lider detașat de audiență pe toate segmentele de public.
La nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, show-ul a obținut o audiență medie de 5.6 puncte de rating și 23.1% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul doi, Pro TV, a atins doar 4 puncte de rating și 16.6% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și pe tronsonul publicului urban, emisiunea înregistrând 5.3 puncte de rating și 17.4% cotă de piață, în timp ce postul de pe locul 2, Pro TV, a obținut 3.8 puncte de rating și 12.5% cotă de piață. Show-ul de la Antena 1 a condus și la nivelul întregului public, obținând 5 puncte de rating și 16.1% cotă de piață. În minutul de aur 20.52, peste 1.1 milioane de telespectatori la nivelul întregului public au urmărit aventurile concurenților Asia Express – Drumul Eroilor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO


