Șefa diplomației de la Ottawa, Anita Anand, a anunțat că 16 cetățeni moldoveni și două entități au fost sancționați pentru implicarea în acțiuni menite să destabilizeze guvernul de la Chișinău. Printre cei vizați se numără persoane din anturajul lui Ilan Șor, precum și membri ai Blocului Patriotic.
Anita Anand, ministra Afacerilor Externe, a anunțat joi, 28 august, că sunt impuse sancțiuni împotriva a șaisprezece persoane și două entități din motiv că ,,au participat activ la eforturi coordonate menite să destabilizeze guvernul ales democratic al Republicii Moldova. Ele sunt asociate cu politicianul și omul de afaceri Ilan Șor, care a fost sancționat anterior de Canada și care a fugit din Moldova în 2019”.
Printre persoanele vizate sunt și foști oficiali din ,,Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, o regiune din Republica Moldova a cărei administrație actuală are legături strânse cu Rusia. Lista include și reprezentanți ai presei pro-ruse din Moldova, implicați în răspândirea dezinformării, precum și alți participanți la operațiunile maligne ale Rusiei în străinătate. Canada impune, de asemenea, sancțiuni împotriva blocului politic condus de Ilan Șor, Victoria/Pobeda, lansat în Rusia ca succesor al partidului Șor, precum și împotriva unui grup paramilitar sprijinit de Șor și a liderului acestuia, implicați în organizarea unei serii de proteste antiguvernamentale în Moldova în 2023”.
Subiecții vizați
Astfel, s-au ales cu măsuri restrictive Blocul Victorie condus de oligarhul fugar Ilan Șor și organizația paramilitară Scutul Poporului, precum și următoarele persoane:
,,Evghenia Guțul, bașcana Găgăuziei;
Mihail Vlah, consilierul Evgheniei Guțul;
Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, lidera partidului Inima Moldovei din cadrul Blocului Electoral Patriotic;
Iurii Cuznețov, membrul Blocului Victorie;
Ilia Uzun, prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Găgăuziei;
Victor Petrov, adjunctul bașcanului Găgăuziei;
Nelli Parutenco, contabilă a lui Ilan Șor;
Natalia Parasca, lidera partidului Renaștere;
Dumitru Chitoroagă, administrator al posturilor TV deținute de Ilan Șor;
Dmitri Buimistru, blogger și prezentator TV;
Alexei Lungu, liderul partidului Șansă;
Veaceslav Valico, activist;
Victoria Furtună, lidera partidului Moldova Mare;
Irina Lozovan, deputată afiliată lui Ilan Șor;
Alexandr Nesterovschi, deputat afiliat lui Ilan Șor;
Chiril Guzun, fondatorul organizației paramilitare Scutul Poporului”;
Sprijin pentru Chișinău
Măsurile au fost anunțate în contextul în care actori politici și organizații aflate sub influența lui Ilan Șor își intensifică eforturile de a interfera în următoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova, programate pentru 28 septembrie 2025.
„Canada condamnă cu fermitate orice tentativă de a influența, interfera, corupe sau discredita guvernele legitime și democratice. Astăzi, ne reafirmăm sprijinul pentru Guvernul ales democratic al Republicii Moldova și eforturile acestuia de a implementa reforme democratice, de a contracara interferențele maligne ale Rusiei și de a recăpăta suveranitatea deplină asupra teritoriului său recunoscut internațional”, a subliniat Anita Anand, șefa diplomației Canadei.
Autoritățile din Ottawa au impus primele sancțiuni economice ce vizează cetățeni moldoveni în luna iunie 2023, acțiunea având scopul să reducă capacitatea ,,Rusiei de a-și continua invazia nejustificată a Ucrainei prin teritoriul Republicii Moldova, de a contracara eforturile de destabilizare ale Rusiei în regiune și de a sprijini Guvernul ales democratic al Republicii Moldova”.