Președintele Nicușor Dan a spus că are timp pentru evaluarea viitorilor șefi de parchete, câtă vreme mandatele celor în funcție expiră abia în primăvară. El a vorbit despre „mișcările potrivite” care trebuie făcute pentru a face o schimbare „fără să zgâlțâi inutil” sistemul.
„Noi avem nişte şefi de parchete ale căror mandate expiră în primăvară viitoare, până în momentul ăla e timp de evaluări şi am avut deja câteva discuţii şi o să mai fie câteva zeci de discuţii cu oameni din sistemul de magistratură”, a spus preşedintele Nicuşor Dan la Antena 3, citat de News.ro, întrebat când va face schimbări la conducerea parchetelor.
El și-a reiterat nemulțimirile față de funcționarea sistemului de justiție.
„Da, în continuare spun că parchetele sunt ineficiente, că nu prioritizează cazurile cele mai importante. În partea de instanţe de judecată, suntem aşa şi aşa şi pot să fie multe îmbunătăţiri. Mă preocupă foarte tare”, a mai spus Nicuşor Dan.
Cât privește numirile de la conducerea Serviciului Român de Informații (SRI) și a Serviciului de Informații Externe (SIE), el a spus că discuția are loc într-un cadru restrânss, departe de presă și a dat asigurări că atunci când va exista un consens numirile vor fi făcute publice.
Tocmai de aceea, a evitat să dea un termen limită până la care vor fi anunţate numirile pentru SRI şi SIE.
„Este o discuţie sensibilă în care, după cum ştiţi, preşedintele propune, Parlamentul trebuie să aprobe sau nu. Am spus asta de multe ori, România are nevoie de stabilitate, nu suntem în situaţia în care să facem un joc din asta, eu cumva să propun, Parlamentul să respingă, eu să acuz Parlamentul, ei să mă acuze pe mine, deci asta în mod cert nu se va întâmpla. Şi atunci, discuţiile astea se desfăşoară în cadrul restrâns, departe de presă şi când o să fie un consens, o să-l anunţăm. Acesta e răspunsul pe care pot să-l dau”, a declarat Nicușor Dan.
El susține că nu există probleme în coaliție și că niciun partid nu încearcă să impună vreun nume, ci „doar o discuţie care este foarte colegială, fără niciun fel de tensiune” și, mai mult, că partidele politice ar fi dispuse să accepte oameni din societatea civilă.
Întrebat care este reprezentarea sa despre profilul șefilor de servicii secrete, Nicuşor Dan a spus că este vorba de „nişte oameni care să aibă experienţă de viaţă, să fie capabili să coordoneze mulţi oameni şi care să aibă o abilitate politică de a se mişca între foarte multe interese” şi a adăugat că mai degrabă sunt „oameni din societate”.
El a susținut că partidele politice ar putea fi dispuse să accepte oameni din societatea civilă.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI