„Pacientul în vârstă de 29 de ani, accidentat aseară (vineri seară – n.r.) în drum spre Păltiniș, a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a SCJU Sibiu conștient. În urma examinărilor efectuate s-a constatat că pacientul avea fracturi craniene și sângerare craniană, astfel că a fost internat la Neurochirurgie și supus unei intervenții chirurgicale”, anunță SCJU Sibiu.
La acest moment se află la ATI, sedat, intubat și ventilat mecanic.
Pompierii sibieni au intervenit vineri seară pe DJ106A în drum spre Păltiniș pentru a degaja un copac căzut pe un autoturism.
„În autoturism a rămas blocat un bărbat în vârstă de 29 de ani care a fost extras de ceilalți participanți la trafic până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta a fost preluat ulterior de echipajul medical. A suferit un traumatism cranian sever. Este transportat la UPU Sibiu conștient”, anunța ISU Sibiu.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Și-a făcut selfie în timp ce năștea, dar după câteva ore a făcut un gest de neînțeles, care i-a oripilat pe apropiați