Kim Jong-un a fost informat în detaliu despre performanțele și aplicațiile de luptă ale mai multor tipuri de arme și echipamente fără pilot, inclusiv vehicule strategice și tactice de supraveghere, precum și drone multifuncționale.
„Testele efectuate au confirmat valoarea strategică militară și performanțele inovatoare ale vehiculului strategic de supraveghere fără pilot, dar și eficiența în luptă a dronelor tactice de atac din seria Kumsong”, a transmis KCNA.
La finalul exercițiului, Kim Jong-un „și-a exprimat satisfacția față de rezultatele obținute”, subliniind că extinderea utilizării echipamentelor fără pilot în războiul modern și transformarea acestora într-un activ militar esențial ridică la rang de prioritate majoră modernizarea armatei din Coreea de Nord.
El a făcut referire la necesitatea concentrării eforturilor asupra dezvoltării rapide a noilor tehnologii bazate pe inteligență artificială și asupra extinderii capacității de producție în serie a dronelor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Recomandări
Cum au reușit sute de români din Franţa să cumpere și să renoveze o biserică catolică în comuna lui Van Gogh
În aceeași zi, Kim Jong-un a aprobat și semnat un document privind un plan important ce prevede măsuri organizatorice și structurale pentru consolidarea și dezvoltarea potențialului tehnologic al Complexului de Tehnologie Aeronautică pentru Vehicule Fără Pilot din Coreea de Nord.
Analistul Hong Min de la Institutul Coreean pentru Unificare Națională din Seul a declarat că liderul nord-coreean consideră tehnologia dronelor drept esențială pentru asigurarea „statutului de mare putere”.
„Dronele ridică îngrijorări deoarece oferă amenințări cu costuri reduse și eficiență ridicată: executarea autonomă a misiunilor, precizie și letalitate îmbunătățite, premise pentru producția de masă și flexibilitate tactică sporită”, a precizat Hong Min.
În martie, Kim Jong-un a testat drone kamikaze alimentate de tehnologia inteligenței artificiale.
Tot joi, liderul din Coreea de Nord a inspectat construcția unei ferme mari de sere în orașul Sinuiju, la granița cu China.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO