Author: admin

În luna iulie 2025, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 66.013 imobile, cu 16.820 mai multe față de luna iunie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna iulie este cu 8.992 mai mare față de perioada similară a anului 2024. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 11.518, Ilfov – 5.264 și Cluj – 3.433. Județele cu cele mai puține imobile vândute sunt Teleorman – 47, Caraș Severin – 400, Covasna – 400 și Ialomița – 423. În ceea ce privește reședințele de județ, cele mai multe tranzacții imobiliare…

Read More

Guvernul Bolojan urmează să aprobe, în ședința de vineri, un proiect important legat de plata pensiilor private, ca răspuns la recomandarea OCDE privind necesitatea unui cadru legislativ clar pentru plata pensiilor private. Schimbările vizează Pilonul II de Pensii, iar deponenții nu vor mai avea posibilitatea să scoată toți banii la împlinirea vârstei de 65 de ani. Retragerile se vor face lunar, cu un plafon de maximum 25% din suma totală. „Conform proiectului de lege, plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plată a pensiilor private. Acestea vor fi administrate…

Read More

Dacă simți că nimic nu merge bine și totul se destramă în jurul tău, e posibil să fii înconjurat de energie negativă – sau chiar s-o atragi fără să îți dai seama. Vestea bună este că poți schimba asta. Începe prin a adopta obiceiurile celor care atrag pozitivitate în viața lor. 1. Nu mai vorbesc constant despre ce merge prost Primul pas spre schimbare este să oprești fluxul negativ. Încearcă să îți schimbi discursul interior: vorbește mai des despre ce merge bine, oricât de mic ar fi acel lucru. Schimbarea de perspectivă contează enorm. 2. Exprimă recunoștință sinceră pentru lucrurile…

Read More

Ministerul Dezvoltării a publicat, în transparență decizională, propunerile privind eficientizarea administrației publice  locale și centrale, care vor fi incluse în noul pachet de măsuri pe care îl va adopta Guvernul.Cele trei documente puse în dezbatere publică: proiectul de lege, nota de fundamentare și anexele.Reducerea numărului de posturi prevăzute în finanțele publice localeSe propune reducerea cu 20% a numărului minim, mediu și maxim de posturi din aparatul administrativ local, cu adaptarea la recensământul 2021.De asemenea, se are în vedere redimensionarea poliției locale în funcție de numărul și dinamica populației, precum și stabilirea unor condiții restrictive pentru înființarea poliției locale în localități…

Read More

Între 9-12 septembrie, pe ruta Timișoara Est – Remetea Mare, trenurile IR 78 București Nord – Budapesta și IR 79 Budapesta – București Nord vor circula cu orar modificat. Trenul IR 1691 București Nord – Timișoara Nord va fi anulat între Caransebeș și Timișoara Nord, călătorii fiind transportați cu mijloace auto. În perioada 10-13 septembrie, trenul IR 1692 Timișoara Nord – București Nord va fi anulat între Timișoara Nord și Caransebeș, iar transbordarea se va face tot cu mijloace auto. Trenurile IR 72 Craiova – Budapesta și IR 73 Budapesta – Craiova vor circula doar parțial pe rută, cu transbordare…

Read More

Comasarea și desființarea școlilor începe din 11 august Ministerul Educației a trimis spre publicare în Monitorul Oficial două proceduri esențiale pentru aplicarea măsurilor din Legea 141/2025 privind reorganizarea școlilor și modificarea normei didactice. Potrivit Edupedu.ro, documentele au fost semnate pe 6 august și trimise inspectoratelor școlare județene pe 7 august 2025. Calendarul pentru comasarea școlilor începe pe 11 august, cu trei zile mai târziu decât era prevăzut inițial în proiect. Cele două proceduri reglementează reorganizarea rețelelor școlare și constituirea normelor didactice în contextul majorării acestora la 20 de ore pe săptămână pentru profesori. Reorganizarea școlilor cu mai puțin de 300…

Read More

„Domnule premier Ilie Bolojan, vă cerem să nu introduceți încă în Guvern subiectul privind acordarea pensiei speciale, casei de protocol și personalului plătit de stat pentru Traian Băsescu – colaborator dovedit al fostei Securități. PUSL a cerut oficial ca aceste privilegii să fie plafonate la maximum 100.000 de lei pe an, nu să ajungă la 1,5 milioane. Românii sunt puși la plată în fiecare zi. Cresc taxe, se taie de la cei vulnerabili. Nu e momentul să premiem vechile privilegii”, a declarat Lavinia Șandru, coordonator de comunicare al PUSL, într-un comunicat de presă. Potrivit PUSL, Guvernul a transmis că Ministerul…

Read More

Planul vizează „înfrângerea” Hamas în Fâșia Gaza. Armata ar urma să înceapă pregătirile pentru preluarea controlului asupra orașului Gaza City, în timp ce va distribui asistență umanitară populației civile.Netanyahu se confruntă cu presiuni în creștere, atât pe plan intern, cât și internațional, pentru a accepta un armistițiu care să salveze cei peste două milioane de locuitori din Gaza de foamete și să protejeze ostaticii deținuți de militanții palestinieni. În timpul reuniunii cabinetului de securitate de joi, Netanyahu a declarat că Israelul intenționează să preia controlul total asupra Fâșiei Gaza, dar nu dorește să o guverneze.Într-un interviu acordat rețelei americane Fox…

Read More

Yomiuri Shimbun, unul dintre cele mai mari ziare din lume ca tiraj, a dat în judecată joi compania americană de inteligență artificială Perplexity, acuzând-o că profită de conținutul său fără permisiune. Procesul intentat la Tokyo solicită despăgubiri de 2,2 miliarde de yeni (14,7 milioane de dolari) pentru utilizarea a 120.000 de articole Yomiuri între februarie și iunie. Ziarul susține că Perplexity „parazitează rezultatele activităților organizațiilor de știri” care au investit eforturi și cheltuieli considerabile. Yomiuri mai reclamă pierderi din veniturile din publicitate, argumentând că utilizatorii Perplexity citesc doar rezumatele căutărilor și nu accesează site-ul ziarului, reducând astfel traficul. Ziarul avertizează…

Read More

Calea Victoriei va fi din nou dedicată pietonilor în zilele de 9 şi 10 august. În acest interval, traficul rutier va fi restricţionat, iar bulevardul va deveni o zonă de plimbare şi activităţi pentru public. Pe parcursul celor două zile, vizitatorii vor găsi pe Calea Victoriei spectacole susţinute de artişti stradali şi activităţi pentru toate categoriile de vârstă. Tot în aceste zile, între orele 10:00 şi 17:30, Casa Filipescu-Cesianu – Muzeul Municipiului Bucureşti primeşte publicul care doreşte să descopere expoziţiile permanente „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute” şi „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”.…

Read More