Author: admin

Luni, 08 Septembrie 2025, ora 12:37850 citiriCriza datoriilor în zona euro, din nou pe tapetTurbulențele politice majore de la Paris cresc temerile analiștilor economici legate de faptul că datoria celei de-a doua economii ca mărime a Uniunii Europene poate scapă de sub control, cu efecte care se pot răsfrânge asupra întregii uniuni monetare.În termeni absoluți, Franța deține cea mai mare datorie națională consolidată din blocul comunitar, depășită în termeni procentuali (prin raportarea la PIB), doar de Grecia și Italia.Datoria suverană a Franței a urcat la aproximativ 3,35 trilioane (mii de miliarde) de euro – aproximativ 113% din produsul intern brut…

Read More

Sindicatele din educație, protest în București Sindicatele din educație anunță un protest major în prima zi de școală, potrivit News.ro. Acțiunea include un miting în Piața Victoriei și un marș până la Palatul Cotroceni, exprimând nemulțumirea față de politicile guvernamentale în domeniul educației. Protestul este organizat de trei federații sindicale importante: FSLI, „SPIRU HARET” și „ALMA MATER”. Acestea reprezintă angajații din învățământul preuniversitar și universitar. Programul protestelor din prima zi de școală Conform programului anunțat de sindicate protestul va începe în Piața Victoriei: La ora 10.00 cu adunarea participanților în Piața Victoriei Între orele 11.00 și 12.00 va avea loc…

Read More

Totul a fost „scurs” pe internet datorită unor documente depuse la autoritățile de reglementare din China. Toate modelele iPhone 17 vor avea baterii mai mari în comparație cu predecesorii lor din seria 16. Cea mai semnificativă creștere se observă la iPhone 17 Pro, a cărui capacitate crește cu 18,7% față de iPhone 16 Pro. Cât de mari sunt bateriile de pe gama iPhone 17 Conform 9to5Mac, noile capacități ale bateriilor pentru modelele cu eSIM vor fi: iPhone 17: 3692 mAh iPhone 17 Pro: 4252 mAh iPhone 17 Pro Max: 5088 mAh iPhone 17 Air: 3149 mAh În cazul iPhone 17…

Read More

Un avion Ryanair care decolase de pe aeroportul Bournemouth (Marea Britanie) și se îndrepta spre Girona (Spania) a fost deviat de urgență, din cauza unui incident violent la bord, provocat de un pasager beat care a încercat să deschidă ușa de urgență în timpul zborului.La scurt timp după decolare, un bărbat a ieșit din toaleta avionului și s-a repezit către una dintre ușile de urgență, strigând: „Vreau să plec”.Încercarea sa de a deschide ușa a stârnit panică printre ceilalți pasageri, care au intervenit rapid pentru a-l opri, relatează Avioationa2z. Martorii spun că incidentul a degenerat rapid într-o altercație violentă: bărbatul…

Read More

Acord total pentru un nou transfer la CFR Cluj, după cel al lui Kurt Zouma (30 de ani).Ardelenii s-au mișcat repede și au mai convins un fotbalist cu nume și CV să semneze.Este vorba despre Islam Slimani (37 de ani), atacant nigerian cu Sporting Lisabona, Leicester, Newcastle, Fenerbahce, AS Monaco sau Olympique Lyon în CV-ul de fotbalist profesionist.„Legenda fotbalului algerian Islam Slimani își menține pasiunea pentru ‘dreptunghiul verde’ și dorința de a juca. A căutat o nouă experiență, deși a ajuns la 37 de ani. Liber de contract, jucătorul a negociat repede un transfer în România, la Cluj, și cele…

Read More

Cancelarul german Friedrich Merz a devenit recent ținta unei campanii de dezinformare, lansate de surse pro-Kremlin, care l-au acuzat în mod fals că ar fi împușcat o ursoaică polară și pe cei doi pui ai ei în timpul unei vizite în Canada.Informația, complet neadevărată, a apărut într-un articol publicat de un așa-zis site de știri intitulat „Toronto Journal”, care de fapt e un portal fictiv, fără nicio legitimitate jurnalistică, scrie Politico.În articolul fals, care circulă intens în mediul online de la finalul lunii iunie, Merz este descris ca fiind autorul unui „măcel lipsit de sens” al unei familii de urși…

Read More

Doi polițiști au fost împușcați mortal şi alţi doi au fost răniţi luni, 8 septembrie, în fața unei secții de poliție din orașul Izmir din vestul Turciei, a anunţat ministrul turc de interne. Atac armat într-o secție de poliție din Izmir/FOTO: X Imaginile difuzate de televiziunile turce au arătat un cordon de poliţie în faţa secţiei unde a avut loc atacul, luni dimineaţă, scrie News.ro. Poliţia criminalistică a fost trimisă la faţa locului, potrivit aceloraşi imagini. O înregistrare video filmată de un localnic şi preluată de mai multe mass-media turce arată un tânăr ţinând în mâini o puşcă cu ţeavă…

Read More

LAPAR susține că în timp ce prețul de vânzare al recoltelor agricole stagnează de câțiva ani, prețurile inputurilor au explodat ( semințe, fertilizatori, utilaje agricole, mâna de lucru etc). Guvernul actual, ca și celelalte, de altfel, nu are un plan pentru a sprijini sectorul agricol care vin după câțiva ani de secetă care a provocat pierderi mari. Mulți fermieri și-au vândut fermele sau au intrat in insolventa, multe ferme sunt executate de creditori. “Doritori să cumpere terenurile agricole sunt foarte mulți, mai ales fondurile de investiții al căror unic scop este să-l vândă mai departe în profit și, în niciun…

Read More

A fost agitație astăzi în Podenii Vechi, un sat ascuns printre dealurile prahovene. În ciuda temperaturilor estivale, toamna a venit și, o dată cu ea, începerea școlii. Părinți, copii și bunici au așteptat cu nerăbdare acest eveniment important din viața comunității.   Parcă și aerul cald mirosea a emoții, gânduri, haine noi și creioane bine ascuțite. La grădinița și școala din sat, câteva zeci de elevi și copii de grădiniță au avut parte de festivitatea de deschidere a noului an școlar. Rândul de mașini parcate pe marginea străzii era cel mai mare semn că acolo se întâmplă ceva. Plus mașina…

Read More

În urma acțiunilor polițiștilor au fost ridicate, în vederea confiscării, 78 de unelte de pescuit, 323 de kilograme de pește, din diferite specii, un autovehicul, o ambarcațiune, un motor, precum și alte bunuri. Valoarea bunurilor confiscate este estimată la 68.342 de lei. De asemenea, au fost legitimate peste 60 de persoane și verificate autoturisme și ambarcațiuni. Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Legea 176 din 2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii. Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, spre valorificare. (sursa: Mediafax)  Citește pe Antena3.ro Copiii care trăiau în sălbăticie de aproape…

Read More