Author: admin

Traian Băsescu a solicitat oficial Administrației Prezidențiale repunerea în drepturile de fost președinte, după decizia Curții Constituționale. Acesta cere atribuirea unei vile de protocol, dar și plata retroactivă a indemnizației lunare pierdute în urmă cu trei ani.Administrația Prezidențială a confirmat că a primit solicitarea și că a pus deja în aplicare prevederile deciziei CCR din 1 iulie 2025, „de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial”.„Domnul Traian Băsescu, fost Președinte al României în perioadele 2004-2009 și 2009-2014, a formulat către Administrația Prezidențială o cerere prin care solicită să se dispună măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor art.…

Read More

Motivul agitației lui Yair Netanyahu pe rețelele de socializare e străveziu: astăzi, la întrunirea Cabinetului de Securitate, generalul Zamir urmează să își prezinte – în fața premierului (care este și comandant al armatei) și a celorlalți decidenți politici de vârf – evaluarea strategico-tactică privitoare la Gaza. Aceasta este cunoscută în linii mari, încă din urmă cu o lună, fiindu-i prezentată lui Netanyahu înaintea vizitei la Casa Albă, când l-a informat că misiunea de luptă a trupelor din Gaza este pe punctul de a se încheia (75 la sută din Fâșia Gaza se află sub control). Ieri, Seful Statului Major, Eyal Zamir,…

Read More

E cea mai dificilă etapă a războiului dintre Israel și Hamas, care se dă pe frontul moral și în care imaginile devastatoare ale copiilor înfometați din Gaza, chiar și scoțând de aici fotografia copilului care suferă de o boală neurologică, sunt confruntate cu imaginea ostaticului răpit de Hamas, grav înfometat și care este filmat săpând ceea ce se transmite a fi propriul mormânt.Foto: Copil din Gaza/ Hepta.roÎntrebarea pusă de David Grossman imediat după 7 octombrie, când atrocitatea greu de îndurat a atentatelor teroriste comise de Hamas, în casele oamenilor, la festivalul de muzică, ucigând și răpind femei, bărbați și copii…

Read More

Partida Universitatea Craiova – Spartak Trnava s-a încheiat cu victoria românilor, scor 3-0. Ştefan Baiaram a înscris primul gol al oltenilor în minutul 51, iar palestinianul Assad Al Hamlawi a făcut 2-0 trei minute mai târziu. Atacantul Carlos Mora a marcat pentru 3-0 în minutul 80. Universitatea Craiova este favorită pentru calificarea în play-off-ul UEFA Conference League. Returul se va juca în Slovacia, iar câştigătoarea dublei va evolua contra învingătoarei dintre Viking FK (Norvegia) şi Istanbul Başakşehir (Turcia).

Read More

Personalul din Educație a rămas fără vouchere de vacanță în 2025 Potrivit unei adrese consultate de Edupedu, acest drept, reglementat prin OUG nr. 8/2009, nu a fost respectat în anul 2025, angajații din educație fiind singura categorie de bugetari exclusă de la acest beneficiu. În documentul transmis Ministerului Finanțelor, liderii sindicali trag un semnal de alarmă privind discriminarea creată în sistemul bugetar: „Angajații din Educație sunt singura categorie de salariați bugetari cărora nu le-au fost acordate aceste drepturi în anul 2025”. Aceștia subliniază că motivul pentru care voucherele nu au fost oferite este „nealocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor”,…

Read More

Dispariția lui Ion Iliescu a adus din nou în atenția opiniei publice faptul că dosarele Revoluției și Mineriadei nu au ajuns nici după 35 de ani în fața judecătorilor, în timp ce aceștia din urmă au reușit crearea unui sistem prin care decid în nume propriu nivelul de salarizare, cel de impozitare și vârsta de pensionare. Magistrații se revoltă împotriva măsurilor propuse de guvern în ce privește creșterea vârstei de pensionare, iar pensia încasată să nu mai depășească salariulDupă întâlnirea CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) cu premierul Ilie Bolojan și Nicușor Dan, președintele României, judecătoarea Elena Costache, șefa CSM, se grăbește…

Read More

Tranzitul astrologic Luna în conjuncție cu Pluto intensifică emoțiile și ne ajută să aducem la suprafață adevăruri ascunse. Pentru aceste zodii, ziua de 8 august vine cu revelații importante care marchează un nou început în viața lor personală și spirituală. Ziua adevărului: Ceva iese la suprafață Această zi este despre adevăr și eliberare emoțională. Ceva din interiorul nostru va ieși la lumină – iar odată ce conștientizăm acest lucru, nu ne mai putem întoarce înapoi. Pentru patru zodii, acest moment este începutul unei transformări autentice și puternice. Rac – Spargerea carapacei aduce evoluție Racii sunt cunoscuți pentru sensibilitatea și nevoia…

Read More

Astfel, Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu vin la întâlnirea cu publicul de pe Domeniul Știrbey din Buftea în serile de 8, 9 și 10 august, fiind gata să transforme standul Chefi la cuțite într-un punct de atracție unde fanii emisiunii se vor putea delecta cu preparate ce poartă semnăturile celebrilor jurați. VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3 Chef Ștefan Popescu va prepara la Festivalul Summer Well Rocknpork juicy sandwich cu mozzarella și ceapă crocantă, iar Chef Orlando Zaharia va pregăti sandwich-ul Puterea gustului, în vreme ce Chef Richard Abou Zaki va…

Read More

Eforturile de a organiza o întâlnire față în față între Donald Trump și Vladimir Putin ar putea fi blocate de refuzul liderului Kremlinului de a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, o posibilă precondiție impusă de Casa Albă pentru un summit cu miză foarte mare. Mesajele contradictorii de joi cu privire la un posibil summit între Putin și Trump – oficialii Casei Albe și ai Kremlinului contrazicându-se uneori în legătură cu cerințele liderilor și cu stadiul planificării – au sugerat un nou capitol haotic în eforturile ale lui Trump de a negocia un armistițiu în războiul din Ucraina.Putin a…

Read More

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că toate cele 24 de spitale incluse inițial în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor putea fi construite. El a subliniat că au fost identificate resursele financiare necesare pentru a continua fiecare dintre proiectele aprobate în cadrul planului, a declarat în emisiunea Talk B1, moderată de Alex Vlădescu la B1 TV.  Ministrul Sănătății spune că are toți banii pentru ca spitalele să fie finalizate / Sursa: News.ro O parte din proiectele spitalelor noi, salvate cu ajutorul banilor de la UE „Ieri am avut o întâlnire bună, foarte constructivă, spun eu, cu ministrul…

Read More