„Din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurilor energetice din regiunea Kiev, a fost declarată o situaţie de urgenţă în instalaţiile centralei nucleare de la Cernobîl”, a anunţat Ministerul Energiei de la Kiev.
„În urma supraîncărcării, noul înveliş de siguranţă, o instalaţie-cheie care izolează al patrulea reactor distrus al centralei nucleare de la Cernobîl şi împiedică eliberarea de materiale radioactive în mediu, a rămas fără alimentare cu energie electrică”, a precizat ministerul, adăugând că specialiştii se străduiesc să restabilească curentul electric.
Ministerul ucrainean al Energiei nu a precizat care ar fi consecinţele întreruperii alimentării cu energie electrică de la centrala nucleară de la Cernobîl.
Noul înveliş de securitate – sau Arca de la Cernobîl –, finalizat în 2016, este o structură metalică vastă care acoperă rămăşiţele reactorului numărul 4 şi împiedică eliberarea de materiale radioactive, notează AFP.
Un atac cu drone ruseşti l-a avariat în februarie, fără a provoca o creştere a radiaţiilor, potrivit autorităţilor ucrainene.
Mai devreme, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat drept „critică” situaţia de la o altă centrală nucleară, și anume cea din Zaporojie, și a avertizat că este vorba de o „amenințare pentru toată lumea”.
Recomandări
Ce cred vecinii bulgari despre trecerea de la leva la euro de anul viitor: „Nu fiți invidioși!”
Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de armata rusă, este deconectată de mai mult de o săptămână de la alimentarea externă cu energie, necesară pentru răcirea reactoarelor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO