- Pregătiri speciale pentru sosirea Luminii Sfinte de la Ierusalim în România, în noaptea de Înviere
- Voi vota să nu mai continuăm cu Bolojan, când vom avea consultarea internă în partid
- Copiii folosesc AI fără acordul părinților
- Mircea Lucescu, surprins total de telefonul primit din partea unui jucător al echipei naționale
- Prima țară din lume care oferă plăți cash, pentru a compensa scumpirile la benzină
- Liderii partidelor din Danemarca au participat la un reality show neobișnuit înaintea alegerilor parlamentare
- 4 zodii primesc o a doua șansă pe 24 martie 2026
- Trend periculos în maternități: bebeluși lăsați fără protecția vitaminei K
Author: admin
Preşedintele Donald Trump a prelungit luni cu încă 90 de zile armistiţiul comercial cu China, timp în care vor continua negocierile.Trump a postat pe platforma sa socială Truth Social că a semnat ordinul executiv pentru prelungire precizând că „toate celelalte elemente ale acordului vor rămâne neschimbate”, relatează The Associated Press (AP).În acelaşi timp, şi Beijingul a anunţat prelungirea pauzei tarifare prin intermediul agenţiei oficiale de ştiri Xinhua.Termenul limită anterior era stabilit pentru marţi, la ora 12:01. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, SUA ar fi majorat taxele la importurile din China de la un nivel deja ridicat de 30%, iar…
Liderii europeni îi cer președintelui SUA, Donald Trump, să îi transmită lui Vladimir Putin că interesele Ucrainei trebuie apărate și că securitatea Europei nu trebuie compromisă. Donald Trump și cancelarul german Friedrich Merz FOTO: Profimedia Niciun lider european nu a fost invitat la discuțiile de vineri, 15 august, din Alaska. Trump va avea o convorbire telefonică miercuri, 13 august, cu principalii lideri europeni. Acest lucru indică faptul că Europa exercită o anumită influență. Jurnaliștii politici susțin că inițiatorul unei astfel de întâlniri a fost cancelarul german Friedrich Merz, potrivit Politico. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că subiectele de discuție vor…
În timpul vizitei recente în India, liderul filipinez a declarat într-un interviu că, dacă China și Statele Unite ar intra în confruntare pe tema Taiwanului, Filipine nu ar putea rămâne neutre. O astfel de afirmație este șocantă, încalcă angajamentul Filipinelor de a respecta politica unei singure Chine și, inevitabil, va afecta negativ relațiile chino-filipineze, dar și securitatea regională.La 9 iunie 1975, China și Filipine au semnat un comunicat comun privind stabilirea relațiilor diplomatice, în care partea filipineză recunoștea clar „Guvernul Republicii Populare Chineze drept singurul guvern legitim al Chinei, înțelegând și respectând pe deplin poziția conform căreia există o singură…
Marți, 12 august 2025, absolvenții care nu au promovat sesiunea de vară a Bacalaureatului, dar și cei care nu au luat examenul în anii anteriori, susțin proba obligatorie a profilului, respectiv Istorie sau Matematică, în cadrul sesiunii de toamnă. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2025: proba de Matematică sau Istorie FOTO Arhivă Elevii de la profilul Uman dau examen la Istorie. Primele două subiecte includ atât înțelegerea unui text istoric la prima vedere, cât și analiza unui fragment studiat. Subiectul al III-lea are în vedere redactarea unui eseu argumentativ pe o temă istorică de actualitate. Pentru elevii de la profilul…
Înaintea întrevederii anunțate pe neașteptate, care va avea loc, vineri, în Alaska, între Putin și președintele american, Donald Trump, un diplomat european avertiza sub protecția anonimatului: „Riscul este să devenim o notă de subsol a istoriei!”. Îngrijorările europenilor sunt alimentate, parțial, de lipsa totală de informații despre ce a propus Kremlinul pentru a opri războiul din Ucraina. Putin nu a oferit până acum niciun detaliu. Nici emisarul american Steve Witkoff nu a făcut declarații, după întâlnirea cu liderul rus de miercurea trecută, deși făcuse publice detalii privind cererile rușilor, după întrevederi anterioare, similare, avute în ultimele luni la Moscova. La…
Marti, 12 August 2025, ora 07:1282 citiriEchipa FCSB FOTO Facebook FCSBFCSB trece printr-o perioadă extrem de proastă, iar Gigi Becali nu știe cum să resusciteze echipa.Echipa patronată de Gigi Becali a suferit trei înfrângeri la rând în campionat, cu Farul, Dinamo și Unirea Slobozia.Pentru FCSB, urmează returul cu Drita din turul trei preliminar al Europa League.”Este catastrofă finală la FCSB. Echipa este practic terminată, eu în locul lui Gigi m-aș fi lăsat de fotbal după un asemenea rezultat. Este sfârșitul tuturor ambițiilor, indiferent ce se întâmplă cu Drita, pentru că oricum echipa nu va ajunge în niciun caz mai sus…
Deoarece are o pensie de aproximativ 2.000 de lei, banii nu îi ajuns să își plătească datoriile pe care le are la bănci, dar și la azilul din Ghermănești în care stă. Însă patronul locației, Ion Cassian, este prieten bun cu Irinel Columbeanu, astfel că nu îl dă afară, ci are grijă de el neîncetat. Irinel Columbeanu are în continuare datorii la bănci „Mai are însă și datorii la bănci, nu poate acoperi toată taxa. La noi, la căminul de bătrâni din Ghermănești, taxa e cuprinsă între 4.500 și 7.000 de lei, sunt diferite, în funcție de necesitățile pensionarilor”, a…
Fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a răbufnit împotriva lui Sorin Grindeanu, după ce PSD a respins modificarea Pilonului II de pensii și a condiționat participarea la ședințe de îndeplinirea unui set de cerințe. Silviu Predoiu a răbufnit împotriva lui Sorin Grindeanu. FOTO: Mediafax Tensiunile din interiorul coaliției de guvernare s-au amplificat şi mai mult luni, 11 august, după ce Partidul Social Democrat a respins propunerea de modificare a Pilonului II de pensii fără a oferi explicații detaliate. În plus, liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său nu va mai lua parte la ședințele coaliției dacă nu vor…
O dispută neobișnuită între vecini a atras atenția autorităților din Spaichingen. O femeie de 51 de ani a fost acuzată de furt de apă de ploaie în valoare de doar 15 cenți. Incidentul a stârnit dezbateri cu privire la limitele economiei și relațiile de vecinătate. Camerele de supraveghere au filmat hoața strecurându-se pe proprietatea unui vecin din Spaichingen la ora 3.30, pe 25 iulie 2025, cu două stropitoare. O casă era în curs de renovare. A doua zi, femeia ar fi furat din nou în jurul orei 4.00, luând, în total, 40 de litri de apă de ploaie. Potrivit poliției,…
Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică, la începutul lunii august, pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale și centrale. Printre modificările cu impact direct asupra comunităților se află transferul rapid și, în anumite condiții, gratuit al bunurilor din proprietatea statului către unitățile administrativ-teritoriale (UAT), pentru a fi folosite în proiecte de interes local. Proiectul de lege aduce reguli mai flexibile, elimină bariere birocratice și deschide posibilitatea ca Ministerul Finanțelor să inițieze direct aceste transferuri, spun cei de la Dezvoltare.Potrivit documentului, bunurile din domeniul public sau privat al statului, de la clădiri și terenuri agricole, până la spații industriale neutilizate,…

