Bacalaureatul de la anul va fi susținut din nou în vară, propune Ministerul Educației. Măsura vine după ce, anul acesta, probele orale au fost devansate în iarnă, în timp ce examenele scrise au avut loc în luna iunie. Se pare, însă, că experimentul a eșuat. Motiv pentru care s-a revenit la forma inițială de organizare. Așa că, în 2026, Bacul va începe pe 8 iunie cu probele de competențe lingvistice și digitale.
Sindicatele din educație au declanșat referendum pentru boicotarea începerii anului școlar. Dacă această formă de protest va fi votată, profesorii nu vor mai participa la activitățile care se organizează, în mod normal, în prima zi de școală. Printre nemulțumirile acestora se numără creșterea normei didactice, creșterea numărului de elevi dintr-o clasă dar și scăderea tarifului pentru plata cu ora.
După ce le-a tăiat bursele, ministrul David i-a trimis pe studenți la muncă. El i-a sfătuit pe tineri să-și ia un job part-time, pentru a-și rotunji veniturile, așa cum procedează studenții americani. Declarațiile oficialului au stârnit un nou val de proteste. O studentă i-a transmis că universitățile de la noi țin foarte mult la prezență, în timp ce un alt student i-a sugerat ministrului să-și ceară scuze, iar apoi să treacă el la muncă.
Recomandări
„System Shock”, protocolul secret prin care aviația Israelului a spulberat apărarea aeriană a Iranului
Legea Bolojan limitează și transportul gratuit acordat elevilor. Este vorba despre cei din clasele primare și din gimnaziu, care vor avea gratuitate în doar două situații: când nu pot învăța în localitatea de reședință și dacă sunt înscriși la școli vocaționale sau speciale. Transportul gratuit rămâne valabil doar pentru liceenii navetiști. În prezent, legea prevede gratuitatea transportului pentru toți elevii.
Veniturile din meditații declarate de profesori anul trecut la ANAF ajung la 316 milioane de lei. În realitate, această sumă este mult mai mare. Motivul? Mulți dintre ei fac evaziune fiscală. De remarcat este și faptul că de la un an la altul aceste venituri cresc. De exemplu, câștigurile de anul trecut sunt duble față de cât au încasat profesorii în 2022.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO