Author: admin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a discutat cu mai mulți lideri europeni despre poziția comună în fața summitului Donald Trump – Vladimir Putin, care va avea loc pe 15 august ]n Alaska.Potrivit lui Zelenski, premierul estonian Kristen Michal i-a transmis că este de acord că „deciziile privind securitatea Ucrainei sunt importante pentru toată lumea din Europa”. Premierul danez Mette Frederiksen a discutat cu Zelenski despre progresul Ucrainei spre aderarea la Uniunea Europeană. Iar președintele francez Emmanuel Macron a subliniat, în urma convorbirii telefonice, că „cele două națiuni sunt pregătite să lucreze cât mai productiv posibil pentru o…

Read More

Presa greacă a relatat că pompierii au situaţia în mare parte sub control. Intervenţia implică 260 de pompieri şi mai multe elicoptere şi avioane de stingere a incendiilor.Incendiul, care arde la aproximativ 35 de kilometri de capitala Greciei, a fost provocat intenţionat, a declarat primarul unuia dintre satele afectate pentru postul de radio de stat ERT.Acesta a precizat că o butelie de gaz a fost găsită la locul unde a izbucnit incendiul şi locuitorii au raportat că au văzut o persoană care se comporta suspect pe o motocicletă.Mai multe sate au fost evacuate din cauza incendiului şi aproximativ 400 de…

Read More

Cercetătorii au descoperit cele mai fierbinți zone de pe Pământ, detronând Valea Morții din California, considerată până acum locul cu cele mai ridicate temperaturi. Dasht-e Lut/FOTO: Flickr Cu ajutorul sateliților, cercetătorii de la NASA au descoperit faptul că cele mai calde locuri de pe planetă se află în Iran și Mexic. Cu toate acestea, Death Valley (Valea Morții) rămâne unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe Pământ. Stația meteo emblematică din Furnace Creek a înregistrat o temperatură legendară a aerului de 56,7°C în iulie 1913. Totuși, această măsurătoare surprinde doar temperatura aerului la aproximativ un metru și jumătate deasupra solului,…

Read More

Sub bagheta dirijorului KAREL DE WILDE, prestigioasa orchestră LA CHAPELLE SAUVAGE din Belgia va oferi publicului o călătorie muzicală captivantă prin cele mai emblematice coloane sonore din filme premiate cu Oscar și Grammy! Invitată specială: RUSANDA PANFILI – violonista oficială din Hans Zimmer Live! Evenimentul capătă o dimensiune impresionantă prin prezența Rusandei Panfili, violonista de excepție care il acompaniază pe Hans Zimmer în celebrele sale turnee mondiale. Recunoscută pentru virtuozitatea și pasiunea sa inegalabile, Rusanda readuce pe scena Ateneului Român energia autentică și emoția pură care definesc muzica maestrului Zimmer. O reprezentație care va însufleţi universul sonor al unor capodopere…

Read More

Conexiunea oamenilor cu natura s-a redus cu peste 60% din anul 1800, un declin care reflectă aproape perfect dispariția unor cuvinte precum „râu”, „mușchi” sau „floare” din cărți.Potrivit unui studiu citat de The Guardian, modelările computerizate sugerează că această tendință va continua, cu un risc tot mai mare de „extincție a experienței” – pierderea treptată a contactului direct cu lumea naturală – dacă nu vor exista schimbări majore la nivel de politici publice și societate.Cele mai eficiente măsuri ar fi familiarizarea copiilor cu natura încă de la vârste fragede și transformarea radicală a mediului urban prin extinderea spațiilor verzi. Cum…

Read More

Etapa a șaptea începe vineri, 22 august, și se încheie luni, 25 august. Iată programul: Vineri, 22 august Ora 19.00 UTA Arad – Unirea Slobozia Ora 21.30 Metaloglobus București – FC Rapid Sâmbătă, 23 august Ora 18.45 FC Botoșani – FK Csikszereda Miercurea CiucCitește pe Antena3.ro Trupele Paraziţii şi Vama şi-au anulat concertele de la Festivalul Untold Ora 21.30 Universitatea Cluj – Dinamo Duminică, 24 august Ora 16.15 Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj Ora 18.30 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești Ora 21.30 FCSB – FC Argeș Luni, 25 august Ora 19.00 FC Hermannstadt – Farul Constanța. (sursa: Mediafax)  

Read More

Ce se întâmplă cu profesorii suplinitori care au dat Titularizarea în 2025 Profesorii suplinitori care au obținut note peste 7 la concursul de Titularizare 2025 nu sunt incluși în procedura de încadrare a cadrelor didactice pentru anul școlar 2025-2026, conform declarațiilor făcute de profesoara Nina Vasile pentru sursa citată mai sus. Această situație afectează mii de cadre didactice care au dat examenul de titularizare și au obținut rezultate bune. Procedura privind constituirea normelor didactice pentru anul școlar următor a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Aceasta implementează măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025. Cum vor fi încadrați profesorii Concret,…

Read More

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) gestionau, la finalul lunii iunie 2025, active în valoare de 170,8 miliarde de lei (34 miliarde de euro), în creștere cu 19% față de aceeași perioadă din 2024, arată datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).Investițiile sunt realizate în proporție de 93% în active românești, majoritatea în lei, cea mai mare parte fiind titluri de stat (66,3% din active – 113,34 miliarde lei), urmate de acțiuni listate la Bursa de Valori București (23,7% – 40,44 miliarde lei) și obligațiuni corporative (4% – 6,83 miliarde lei).În iunie 2025, contribuțiile colectate au totalizat 1,93 miliarde lei,…

Read More

Ștefania Uță a scris istorie la Campionatele Europene U20 de la Tempere, Finlanda, unde a cucerit medalia de aur în cursa de 400 de metri garduri. Atleta tricoloră nu s-a mulțumit cu prima treaptă a podiumului și a obținut, pe deasupra, și un nou record al competiției la această categorie de vârstă. Ștefania a încheiat proba în 55,55 secunde, doborând cel mai bun timp, ce data de mai bine de două decenii. Sportiva antrenată de Alina Gabriela Enescu și legitimiată la CS Vâlcea 1924 s-a calificat în marea finală a probei de 400 m garduri, cu un timp de 57,39…

Read More

FCSB a primit două vești excelente într-o singură zi.Roș-albaștrii au reușit să îi recupereze pe Darius Olaru și Juri Cisotti înaintea meciului retur cu Drita.„Olaru vine duminică, va fi apt pentru meciul cu Drita. Cisotti este apt pentru meciul cu Unirea Slobozia”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.În schimb, Risto Radunovic este incert pentru meciul din Kosovo, deoarece nu și-a revenit.„Nu se știe Radunovic, dacă nu se va antrena luni, s-ar putea să lipsească mai mult. Are o pubalgie și s-ar putea să urmeze o perioadă mai lungă. Dar poate nu va lipsi deloc, poate va juca joi”, a…

Read More