COSR / Cristian Nistor
Sprijină jurnalismul independent
Gimnasta Sabrina Maneca-Voinea s-a calificat marți în finalele la sol și bârnă, iar Denisa Golgotă a obținut calificarea la sol, în cadrul Campionatului Mondial de gimnastică artistică din Indonezia.
Rezultatele obținute de gimnastele române în calificările de marți au fost următoarele:
Sabrina Maneca-Voinea:
- Bârnă: 13.833 (locul 3)
- Sol: 13.666 (locul 1)
- Sărituri: 13.516 (locul 9, fiind prima rezervă pentru finală)
Denisa Golgotă:
- Sol: 13.333
- Paralele: 10.300
- Bârnă: 12.833
- Sărituri: 13.366
- Total individual-compus: 49.832 (locul 28, rezerva 3 pentru finală)
De asemenea, marți au mai concurat pentru România Anamaria Mihăescu și Ella Oprea Crețu, dar acestea nu au reușit să treacă de calificări.
Programul finalelor este următorul: finala masculină la individual-compus se va desfășura pe 22 octombrie, cea feminină pe 23 octombrie, iar finalele pe aparate sunt programate în 24 și 25 octombrie. Pe 24 octombrie se vor disputa: sol, cal cu mânere și inele (masculin) și sărituri, paralele (feminin). Pe 25 octombrie vor avea loc: sărituri, paralele și bară fixă (masculin) și bârnă și sol (feminin).
Ultimele medalii obținute de România la Campionatul Mondial au fost în urmă cu 10 ani, prin Marian Drăgulescu (argint la sărituri) și Larisa Iordache (bronz la individual-compus), la ediția de la Glasgow.