„Desafio: Aventura este o aventură absolut game changer din toate punctele de vedere, atât ca structură, cât și ca intensitate și ca împărțire a concurenților. Deci va trebui să fac față unor provocări infinit mai înalte și mai solicitante decât cele de până acum. Așa că e o pregătire sportivă. În această privință mă antrenez cu fratele meu la sală, dar am introdus la sugestia lui un device care se numește X-Body.
Practic, orice tip de antrenament intensiv, high-intensity training, high-intensity interval training, îl fac cu acea vestă care pompează în mine impulsuri undeva la 70% din putere – destul de mult -, impulsuri electrice în toate grupele musculare, astfel încât să fiu pregătit pentru orice fel de electroșocuri pe care un reality show ți le dă. Mai ales într-o zonă în care vom filma, filmăm într-o zonă în care nu am mai fost până acum, cum e Asia”, a declarat Daniel Pavel pentru Click!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Recomandări
Irina Nastasă-Matei, politolog: „Drumul european al Republicii Moldova ține de aderarea sa la Uniunea Europeană, fără a fi necesară o unificare cu România”
„Pregătirile continuă. Reality show-ul Desafio: Aventura vine cu niște provocări sportive și de dinamică a echipelor cu totul deosebite față de orice alt reality show. Așa că mă pregătesc și din această perspectivă. Sunt, întâi de toate și în cele din urmă, un povestitor, un povestaș, un narator. Și atunci se va auzi și se va vedea, marele public va vedea în Desafio: Aventura o latură nouă a mea și a echipei noastre care prezintă lucruri absolut extraordinare.
Deci, pregătirea e pe trei componente. Fizică, psihoemoțională și din punctul de vedere al cunoștințelor. Îmi fac chiar niște notații și notițe despre ce înseamnă Thailanda, ce înseamnă istoria acesteia, locul unde mergem să filmăm, pentru a putea aduce publicului lucruri care nu s-au mai zis la televizor într-un reality show până acum în România”, a mai spus el pentru sursa citată.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO