De fiecare dată când privești lotul belgienilor și vezi unde joacă fotbaliștii lor, primul impuls este să îi treci automat printre favoriți. Nume grele, experiență, fotbaliști la cele mai mari cluburi ale Europei. Și totuși, de fiecare dată apare aceeași senzație: ceva nu funcționează.
Remiza cu Egipt, 1-1, nu este o catastrofă. Belgia rămâne favorită la câștigarea grupei și are în continuare toate argumentele pentru a merge mai departe. Problema nu este rezultatul. Problema este jocul. Pentru că, încă o dată, Belgia a arătat ca o echipă care trăiește mai mult din reputație decât din ceea ce produce pe teren.
Egiptul a avut foame, Belgia a avut CV-uri
Dacă există o echipă care a meritat aplauzele după acest meci, aceea este Egiptul. Africanii nu au ales varianta comodă. Nu au ridicat ziduri în fața porții și nu au venit să supraviețuiască. Au atacat, au presat și au încercat să joace fotbal.
În centrul acțiunilor s-a aflat Mohamed Salah. Ajuns la vârsta la care mulți atacanți încep să piardă din explozie, starul egiptean a fost motorul echipei sale. A alergat, a creat, a provocat și a dat permanent impresia că joacă un meci cu o miză personală, a dat pasa de gol. De partea cealaltă, Belgia a părut o echipă care așteaptă o pasă genială a lui De Bruyne, o sclipire a lui Doku, o execuție a lui Trossard. Așteaptă ca numele de pe tricouri să rezolve ceea ce jocul colectiv nu reușește să construiască.
De Bruyne nu mai poate căra singur pianul
Ani la rând, Belgia a avut luxul de a se baza pe unul dintre cei mai spectaculoși mijlocași ai generației sale. Kevin De Bruyne a fost omul care transforma meciurile banale în demonstrații de fotbal. Vedea pase pe care alții nici măcar nu le imaginau și făcea să pară simple lucruri imposibile. De Bruyne rămâne un mare fotbalist, dar nu mai este acel De Bruyne. Anii petrecuți în Premier League, intensitatea incredibilă a fotbalului englez și accidentările repetate și-au spus cuvântul. La 34 de ani, belgianul continuă să gândească jocul la nivel de elită, însă corpul nu mai răspunde întotdeauna cu aceeași viteză.
O generație care îmbătrânește sub ochii lumii
Belgia a ajuns la acest Mondial cu una dintre cele mai îmbătrânite echipe dintre marile favorite. De Bruyne, Lukaku, Courtois, Trossard, Meunier, Vanaken sunt fotbaliști extraordinari, dar pe la 33-34 de ani. În fotbal, experiența este importantă. Dar există un moment în care experiența începe să piardă duelul cu prospețimea fizică. Iar Belgia pare că se apropie periculos de acel moment.
Poate cea mai îngrijorătoare imagine a meciului nu a fost legată de veterani, ci de „tinerelul” Jeremy Doku. La doar 24 de ani, nu a reușit aproape nimic împotriva fundașilor egipteni. A schimbat partea cu același rezultat: zero depășiri ale adversarului direct.
Belgia a obținut egalul norocos printr-un autogol rezultat din presiunea făcută de Lukaku pe fundași. Atacantul belgian rămâne un fenomen fizic. Simpla sa prezență obligă apărările adverse să intre în panică. Exact această panică a produs și egalarea cu Egiptul.
Citește pe Antena3.ro
Europarlamentarul Mircea Hava, despre războiul din PNL: „Dacă aș ști cine câștigă, aș face un pariu ca la Campionatul Mondial”
https://jurnalul.ro/thumbs/amp/2026/06/17/belgia-poveste-fara-sfarsit-cm2026-19013669.jpg