Tânără a ajuns la Odobescu după ce a fost trimisă acasă de la Maternitatea Bega din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Mama fetei a declarat pentru Libertatea că înainte de a fi trimisă acasă ultima dată de la Maternitatea Bega a mai fost la același spital de două ori, iar de fiecare dată i s-a spus că nu sunt probleme și fata trebuie să aștepte travaliul acasă.
Adriana Vâlsan a murit imediat după ce a născut la Maternitatea Bega
Tânăra din Checea a murit în data de 9 august 2025, la Maternitatea Odobescu, după ce a fost trimisă acasă de la Maternitatea Bega. Cazul a fost făcut public doar în data de 13 august, de către publicația locală Vocea Timișului.
În urma publicării articolului acuzator la adresa medicilor de la Maternitatea Odobescu, Spitalul Municipal Timișoara, de care aparține maternitatea, a transmis public un punct de vedere în care arată că în ziua în care a murit, înainte de a ajunge la Odobescu, tânăra a fost la Maternitatea Bega (maternitatea Spitalului Județean Timișoara), de unde a fost trimisă acasă.
Recomandări
Cazul de ultraj care l-a revoltat pe Nicușor Dan, ținut sub preș nouă zile. Ancheta, declanșată doar după apariția imaginilor pe rețelele sociale
Maternitatea Bega. Foto: Facebook
„Pacienta a fost internată în Maternitatea Bega între 31.07 și 4.08.2025. În 9 august, la ora 14.00 aproximativ, însoțită de mamă, a mers la Maternitatea Bega, pentru durere, unde a fost consultată. A decis să vină după două ore la Maternitatea Odobescu pentru că avea deja contracții intense. Evaluarea imediată a relevat ca tânăra era în travaliu și a fost internată. Mama a semnat consimțământul și a lăsat un număr de contact”, a explicat managerul Spitalului Municipal Timișoara, Stela Iurciuc.
managerul Spitalului Municipal Timișoara, Stela Iurciuc
Unitatea medicală a mai arătat că, cu travaliu natural, pacienta a născut relativ repede în 4-5 ore. „Imediat după naștere, în timp ce pacienta se afla sub monitorizare la sala de travaliu, din nefericire, în perioada de lehuzie imediată, pacienta a prezentat stop cardio-respirator. S-au practicat toate manevrele de resuscitare, dar din păcate pacienta nu a răspuns la acestea”, a mai explicat Spitalul Municipal.
Recomandări
Bolnavii de cancer nu mai primesc bani pentru decontarea tratamentelor. Pacient: „Domnule Bolojan, murim cu zile!”
Medicii de la Odobescu au precizat că pe parcursul resuscitării a fost implicat și un echipaj SMURD. Conducerea Spitalului Municipal Timișoara susține că intervenția SMURD a fost solicitată pentru că „acest tip de colaborare interdisciplinară este cerut în situații speciale când cazurile prezinta semne de ireversibilitate a simptomelor” și nu ca urmare a unor deficiențe ale fluxurilor din clădirea în care maternitatea a fost mutată recent.
„Este important de precizat că gravida fost monitorizată permanent de echipa de gardă pe parcursul travaliului și a nașterii, iar colegii obstetricieni și anesteziștii au respectat toate procedurile și protocoalele medicale în vigoare. Nou-născutul se află pe secția de neonatologie în stare bună”, a mai transmis Spitalul Municipal Timișoara.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Timișoara, Alexandru Hut, a declarat că raportul referitor la cauza morții este în curs de finalizare, dar suspiciunile sunt că stopul cardio-respirator a intervenit din cauza unei embolii pulmonare. „Nu avem un rezultat al necropsiei. Suspiciunea clinică și a medicului curant este de accident embolic. Se întâmplă după naștere, într-un procent destul de mic, dar sunt complicații grave”, a declarat Alexandru Hut.
Mama fetei îi acuză pe medicii de la Maternitatea Bega
Iasmina Pavel, mama tinerei din Checea care a murit după naștere, susține că în opinia ei „domnul doctor de la Odobescu nu e vinovat cu nimic”. Mama îi acuză, în schimb, pe medicii de la Maternitatea Bega pentru că au trimis-o pe Adriana de mai multe ori acasă, deși fata acuza dureri puternice. Iasmina Pavel susține că în data de 27 iulie a chemat salvarea pentru că fiica sa acuza dureri.
„Mi-au zis că nu are nimic. Mi-au dat-o înapoi acasă, au zis că nu are membranele rupte, nu e de naștere, că e ceva normal să mai aibă puține dureri, că mai are două săptămâni (n.r. până trebuie să nască)”, povestește mama tinerei.
Iasmina Pavel mai spune că în data de 29 iulie a chemat din nou ambulanța și s-a dus cu fata la Maternitatea Bega. „M-am dus din nou la ei. La fel, mi-au zis că nu are nimic. Au internat-o pentru două zile, a treia zi mi-au dat-o acasă tot așa. Eu am semnat să-i facă cezariană dacă cumva sunt complicații. Nu i-o făcut nimic”, a mai explicat mama Adrianei.
„Doamna doctor a zis că nu-i de născut”
Iasmina Pavel a mai declarat că în data de 9 august 2025, pentru că fata avea dureri, a chemat din nou ambulanța. „Au fost două doctorițe pe salvare. Mi-au zis că trebuie să nască și s-ar putea să și nască până la Timișoara. Când am ajuns la spital, nu au mai fost de născut. Doamna doctor a zis că nu-i de născut. A zis că nu e dilatată și până nu se rupe apa să nu mai chem ambulanța că nu am făcut abonament la salvare. Am zis «doamnă dragă, eu sunt mamă, am născut șase copii, eu știu ce înseamnă o durere de naștere, fata mea are dureri mari de azi dimineață de la ora 5.00». Ea mi-a zis că astea nu-s dureri de naștere”, a mai declarat femeia din Checea .
Mama fetei decedate a declarat că după ce a fost trimisă acasă, știind că Maternitatea Odobescu e închisă, nu știa încotro să o apuce. În final a mers la secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal, de unde a fost trimisă la Maternitatea Odobescu, recent mutată pe strada Franyo Zoltan din Timișoara.
„Doamna doctor de acolo de la Urgență mi-a făcut comandă la taxi și m-a trimis la maternitate. Când am ajuns la maternitate, fata era dilatată șase centimetri. Dincolo mi-au zis că nu-i dilatată. Imediat domnul doctor a internat-o și a pus-o în sala de naștere, dar fata mea era toată infectată. I-au fost afectați plămânii, ficatul rinichii pentru că doctorii de la Bega nu i-au făcut nimic, au lăsat-o să moară”, acuză mama tinerei.
Iasmina Pavel a pus la dispoziția ziarului Libertatea și documentul medical din care reiese că în ziua în care a murit, în jurul orei 14.00, fata a fost consultată la Maternitatea Bega. „Nu reprezintă o urgență obstetricală în momentul consultului”, se arată în fișa de examinare, prin care se recomandă „revenirea în clinică la debut de travaliu”.
Explicațiile Spitalului Județean Timișoara
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc, a declarat pentru Libertatea că în urma tragediei cazul a fost analizat din punct de vedere medical și „toate au fost asigurate corespunzător situației pacientei”.
„Împreună cu echipa medicală de la Maternitatea Spitalului Județean am analizat acest caz. În ziua în care a născut și s-a întâmplat necazul, tânăra s-a prezentat inițial la Județean, medicul de gardă a făcut un consult complet, care a precizat că membranele nu erau rupte și travalilul nu era declanșat. Ulterior, durerile accentuându-se, s-a prezentat la Maternitatea Spitalului Municipal unde a născut la aproximativ 9 ore de la acest consult”, a declarat Dorel Săndesc pentru Libertatea.
În privința prezentării anterioare la Maternitatea Bega, profesorul Săndesc a declarat că pacienta a fost internată patru zile pentru că „a existat la internare suspiciunea declanșării unui travaliu prematur”.
„În cele patru zile de evaluare, de monitorizare și tratament, s-a exclus acest lucru. Ea s-a externat cu sarcina viabilă, în evoluție, fără membrane rupte, fără travaliul declanșat. Da, ea a prezentat diverse acuze, a prezentat dureri, dar nu travaliu declanșat. Momentul în care a fost consultată și internată era un moment în care nașterea ar fi fost foarte periculoasă pentru nou -născut, plămânii nu erau maturizați, deci atitudinea a fost corectă de temporizare, urmărire și tratament simptomatic”, a mai declarat managerul Spitalului Județean Timișoara.
Managerul Spitalului Județean Timișoara, Dorel Săndesc. Foto: Agerpres
Dorel Săndesc, care este specialist în anestezie și terapie intensivă, a subliniat că „după apariția primului articol în presă, în care se aduc acuzații fără a se prezenta opinia profesioniștilor”, a discutat cu sefa Secției ATI și managerul de la Spitalul Municipal despre caz.
„Am constatat că intervenția de resuscitare cardio-respiratorie a fost promptă și corectă, conform standardelor medicale. Precizez, de asemenea, că la solicitarea echipei de gardă la resuscitare a participat și Dr. Mihai Grecu de la Spitalul Județean, șeful UPU, care a-a deplasat cu un echipaj SMURD. Desigur, concluziile definitive vor fi stabilite în urma finalizării expertizei medico-legale”, a mai declarat Dorel Săndesc.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO