De patru ori mai mare ca Pământul
Cu o masă de aproximativ patru ori mai mare decât cea a Pământului, planeta este clasificată drept un „super-Pământ” — o lume stâncoasă mai mare și mai masivă decât planeta noastră.
„Deși nu putem confirma încă existența unei atmosfere sau a vieții pe GJ 251c, această planetă reprezintă o țintă extrem de interesantă pentru viitoare observații”, a declarat Suvrath Mahadevan, profesor de astronomie la Universitatea Penn State.
Zona locuibilă, numită uneori și „zona Goldilocks”, este regiunea din jurul unei stele unde condițiile ar permite existența apei lichide pe suprafața unei planete, dacă aceasta are o atmosferă potrivită.
Descoperirea GJ 251c a fost posibilă datorită observațiilor realizate pe parcursul a peste 20 de ani, timp în care astronomii au urmărit mici variații ale mișcării stelei-mamă, cauzate de atracția gravitațională a planetei.
Sistemul GJ 251 era cunoscut
Aceste mișcări, detectate prin deplasarea Doppler a spectrului stelar, indică modificări subtile ale vitezei radiale ale stelei.
Sistemul GJ 251 era deja cunoscut datorită existenței unei alte planete, GJ 251b, descoperită în 2020, care orbitează steaua la fiecare 14 zile, la o distanță de 12,2 milioane de kilometri.
Recomandări
Efectele trecerii la ora de iarnă: cum afectează întunericul instalat rapid siguranța în cartiere și socializarea
Analizând date vechi provenite de la telescoape din întreaga lume, echipa condusă de Mahadevan a reușit să îmbunătățească precizia măsurătorilor pentru această planetă.
Ulterior, ei au combinat aceste date cu noi observații de înaltă precizie obținute de la spectrograful HPF (Habitable-Zone Planet Finder), aflat pe Telescopul Hobby-Eberly din Texas.
Aceste măsurători au dezvăluit existența unui al doilea semnal planetar, aparținând unei lumi de patru ori mai masive decât Pământul, care orbitează steaua o dată la 54 de zile.
Spectrograful NEID a ajutat la descoperirea exoplanetei
Descoperirea a fost confirmată cu ajutorul spectrografului NEID, instalat pe telescopul de 3,5 metri WIYN de la Observatorul Kitt Peak din Arizona.
Detectarea unei asemenea planete nu este deloc simplă. Stelele prezintă o activitate intensă — bule de plasmă care izbucnesc la suprafață și proeminențe care se extind în spațiu —, generând un „zgomot” stelar cunoscut sub numele de activitate asteroseismică.
Aceasta produce deplasări Doppler false, făcând dificilă identificarea semnalelor reale provenite de la o planetă. „Este o provocare să separi aceste semnale fine de agitația unei suprafețe stelare pline de activitate magnetică”, a explicat Mahadevan.
Acum, odată ce existența planetei a fost confirmată, astronomii pot planifica observații suplimentare. Totuși, GJ 251c se află prea departe de steaua sa pentru ca Telescopul Spațial James Webb (JWST) să poată detecta o eventuală atmosferă.
La limita tehnologiei actuale
Viitoarele telescoape uriașe, de 30 de metri diametru, ar putea totuși analiza lumina reflectată de planetă pentru a căuta semne atmosferice.
O caracterizare completă ar putea deveni posibilă doar odată cu lansarea Observatorului Lumilor Locuibile, un telescop spațial de generație nouă planificat pentru anii 2040.
„Suntem la limita actuală a tehnologiei cu acest sistem. Doar telescoapele viitorului vor putea obține imagini directe ale acestei planete candidate”, a afirmat Corey Beard, de la Universitatea California, Irvine, coautor al studiului.
Deși Mahadevan descrie GJ 251c drept „una dintre cele mai promițătoare candidate pentru detectarea semnăturilor atmosferice ale vieții”, există o problemă majoră: steaua sa, GJ 251, o pitică roșie cu o masă de 36% din cea a Soarelui.
Orbitează mai departe de stea sa decât alte planete
Aceste stele, deși mici, pot fi extrem de active, eliberând erupții violente care pot îndepărta atmosfera planetelor apropiate. Exemplele recente — precum Proxima Centauri b, TRAPPIST-1e și f sau Teegarden b — arată cât de vulnerabile pot fi planetele din jurul piticelor roșii.
Avantajul lui GJ 251c este că orbitează puțin mai departe de steaua sa decât alte planete aflate în zone locuibile similare, datorită faptului că steaua este mai masivă și mai fierbinte. Această distanță suplimentară ar putea-o feri de cele mai intense erupții stelare.
Dacă planeta deține o atmosferă densă și un câmp magnetic puternic, ar putea rezista vântului stelar și menține condiții stabile la suprafață — deși acest lucru rămâne, deocamdată, o speculație.
„Am făcut o descoperire fascinantă, dar mai avem multe de învățat despre această lume”, a spus Mahadevan. Rezultatele cercetării au fost publicate pe 23 octombrie în revista The Astronomical Journal.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
