Cătălin Drulă a
confirmat, joi seară, că se consideră „sută la sută” candidatul USR pentru
Primăria Capitalei. El a precizat că procedurile interne sunt în desfășurare,
dar susținerea primită din partea colegilor îl face să creadă că desemnarea
oficială este doar o chestiune de timp.
Cătălin Drulă este sigur că USR îl va susţine pentru Primăria Capitalei. FOTO: Inquam/Octav Ganea
Deputatul USR
Cătălin Drulă și-a reafirmat intenția de a candida pentru Primăria Generală a
Municipiului București la viitoarele alegeri parțiale, subliniind că se
așteaptă să fie candidatul susținut de partid.
Invitat joi seară
la postul de televiziune Prima News, Cătălin Drulă a fost întrebat direct dacă
este „sută la sută candidatul USR la Primăria Capitalei”.
Răspunsul său a
fost ferm: „Da. În fine, știți cum e,
avem niște proceduri interne, evident, e liber (să candideze – n.r.) orice alt
coleg, dar cred că, după susținerea pe care o simt în partid și pentru care le
mulțumesc colegilor mei, suntem acolo”.
În ceea ce privește
o eventuală candidatură comună USR – PNL, Cătălin Drulă a fost destul de reţinut
şi a reamintit că liderul liberal Ilie Bolojan l-a nominalizat pe Ciprian Ciucu
drept cel mai bine plasat candidat al PNL.
„Urmează discuția între lideri, între Dominic Fritz, Ilie
Bolojan, Nicușor Dan, și se va lua o decizie foarte curând. Nu putem depăși un
interval de două-trei săptămâni”, a explicat acesta.
De asemenea, deputatul
USR a vorbit și despre interesul președintelui Nicuşor Dan pentru alegerile
pentru Primăria Capitalei, de unde şi-a dat demisia din funcţia de edil-şef
după câştigarea alegerilor prezidenţiale, precizând că șeful statului este „un om politic care are opinii care unor
partide le vor conveni, altora nu”. În opinia lui Drulă, implicarea
acestuia este firească: „Bucureștiul a
fost un proiect foarte important pentru președinte, este normal să se implice”.
„Știu că nu îi e indiferent lui Nicușor Dan cine va
conduce Bucureștiul, în ce direcție vor merge politicile orașului. Nu toți cei
care și-au anunțat intenția de a candida au fost concordanți cu Nicușor Dan”, a mai spus Cătălin Drulă, care, deşi procedurile interne
ale USR nu au fost finalizate, se declară sigur pe sprijinul partidului și se
pregătește pentru o campanie electorală intensă pentru Primăria Capitalei.