Author: admin

Când Katerina Iesipciuc și-a terminat prima tură ca mecanic de locomotivă la metroul din Kiev, în iunie 2025, o dureau picioarele. Deși sistemele de frânare ale trenurilor subterane zumzăitoare sunt acționate doar manual, tânăra de 25 de ani explică: „Instinctiv, îmi apăsam picioarele pe podea pentru că sunt atât de obișnuită să acționez pedala de frână a mașinii.”Conducerea trenurilor de metrou a fost interzisă femeilor până în 2017, când 450 de profesii considerate până atunci prea „periculoase și dăunătoare” pentru lucrătoare au fost deschise tuturor.Reprezentanții metroului au apărat la acea vreme interdicția, invocând zgomotul și vibrațiile despre care susțineau că…

Read More

Tenismena româncă de 35 de ani, Sorana Cîrstea a repurtat o mare victorie în cadrul turneului WTA 1000 de tip Masters de la Cincinnati, în fața unei favorite cu nume.Românca născută la Târgoviște s-a impus cu scorul de 7-6 (4), 2-6, 6-4, în fața Magdalenei Frech din Polonia, (27 de ani, locul 25 WTA), favorită 22 aici în America.Cîrstea și-a egalat astfel cea mai bună performanță de la Cincinnati, ajungând acum în turul al treilea, la fel cum o făcuse în 2009.Sorana a revenit superb în decisiv, acolo unde Frech conducea cu un 3-1 care ar fi putut părea decisiv.…

Read More

Duminica, 10 August 2025, ora 07:401240 citiriAlexandra Ștefania Uță FOTO Fb FRASportiva română Alexandra Ștefania Uță a cucerit medalia de aur în proba de 400 metri garduri, sâmbătă, la Campionatele Europene de atletism pentru juniori Under-20 de la Tampere (Finlanda).Uță s-a impus la mare luptă, cu 55 sec 55/100, nou record al competiției și cea mai bună performanță europeană la această categorie de vârstă. Medalia de argint a revenit franțuzoaicei Meta Tumba, în 55 sec 56/100, iar bronzul a fost adjudecat de estoniana Viola Hambidge, 56 sec 71/100.La 400 m garduri, David Ștefan Damian s-a clasat pe locul 6, cu…

Read More

Donald Trump a invitat-o pe Emma Thompson la o întâlnire, a dezvăluit actriţa câştigătoare a premiului Oscar la Festivalul de Film de la Locarno, unde a fost distinsă cu Leopard Club, realtează Variety. Actrița Emma Thomson FOTO: Profimedia „Un telefon a sunat în rulota mea şi era Donald Trump. Am crezut că era o glumă. ‘Bună, sunt Donald Trump'”, a dezvăluit Thompson. „Am spus: ‘Cu ce vă pot ajuta?’ Am crezut că are nevoie de indicaţii. El a spus: „Mi-ar plăcea să stai într-unul dintre locurile mele frumoase şi poate am putea lua cina”, a dezvăluit ea în timpul unui…

Read More

Gruparea feroviară CFR Cluj, vicecampioana României, e pe cale să renunțe la un jucător adus cu surle și trâmbițe în actualul mercato de vară.Așadar, CFR Cluj este pe cale de a se despărţi de Drilon Islami, jucător transferat de club chiar în această vară. Mijlocașul kosovar în vârstă de 25 de ani a fost adus de la FC Prishtina și deocamdată nici măcar nu a apucat să debuteze la clubul alb-vișiniu.Cotat la 600.000 de euro în prezent, Islami ar urma să o părăsească pe CFR Cluj fără să bifeze vreun minut pentru echipa antrenată de Dan Petrescu. Campion cu Drita…

Read More

Cum funcționează „cursa rățuștelor” Participanții au putut „adopta” o rățușcă în schimbul unei donații de 10 dolari. În ziua evenimentului, toate rățuștele au fost aruncate în râu și au plutit pe un traseu prestabilit, iar primele care au ajuns la linia de sosire au adus premii pentru cei care le-au adoptat. Printre acestea s-au numărat un autoturism Chevy Trailblazer, 2.500 de dolari în numerar și bilete VIP la W Club Chicago Cubs. Aproape 600.000 de dolari strânși pentru o cauză nobilă Organizatorii au anunțat că în 2025 au participat peste 82.000 de rățuște, iar evenimentul a reușit să strângă aproape…

Read More

Duminica, 10 August 2025, ora 07:201471 citiriDonald Trump și tabelul cu tarifele anunțate/ FOTO: HeptaEconomia canadiană a pierdut 40.800 de locuri de muncă în iulie, după un câştig net de 83.000 în luna precedentă, ceea ce a dus rata ocupării la 60,7%, cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni, arată datele publicate de Statistics Canada, transmite Reuters.Rata şomajului a rămas neschimbată, la 6,9%, aproape de un maxim al ultimilor ani.Rezultatul a surprins negativ, analiştii anticipând o creştere de 13.500 de locuri de muncă şi un avans al şomajului la 7%.Michael Davenport, economist la Oxford Economics, a subliniat că ”piaţa…

Read More

Chiar și la nivelul Uniunii Europene, există politicieni care vor să evite confruntarea cu problemele reale de corupție, spune procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi, care adaugă că pentru ea, tăcerea nu este o opțiune. Din experiența de până acum la vârful justiției europene, Kövesi spune că „nu există țară curată” și, chiar dacă corupția nu va dispărea niciodată, lupta merită dusă, iar sentimentul de dreptate este indispensabil.„Nu mi-aș fi imaginat că voi vedea asta la nivel european. Unii politicieni îmi spun: Doamnă Kövesi, nu ar trebui să vorbiți atât despre aceste cazuri și să publicați statisticile. Dacă oamenii văd câte…

Read More

Să uităm să respirăm, să ne atingem pielea cu blândețe și să ne ascultăm sufletul. Dar o rutină de îngrijire nu ar trebui să fie doar despre ten curat sau păr strălucitor — ci despre un ritual zilnic de reconectare cu propria feminitate, liniște și valoare personală. Iată cum să-ți creezi o rutină care îți hrănește nu doar pielea, ci și sufletul: 1. Alege conștient, nu compulsiv Primul pas: nu mai cumpăra produse doar pentru că „le are toată lumea” sau „sunt în trend”. Începe prin a te întreba ce îți lipsește ție: hidratare? relaxare? un moment de pauză? →…

Read More

Gemeni: Mintea mercuriană Gemenii sunt guvernați de Mercur, planeta comunicării și a intelectului. Acest semn de aer este cunoscut pentru natura sa duală, care duce la modificări rapide de dispoziție și interese în schimbare. Într-un moment sunt profund implicați, în următorul sunt distrași de ceva nou și incitant. Cum se manifestă  Schimbări frecvente de opinie: Gemenii adoră să exploreze idei și nu se tem să-și regândească convingerile.Impulsivitate: Curiozitatea lor îi obligă să acționeze pe baza unor capricii bruște, adesea fără prea mult avertisment.Stil social versatil: Ar putea fi sufletul petrecerii într-o zi și să tânjească după singurătate în următoarea. Perspective…

Read More