Rusia a atacat Ucraina în noaptea 1-2 septembrie cu 150 de drone de tip Shahed și drone momeală, lansate din patru direcții, inclusiv din Crimeea ocupată, potrivit Forțele Aeriene Ucrainene.
„Conform datelor preliminare, până la ora 08:00, apărarea aeriană a doborât sau suprimat 120 de UAV-uri inamice de tip Shahed și drone momeală de diferite tipuri în nordul, sudul, estul și centrul țării. 30 de UAV-uri de atac au fost lovite în nouă locații”, arată un raport al forțelor ucrainene.
Atacurile au avut consecințe grave în regiunile Sumî și Bila Țerkva. În Bila Țerkva, regiunea Kiev, o persoană a murit, iar mai multe au fost rănite.
„Din păcate, în urma atacului inamic în Bila Țerkva, o persoană a murit. Corpul unui bărbat a fost găsit în timpul stingerii incendiului unui garaj cooperativ. În oraș se înregistrează deteriorări ale geamurilor clădirilor cu mai multe etaje, incendii pe teritoriul garajului cooperativ, al spațiilor comerciale și al întreprinderilor de producție”, a declarat Mikola Kalașnik, șeful administrației regionale din Kiev.
În Sumî, atacurile au distrus mai multe magazine și au avariat patru clădiri rezidențiale
„Au fost avariate patru clădiri rezidențiale, au fost sparte aproximativ 50 de geamuri. Există victime care au solicitat asistență medicală ambulatorie, printre care și un copil. Incendiul a fost stins. Întreprinderile comunale sunt implicate în eliminarea consecințelor”, a declarat Serhi Krivoșeienko, șeful administrației militare din Sumî.
Atac ucrainean în Rostov
Pe 2 septembrie 2025, un atac cu drone ucrainene asupra capitalei regiunii Rostov din Rusia a provocat evacuarea a peste 300 de persoane și pagube materiale.
„Un obuz de dronă neexplodat a fost descoperit într-unul dintre apartamente. Ca măsură de precauție, 320 de rezidenți ai clădirii sunt evacuați”, a declarat Iuri Sliusar, guvernatorul interimar al regiunii Rostov.
Atacul a avariat mai multe clădiri de apartamente și a provocat incendii minore. Trei persoane, inclusiv un copil, au fost rănite ușor. Primarul orașului, Alexandr Skriabin, a confirmat că rezidenții au fost relocați temporar într-o școală, în timp ce experții în dezamorsare au intervenit pentru a îndepărta obuzul.
Ministerul rus al Apărării a transmis că unitățile de apărare antiaeriană au distrus 13 drone ucrainene deasupra regiunii Rostov în timpul nopții, fără a preciza numărul total de drone detectate.
2.000 de soldați nord-coreeni uciși în Ucraina
Agenția Națională de Informații din Coreea de Sud (NIS) a estimat că aproximativ 2.000 de soldați nord-coreeni trimiși să sprijine Rusia în războiul contra Ucrainei au fost uciși.
„Serviciul Național de Informații din Seul a declarat în aprilie că numărul morților de război a fost de cel puțin 600. Dar pe baza evaluărilor actualizate, acum estimează cifra la aproximativ 2.000”, a declarat parlamentarul sud-coreean Lee Seong-kweun, după o informare a NIS.
Agențiile de informații sud-coreene și occidentale au transmis că Phenianul a trimis peste 10.000 de soldați în Rusia în 2024, în principal în regiunea Kursk, împreună cu obuze de artilerie, rachete și sisteme de rachete cu rază lungă.
Lee a adăugat că serviciile de informații sud-coreene cred că Phenianul intenționează să mai trimită 6.000 de soldați și ingineri în Rusia.
„Se estimează că din planul recent de desfășurare a 6.000 de trupe, aproximativ 1.000 de ingineri de luptă au ajuns în Rusia”, a mai spus parlamentarul sud-coreean.
Anterior, ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, a menționat că Phenianul va trimite constructori și geniști în regiunea Kursk.
Coreea de Nord a confirmat în aprilie că a trimis trupe pentru a sprijini Rusia și a recunoscut pierderi în luptă.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întâlnit cu familiile soldaților uciși, exprimându-și condoleanțele pentru „durerea insuportabilă”.
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord militar în 2024, care include o clauză de apărare reciprocă, în timpul unei vizite rare a lui Vladimir Putin la Phenian.
Articol redactat cu informații oferite de Serviciul Ucrainean al RFE/RL, Reuters.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.