Potrivit Fox News, Vladimir Putin a citit scrisoarea în prezența delegațiilor americană și rusă.
În scrisoare, prima-doamnă a Statelor Unite îi semnalează liderului de la Kremlin că fiecare copil, „fie că s-a născut întâmplător în mediul rural al unei națiuni sau într-un centru urban impunător, visează la dragoste, posibilități și siguranță în fața pericolului”.
„Ca părinți, avem datoria să hrănim speranța următoarei generații. Ca lideri, avem responsabilitatea de a proteja copiii dincolo de confortul câtorva”, subliniază Melania Trump.
„Indiscutabil, trebuie să ne străduim să creăm o lume plină de demnitate pentru toți, astfel încât fiecare suflet să se trezească în pace și astfel încât viitorul să fie complet protejat”, notează ea.
„Un concept simplu, dar profund, domnule Putin, după cum sunt sigură că sunteți de acord, este că descendenții fiecărei generații încep viața cu o puritate, o inocență care se află deasupra geografiei, guvernului și ideologiei”, afirmă soția lui Donald Trump.
Și totuși, „în lumea de azi, unii copii sunt nevoiți să păstreze un râs liniștit, neatins de întunericul din jur – o sfidare tăcută împotriva forțelor care le-ar putea revendica viitorul”, observă Melania Trump.
Recomandări
Prețurile de pe litoral: Eforie Nord v. Nisipurile de Aur. Cum se scumpeşte hamsia când înoată spre sudul Mării Negre
„Domnule Putin, dumneavoastră puteți restaura singur acest râs melodios. Protejând inocența acestor copii, veți face mai mult decât să serviți doar Rusia, veți servi întreaga umanitate. O astfel de idee îndrăzneață transcende orice diviziune umană și dumneavoastră, domnule Putin, sunteți potrivit să implementați această viziune cu un simplu gest al pixului astăzi. Este timpul”, scrie prima-doamnă a Statelor Unite, solicitându-i de fapt liderului de la Kremlin să pună capăt războiului din Ucraina.
Melania Trump, născută în fostul bloc sovietic, în Slovenia, nu l-a însoţit pe Donald Trump în Alaska, dar i-a dat o scrisoare pentru Vladimir Putin în care a ridicat problema copiilor ucraineni deportați în Rusia sau uciși în bombardamente rusești.
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că Rusia a provocat suferinţe pentru milioane de copii ucraineni şi le-a încălcat drepturile încă din prima zi a invaziei din Ucraina.
Vladimir Putin (72 de ani) este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională pentru crime de război în Ucraina prin deportarea copiilor ucraineni.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO