În prezent, acesta lucrează la Antene, acolo unde a moderat emisiunea „Cu ochii pe Insulă”, la Antena 1, și unde prezintă „Xtra Night Show”, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 21.30, la Antena Stars.
Chiar dacă s-a făcut remarcat la Kanal D și acum lucrează la Antena 1, Adrian Cristea a apărut pentru prima dată la PRO TV, în show-ul „Dansez pentru tine”, acolo unde el era coregraf, iar Mona Segall era producător.
Acum, ei doi fac parte din nou din același trust media, deoarece și Mona Segall a trecut la Antene în urmă cu mai mulți ani.
Într-un dialog pe care l-a avut cu Libertatea, Bursucu’ a ținut să precizeze că îi este foarte dor de Mona Segall, că o iubește și că își dorește să se revadă, după o pauză de ani de zile.
„Cu siguranță ne vom reîntâlni și abia aștept această reîntâlnire. Mi-e dor de ea! Mi-a fost dor în tot timpul ăsta. O iubesc pe Mona Segal și eu nu aș fi fost astăzi Bursucul fără Mona Segall”, a spus Adrian Cristea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 33
Recomandări
REPORTAJ din Rep. Moldova. Cine sunt moldovenii care aleg Europa?
Întrebat dacă speră să fie din nou implicați împreună într-un proiect TV, prezentatorul a spus că, dacă Mona Segall îl va suna, el va face orice îi spune aceasta, fără să comenteze.
„Dacă mă sună acum, fac orice spune”, afirmă Adrian Cristea
„Nu sper la nimic. Eu voi lăsa lucrurile să vină de la sine. Dar atât pot să spun. Dacă pe mine Mona Segal mă sună mâine și îmi spune: «Bursucu’, trebuie să facem asta…»! Nu există «Nu», nu există contract, nu există absolut nimic. Pe mine, dacă mă sună oriunde, nu contează… Pe mine, dacă Mona Segall mă sună acum, fac orice spune.
În viața asta există două persoane care pe mine m-au ajutat și la orice oră din zi și din noapte… Sunt persoanele care l-au creat pe Bursucul care vorbește astăzi cu tine. Mona Segall l-a inventat pe Bursucu’ din nimic. Și Teo Trandafir l-a făcut pe Bursucu’ prezentatorul TV sau ce sunt eu, moderator…”, a afirmat Adrian Cristea în exclusivitate pentru Libertatea.
Am vrut să aflăm de la Bursucu’ și cu cine ar pleca la Asia Express, în cazul în care Mona Segall îl va suna și îl va chema în celebra emisiune de la Antena 1. Iar răspunsul lui a fost cât se poate de scurt și de direct: „Cu cine spune ea”!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO