Uniunea Europeană și-a conturat o așa-numită „economie a înarmării”, în presa străină, și anume o foaie de parcurs până în 2030, cu patru proiecte-fanion, anti-drone, „Eastern Flank Watch”, scut aerian și scut spațial, cu o țintă de achiziții comune de 40% până în 2027 și estimări ale notei de plată care urcă la 6,8 mii de miliarde de euro până în 2035.
În paralel, Bruxelles-ul analizează și folosirea activelor ruse înghețate nu prin confiscare directă, ci printr-un mecanism de „împrumuturi reparatorii” fără dobândă către Ucraina, garantate de acele active, pentru a acoperi golul de finanțare și a menține ritmul sprijinului european.
Proiectul de menținere a păcii inițiat de Uniunea Europeană: „Preserving Peace – Defence Readiness Roadmap 2030”
Foaia de parcurs pentru pregătirea apărării continentului în următorii cinci ani este menită să conțină obiective clare, cuantificabile și o arhitectură comună de achiziții și producție militară, în contextul lipsit de echivoc al scenariului în care „Rusia ar putea ataca un stat membru al UE în următorii ani”, citează Reuters. „Pericolul nu va dispărea nici măcar după încheierea războiului din Ucraina. Este clar că trebuie să ne întărim apărarea împotriva Rusiei”, a întărit, potrivit sursei citate, Kaja Kallas, șefa politicii externe a Uniunii Europene, declarație considerată de analiștii subiectului drept e una dintre cele mai directe formulări venite vreodată de la un înalt oficial european legată de faptul că războiul nu mai e perceput ca un eveniment episodic și finit, în strategia europeană, ci ca o situație care cere o redesenare a priorităților blocului comunitar în ansamblul său.
Astfel, Comisia propune dezvoltarea lanțurilor de producție pentru muniție, antirachetă și drone, consolidarea industriei spațiale, dar și eliminarea barierelor birocratice între piețele naționale, în spatele acestei dinamici stând tocmai ideea că „neutralitatea” industrială a Europei a devenit un risc strategi și că fără o capacitate proprie de producție, apărarea colectivă rămâne dependentă de SUA, tocmai în momentul în care președintele Donald Trump cere explicit reducerea angajamentelor americane față de continent.
garsoniere de vanzare bucuresti
O analiză recentă realizată de Curs de Guvernare dezvoltă pe larg inițiativele de apărare propuse de UE, începând cu așa-numitul „Zid anti-drone”, și a programului Eastern Flank Watch, care are ca scop „fortificarea frontierelor estice ale Uniunii Europene pe uscat, în aer și pe mare”. Ambele proiecte ar trebui să atingă capacitatea inițială până la sfârșitul anului viitor, iar Zidul anti-drone este programat să devină complet operațional până la finalul lui 2027. Eastern Flank Watch, la rândul său, ar trebui să atingă același statut până la finele lui 2028, concomitent cu modernizarea infrastructurii critice de pe coridorul baltic și consolidarea bazei logistice din Polonia și România.
În completare, Comisia a propus crearea unui Scut aerian european, pentru apărarea împotriva rachetelor și amenințărilor aeriene emergente, și a unui Scut spațial european, care să protejeze sateliții și infrastructurile orbitale de importanță strategică. Ursula von der Leyen a explicat, în conferința de prezentare, că aceste proiecte „vor consolida industriile noastre de apărare, vor accelera producția și vor menține sprijinul nostru de lungă durată pentru Ucraina”, iar potrivit Associated Press, planul stabilește, în calendarul etapelor de dezvoltare, obținerea capacității operaționale inițiale până la sfârșitul anului 2026 și implementarea completă până în 2028.
Momentul în sine, în istoria blocului comunitar a ultimelor decenii, poate fi numit unul de cotitură tocmai pentru că cele patru proiecte reprezintă, în esență, prima arhitectură comună a apărării europene, iar calendarul scurt mizează foarte mult pe ideea unei unități politice în implementare.
Documentul stabilește, mai concret, că până la începutul următorului deceniu „piața apărării trebuie să devină una autentic europeană, cu reguli armonizate, mecanisme de achiziție unice și o capacitate industrială consolidată”, foaia de parcurs înscriindu-se explicit în logica mai amplă a planului ReArm Europe / Readiness 2030, care oferă statelor membre flexibilitate financiară mai mare în raport cu regulile de deficit, tocmai pentru a permite investițiile în apărare fără penalizări bugetare.
În ceea ce privește costurile noii strategii europene, estimările investițiilor totale merg către suma de 6,8 mii de miliarde de euro până în 2035, aici intrând atât fondurile naționale, cât și contribuțiile europene și private. Alte estimări, citate de Associated Press și de surse europene neoficiale invocate de presa europeană, indică o sumă mai conservatoare, de 3,4 mii de miliarde de de euro pentru următorul deceniu, în funcție de ce se include în calcule – mai exact dacă vor fi luate în considerare și cheltuielile directe pentru armament, investițiile în infrastructuri duale (căi ferate, porturi, energie) sau fondurile de cercetare și dezvoltare în tehnologii militare emergente. Practic, la finalul calendarului propus de UE va depinde enorm și măsura în care țările membre se vor înscrie în cerințele NATO cu privire la procentul de 3,5% din PIB alocat apărării.
Actori deja vizibili vor prelua roluri esențiale în planul de înarmare a UE
În ceea ce privește punctele-forte deja existente pe care UE își propune să le exploateze în strategia sa de înarmare, Germania și-a exprimat deja intenția de a conduce proiectul privind scutul antiaerian european, conceput ca o versiune continentală a sistemului israelian „Iron Dome”. Alte state, între care Franța, Țările de Jos, Spania și Croația, au propus să coordoneze componente tehnologice, logistice sau de comandă în celelalte trei programe, anti-drone, Eastern Flank Watch și scutul spațial.
Tocmai în acest sens, documentele discutate la Bruxelles precizează că fiecare proiect strategic va fi condus de un grup de state membre, cu un stat principal coordonator, iar Comisia Europeană va asigura monitorizarea generală, evaluarea progresului și raportarea periodică către Consiliul European. Însă tot acest timp cooperarea cu NATO rămâne însă esențială, potrivit foii de parcurs, secretarul general al Alianței, Mark Rutte, atrăgând atenția că actualele „constrângeri naționale”, adică regulile diferite de angajare a forțelor armate impuse de fiecare stat, „ne împiedică și ne fac mai puțin eficienți”, citează Mediafax.
În același sens, sursa citată mai sus amintește că ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a avertizat că „cu cât sunt mai multe rezervări cu privire la ce pot face avioanele de vânătoare, cum este cazul aparatelor italiene F-35 care patrulează în Marea Baltică, cu atât mai dificilă este munca comandamentului suprem al Alianței”. Oficialii întăresc practic ideea că economia înarmării pe care o propune Bruxellesul nu este o alternativă la NATO, ci un efort de autonomie complementară, care să permită Uniunii să reacționeze rapid în caz de criză regională, fără a mai depinde integral de sprijinul logistic sau politic al Washingtonului. Este, în fond, prima încercare coerentă de a transforma apărarea comună dintr-un concept descentralizat și lipsit de direcție unitară într-un proiect industrial și bugetar real.
De unde vin și unde se duc banii din activele ruse înghețate și „împrumuturile reparatorii”
Ținând cont că e prea puțin voalat pericolul unui atac din partea Rusiei, un rol important în discuția mai largă privind fondurile de înarmare și de susținere în continuare a frontului ucrainean ține de banii proveniți din sancțiunile economice care au fost aplicate Kremlinului încă de la începutul războiului, în 2022. Pe lângă sprijinirea bugetelor naționale și a programelor comune de investiții, o parte importantă a mecanismului financiar se referă la utilizarea activelor ruse înghețate în ultimii ani, care se ridică în teorie la circa 210 miliarde de euro, blocate în principal în sistemul Euroclear din Belgia, fonduri care aparțin Băncii Centrale a Rusiei și care au fost imobilizate în urma sancțiunilor adoptate după invazia din 2022.
Potrivit unei analize Bloomberg, oficialii europeni au exclus confiscarea directă a acestor fonduri, considerând că „ar încălca probabil dreptul internațional, ar destabiliza piețele globale și ar crea un precedent” periculos. În schimb, Comisia Europeană propune un mecanism juridic mai sofisticat, prin eliberarea a circa 135 de miliarde de euro sub formă de „împrumuturi reparatorii fără dobândă” către Ucraina, garantate tocmai de aceste active înghețate. Principalul ar rămâne intact, iar rambursarea s-ar face abia în momentul în care Federația Rusă va plăti despăgubiri pentru distrugerile provocate de război, conform unei rezoluții a Națiunilor Unite.
Schema, descrisă în detaliu de Financial Times, ar înlocui activele efective în numerar cu garanții de stat pentru Euroclear, evitând astfel acuzația de expropriere. „Principalul rămâne neatins”, explică sursele citate de Bloomberg, iar mecanismul este gândit pentru a fi „solid juridic și replicabil în alte jurisdicții”, inclusiv în cadrul G7. Canada și Marea Britanie și-au exprimat deja interesul de a adera la acest model, care ar putea fi extins la un total de până la 185 de miliarde de euro în următorii doi ani, dacă toate statele G7 adoptă cadrul comun, amintește sursa citată.
Pe scurt, UE folosește banii Rusiei pentru a finanța apărarea Ucrainei și, implicit, consolidarea propriului complex industrial de armament, iar în același timp, evită o confruntare directă cu legislația internațională și menține încrederea în sistemul financiar european, explică analiștii Bloomberg. Concret, potrivit unui comunicat recent emis de Comisia Europeană, prima tranșă de 3 miliarde de euro din veniturile excepționale generate de dobânzile acestor active a fost deja direcționată către Ucraina, în cadrul pachetului financiar G7 de 50 de miliarde de dolari. „Împrumuturile vor fi deservite și rambursate din fluxurile viitoare de venituri rezultate din imobilizarea activelor suverane ruse”, precizează și Trezoreria Statelor Unite, confirmând că arhitectura financiară este una de „rambursare indirectă”: fondurile acordate Kievului vor fi acoperite, în timp, din veniturile acumulate de Euroclear.
În termeni economici, aceste investiții reprezintă o transmutare a capitalului geopolitic în capital industrial, spun analiștii. Mai exact, în locul unei economii reactive, Europa construiește acum un sistem bazat pe lanțuri strategice de producție, muniție, armament greu, sisteme antiaeriene, componente spațiale, și pe o integrare logistică menită să reducă dependența de furnizorii externi. Prin redirecționarea fondurilor provenite din sancțiuni, Bruxellesul urmărește nu doar finanțarea războiului defensiv al Ucrainei, ci și consolidarea propriei autonomii de producție, explică Bloomberg. Uniunea Europeană nu urmărește doar să cumpere arme sau să finanțeze frontul ucrainean, ci să pună umărul la crearea unei infratructuri financiare, industriale și, implicit, legislative care să susțină pe termen lung o stare de pregătire permanentă.
După decenii axate mai degrabă pe dezarmare, din datele Comisiei Europene și ale Agenției Europene de Apărare reiese că, între 2022 și 2025, cheltuielile militare ale statelor membre au crescut cu peste o treime, iar investițiile comune au depășit, pentru prima dată, pragul simbolic de 100 de miliarde de euro. În același interval, s-au creat instrumente de finanțare fără precedent, de la planul Readiness 2030 și fondul ReArm Europe până la mecanismul de împrumuturi garantate cu activele ruse înghețate. Pe viitor, însă, așa cum amintesc ferm și analiștii Bloomberg, „Europa trebuie să-și dubleze eforturile de a renunța complet la gazul și petrolul rusesc până în 2027. Rezistența Uniunii Europene de până acum la tentația de a confisca activele ruse a fost o decizie corectă. Folosirea acelor bani într-un cadru legal solid pentru a respinge invazia brutală și ilegală a lui Putin este, dacă e posibil, chiar mai justificată. Europa trebuie să acționeze fără întârziere.”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
