Vitamina D este una dintre cele mai importante vitamine pentru sănătatea generală, fiind implicată nu doar în formarea și menținerea structurii osoase, ci și în buna funcționare a sistemului imunitar, a metabolismului și chiar a stării de spirit.
Totuși, suplimentarea acesteia trebuie făcută cu prudență, pentru că excesul poate fi la fel de periculos ca deficitul, avertizează medicii consultați pe subiect de news.ro – dr. Carmen Cristescu – medic primar de medicină internă, dr. Gindrovel Dumitra – medic de familie și dr. Ana-Maria Davițoiu – medic primar pediatru.
De ce este importantă vitamina D
Dr. Carmen Cristescu, medic primar de medicină internă, explică faptul că vitamina D contribuie la menținerea sănătății oaselor, dar și la funcționarea optimă a sistemului imunitar, a mușchilor și a creierului.
„Vitamina D contribuie la un tonus bun atât al sistemului osteo-muscular, cât și la nivel cognitiv, la nivelul imunității. Este un factor foarte important în activitatea noastră metabolică curentă”, spune dr. Cristescu.
Nivelul optim al vitaminei D în sânge este de aproximativ 30 ng/ml, iar menținerea acestei valori este esențială pentru un organism echilibrat.
Excesul de vitamina D – riscuri și semne de alarmă
Deși deficiența este mai des întâlnită, medicii avertizează că dozele mari administrate fără recomandare medicală pot deveni toxice.
„Vitamina D în exces poate duce la o calcificare rapidă a pereților arteriali și poate contribui la deteriorarea funcției renale atunci când există o patologie preexistentă”, avertizează dr. Cristescu.
Ea explică faptul că un aport prea mare poate duce la hipercalcemie – acumularea excesivă de calciu în sânge – care afectează rinichii și inima.
Simptomele posibile ale hipercalcemiei sunt confuzie, apatie, oboseală, greață, vărsături, dureri abdominale, sete excesivă și eliminarea unei cantități mari de urină, dar și aritmii.
„În acest caz este important ca pacienții să fie evaluați de medic, care decide conduita terapeutică de urmat”, subliniază dr. Cristescu.
Cine NU ar trebui să ia vitamina D fără aviz medical: pacienții cu boală cronică renală, dar și persoanele cu patologie renală sau cardiovasculară importantă.
„Un pacient cu boală cronică renală sau cu patologie cardiovasculară nu ar trebui să administreze vitamina D fără avizul medicului”, a precizat medicul internist.
Deficitul de vitamina D – efecte asupra organismului
Dacă excesul este periculos, nici lipsa vitaminei D nu trebuie ignorată.
„În situația în care există un deficit de vitamina D3, pot să apară rahitismul carențial la copii sau osteoporoza la adulți, fapt care se poate finaliza cu fracturi pe os patologic”, explică dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie.
În lipsa unei expuneri suficiente la soare sau a unei alimentații echilibrate, deficitul de vitamina D este frecvent, mai ales iarna, când sinteza naturală scade semnificativ.
Dozare și monitorizare
- La adulți și vârstnici
Medicul Carmen Cristescu recomandă ca nivelul de vitamina D să fie dozat la inițierea tratamentului, mai ales la vârstnici, și monitorizat periodic, de regulă de două ori pe an.
„Suplimentarea nu se face niciodată după ureche, cu atât mai mult în cazul pacienților care au deja afecțiuni renale sau cardiace”, avertizează aceasta.
Repere orientative
- Doze uzuale: 600–2000 UI/zi pentru adulți
- Doze mici (≈500–1000 UI/zi) pot fi folosite temporar în siguranță, dar numai la recomandarea medicului
- Expunerea la soare rămâne o sursă naturală importantă, dar în sezonul rece suplimentarea devine adesea necesară.
- La copii și adolescenți
Profilaxia cu vitamina D3 începe încă din primele zile de viață, spune dr. Gindrovel Dumitra.
„La aproximativ o săptămână de la naștere, bebelușul primește rețetă de la medicul pediatru sau de familie pentru administrarea de vitamina D3 în scop profilactic.”
Schema de bază
- Nou-născuți – 18 luni: administrare zilnică (picături)
- 18 luni – 14 ani: administrare profilactică în lunile reci (lunile cu ‘r’)
- După 14 ani: suplimentarea se oprește doar la recomandarea medicului
Dozele variază între 400 UI/zi pentru bebeluși și 600–1000 UI/zi pentru copii mai mari, în funcție de vârstă și starea de sănătate.
„Nu este nevoie de dozarea vitaminei D3 pentru a o administra profilactic. Este un mecanism de prevenție care ia în calcul riscul de deficit, nu un deficit deja instalat”, explică dr. Dumitra.
Atenție la supradozaj! Supradozajul apare cel mai frecvent când părinții schimbă produsul fără să verifice concentrația.
„Dacă se schimbă produsul, iar concentrația pe picătură este diferită, administrarea aceluiași număr de picături poate duce la supradozaj. Poate apărea litiază renală sau alte complicații”, avertizează medicul de familie.
Cum se administrează corect și ce alimente ajută
Dr. Ana-Maria Davițoiu, medic pediatru la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu”, subliniază că vitamina D este liposolubilă, deci trebuie administrată împreună cu o masă pentru o absorbție optimă.
„Este bine ca administrarea să fie ritmată de mese. Pe măsură ce copiii cresc, conștientizarea importanței vitaminei D devine esențială. Nu este suficient să o administrăm doar în lunile reci; menținerea unui nivel constant tot anul este ideală.”
Alimentația care ajută: ouă, carne, pește gras (somon, macrou, hering). Totuși, aportul din alimentație este insuficient pentru a acoperi necesarul zilnic.
„Suplimentul nu înlocuiește alimentația, ci o completează. Trebuie să-i hrănim pe copii echilibrat și să le asigurăm și expunerea moderată la soare”, spune dr. Davițoiu.
Ea adaugă că temerea excesivă față de expunerea la soare a dus la o creștere a carențelor: „Soarele nu este dușmanul nostru. Există o modalitate sigură de a expune copiii pentru a beneficia de sinteza naturală a vitaminei D.”
Repere pentru o administrare sigură a vitaminei D
- Discutați cu medicul înainte de suplimentare, mai ales dacă aveți afecțiuni renale sau cardiace.
- Țintiți un nivel de ≈30 ng/ml în sânge.
- Verificați concentrația produsului când îl schimbați.
- Administrați vitamina D cu mâncare, în mod regulat.
- Copiii: profilaxie constantă în funcție de vârstă.
- Nu luați doze mari fără recomandare medicală.


