Pe scurt, reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, adoptată în pachetul 2 de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan și asumată apoi în Parlament, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani cu o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net.
„Valoarea unei pensii medii în magistratură este între 4.800 și 5.000 de euro, deci 24.000-25.000 de lei, o pensie care este de multe ori mai mare decât pensia medie de 550-600 de euro care este în România. În formula propusă de lege, pensia în magistratură nu va putea depăși 70 la sută din valoarea ultimului salariu, ceea ce oricum este cea mai mare pensie dintre categoriile profesionale din România, dar este una mult mai echitabilă și mai apropiată de realitate”, a explicat Ilie Bolojan pe 29 august.
Decizia Executivului a venit în ciuda protestelor și amenințărilor magistraților, chiar și la nivel înalt.
Pe 4 septembrie, Curtea Supremă a anunțat că sesisează CCR. „Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la legea care modifică regimul pensiilor. Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, a transmis Înalta Curte.
Recomandări
Afaceristul Dragoș Anastasiu reprezintă Universitatea Babeș-Bolyai într-o organizație europeană pentru excelență în educație
Instituția a susținut că legea care modifică pensiile judecătorilor şi procurorilor „încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.
Întrebat într-o conferință de presă dacă va demisiona în cazul în care proiectul inclus în pachetul 2 și asumat în Parlament nu va trece de CCR, Bolojan a fost categoric: „V-am explicat și data trecută. Atunci când ai un proiect foarte important, care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, este greu de presupus că un Guvern mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO