Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a fost validat marţi de PSD drept candidat la Primăria Capitalei. El a declarat, după şedinţa conducerii partidului, că Bucureştiul are nevoie să fie „reparat” înainte de a i se face planuri de viitor.
„Bucureştiul trebuie să intre într-un proces de depanare, să fie pus pe picioare, să funcţioneze zi de zi şi să nu mai fie un şantier continuu. Abia apoi putem să construim împreună viitorul lui”, a spus Băluţă.
Edilul a făcut o analogie cu profesia sa de medic, subliniind că oraşul are nevoie, mai întâi, de măsuri concrete pentru a-şi recăpăta „sănătatea”. „Când un om ajunge la tine bolnav, nu te apuci să-i faci planuri de viitor. Întâi tratezi ceea ce doare, stabilizezi starea generală şi redai sănătatea. Abia atunci poţi să clădeşti mai departe. La fel este şi un oraş”, a declarat Băluţă.
„Bucureştiul este casa noastră”
Candidatul PSD a insistat că Bucureştiul trebuie să răspundă nevoilor tuturor locuitorilor săi, indiferent de statutul social sau de etnie.
„Bucureştiul nu este doar locul în care trăim, este casa noastră, a celor peste două milioane de oameni care trăiesc, muncesc şi depind de Capitală. Este oraşul copiilor noştri, al părinţilor noştri, al tinerilor şi al celor în vârstă. Diversitatea îi dă forţă şi frumuseţe, iar fiecare trebuie să se simtă parte din acest oraş şi respectat în el”, a subliniat primarul Sectorului 4.
Daniel Băluţă şi-a prezentat obiectivele pentru Capitală, pe care le descrie ca fiind o continuare a proiectelor realizate la Sectorul 4. „Îmi doresc un Bucureşti pentru oameni, un oraş unde apa caldă şi căldura nu sunt un privilegiu, ci o normalitate, un oraş unde spitalele noi dau încredere, unde traficul nu ne fură viaţa, unde curăţenia şi siguranţa sunt fapte, nu promisiuni”, a spus el.
„Am demonstrat la Sectorul 4 că se poate”
Primarul a afirmat că experienţa sa în administraţie îi oferă încredere că poate face acelaşi lucru şi la nivelul întregii Capitale.
„Nu este un vis imposibil. Am demonstrat la Sectorul 4 că se poate. Am reparat, am construit şi am schimbat. Acum e timpul să facem acest lucru pentru întregul Bucureşti. Să reparăm ce nu funcţionează şi să ridicăm capitala pe picioare ca un oraş sănătos, sigur şi demn”, a spus Băluţă.
În final, el a explicat că nu urmăreşte doar o funcţie administrativă, ci un proiect comun al bucureştenilor. „Nu candidez doar ca să administrez un oraş. Candidez ca să construim împreună o viziune. Un Bucureşti care funcţionează pentru fiecare dintre noi. Acesta este angajamentul meu. Am făcut, am arătat că se poate. Iar mai departe, facem împreună din Bucureşti capitala pe care ne-o dorim cu toţii”, a conchis Daniel Băluţă.


