„Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, 3 septembrie, în Parlament, patru moţiuni de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma abuzurilor legislative şi a măsurilor de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar. Guvernul coaliţiei PSD-PNL-USR-UDMR-minorităţi şi-a epuizat toate resursele politice şi şi-a demonstrat incapacitatea de a guverna. Programul impus prin angajarea răspunderii nu a fost votat de români la alegeri şi nici aprobat de Parlament la momentul învestirii. În locul unei dezbateri transparente, puterea actuală a preferat să îşi aroge dreptul de a dicta legi după bunul plac, sfidând logica democratică şi separaţia puterilor în stat”, a transmis AUR într-un comunicat.
AUR sesizează organismele europene cu privire la abuzurile Guvernului Bolojan
Potrivit reprezentanţilor acestui partid, „niciodată în istoria democraţiilor europene nu a existat un asemenea abuz: asumarea răspunderii pe cinci proiecte majore într-o singură zi, în condiţiile în care coaliţia de guvernare deţine o majoritate de peste 70%”.
AUR a mai susţinut că „această practică transformă Parlamentul într-o anexă formală şi lipseşte poporul român de dreptul fundamental la reprezentare”.
„În faţa acestor abuzuri, AUR a depus patru moţiuni de cenzură, fiecare vizând domeniile în care Guvernul loveşte cel mai grav: economia, companiile de stat, instituţiile autonome şi sănătatea”, mai precizează AUR, adăugând că Executivul „îngroapă economia românească”.
AUR susţine că „în loc să sprijine antreprenorii români, guvernul preferă să înăbuşe energiile productive şi să favorizeze marii actori internaţionali”.
Moţiunea pe tema proiectului privind măsurile fiscale denunţă „loviturile directe asupra economiei româneşti”.
„Menţinerea impozitului minim pe cifra de afaceri sufocă firmele mici, în timp ce multinaţionalele beneficiază de deductibilităţi speciale; majorarea impozitului pe tranzacţiile bursiere distruge piaţa de capital autohtonă; introducerea unei taxe suplimentare pentru transportatori creşte costurile şi afectează competitivitatea; creşterea CASS pentru activităţile independente loveşte peste 650.000 de români activi; regimul mai strict de înfiinţare şi funcţionare a societăţilor comerciale blochează iniţiativa privată”, arată formaţiunea.
De asemenea, susţine AUR, moţiunea privind proiectul referitor la guvernanţa corporativă arată cum „statul român este dezavantajat chiar în propriile companii”.
„Statul român este umilit în propriile companii. Guvernul Bolojan a ales să subordoneze companiile de stat intereselor străine şi clientelei politice printr-un nou cadru legislativ viciat”, se mai precizează în comunicat.
AUR menţionează că în acest proiect „acţionarii privaţi minoritari primesc drepturi sporite de control, dar statul român este privat de aceleaşi drepturi în companii precum OMV Petrom sau Rompetrol Rafinare”; se creează o agenţie nouă (AMEPIP) – „un instrument de politizare masivă, prin care Guvernul va numi exclusiv oameni fideli în consiliile de administraţie”; se introduce obligativitatea ca în fiecare consiliu de administraţie să existe un funcţionar public subordonat direct politic, „transformând managementul companiilor într-o anexă de partid”.
În privinţa proiectului privind eficientizarea instituţiilor autonome, AUR consideră că este o „reformă falsă a ANR, ASF şi ANCOM”.
„Guvernul Bolojan clamează o reformă a instituţiilor autonome, dar realitatea arată contrariul: sinecurile rămân, iar salariile de lux sunt atinse doar marginal. Salariile uriaşe scad de la 15.000 de euro la 12.000 de euro, menţinând un nivel de lux incompatibil cu situaţia economică a României. Reducerile de personal vizează tocmai zona de control şi verificare, slăbind capacitatea de supraveghere a pieţelor de energie, telecom şi asigurări. Nu se introduc criterii de performanţă sau standarde de calitate, iar posturile politice rămân intacte”, mai arată AUR.
Potrivit formaţiunii, al patrulea proiect, cel privind sănătatea, pe tema căruia AUR depune moţiune de cenzură, prevede măsuri prin care pacienţii sunt „sacrificaţi pentru economii la buget”.
„Guvernul Bolojan loveşte în cel mai sensibil domeniu: sănătatea. Aceste măsuri nu aduc economii reale, ci vor genera cheltuieli şi mai mari prin spitalizări şi tratamente tardive, în timp ce pacienţii sunt condamnaţi la suferinţă şi lipsă de tratamente. Numărul de investigaţii medicale decontate este redus, limitând şansele bolnavilor cronici de a primi diagnostic şi tratament la timp. Medicii sunt constrânşi să prescrie doar anumite medicamente compensate, îngrădind accesul pacienţilor la terapii eficiente. Majorarea taxei clawback determină retragerea de pe piaţă a medicamentelor generice, afectând pensionarii şi bolnavii cronici. Medicina de familie şi ambulatoriul sunt marginalizate, ceea ce duce la creşterea listelor de aşteptare şi la agravarea inegalităţilor teritoriale”, mai susţine AUR.
Prin aceste patru moţiuni de cenzură, AUR cere demisia imediată a Guvernului Bolojan şi oprirea unui program de austeritate care „îngenunchează românii şi distruge perspectivele de dezvoltare ale României”, arată sursa citată.
Luni, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru cinci proiecte de lege din pachetul doi de reformă, premierul Ilie Bolojan prezentând aceste proiecte în cinci şedinţe succesive reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. AUR a depus moţiuni de cenzură pe patru dintre aceste proiecte, excepţie fiind proiectul referitor la pensiile magistraţilor.
Moţiunile de cenzură depuse de parlamentarii AUR vor fi prezentate joi, în plen, de la ora 11:00, urmând să fie dezbătute şi votate duminică, 7 septembrie, de la ora 13:00, au decis, miercuri seară, Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.